ȘCOALĂ – COPIII MEI – CASĂ – COPIII MEI – JOB – COPIII MEI– BISTRO – COPIII MEI. E un plan simplu, aproape copilăresc, mâzgălit pe o coală de hârtie și lipit de una dintre oglinzi îmi servește acum pe post de hartă doar ca să nu mă abat de la calea pe care mi…

Animalul de pradă, chiar și cu palmaresul lui modest de până acum, odată chemat în ajutor a reușit să mă impresioneze dincolo de cuvinte. Mi-a demostrat, în doar câteva ore, că dacă e trimis în misiune își cunoaște bine meseria și că, mai mult de atât, e chiar un talent natural de primă clasă. Habar…

–Scoală-te! apoi i-a dat un șut în cur de a sărit trei coți în aer. Scoală-te, ‘te-n cap de puturos, ai dormit 26 de ani. Hai, că avem nevoie de tine. S-a ridicat buimac, s-a scărpinat cu mâna băgată adânc în chiloți, a tras o bășină apoi a căscat. –În ce an suntem? mă întreabă…

Am fost lovit cu sălbăticie, absurd, gratuit, sec și fără nicio urmă de glorie. Așa a ales viața să mă facă KO. Pălitura a fost la fel de predictibilă pe cât e și fulgerul care-ți trosnește catarama pantalonilor într-o amiază senină de iulie fără strop de nor pe cer. Imaginează-ți că te duci ca tot…

Unde mă aflu? În inima smârcurilor întunecate, înfipt în mâl negru, fin și lipicios, îngropat până la genunchi, prin care, cu mari eforturi, îmi fac drum să înaintez. Nu pot rămâne pe loc pentru că sunt rănit, singur, speriat, înfrigurat și înfometat. Indiferent în care ordine vrei să le așezi, nu contează, pe toate le…

Asta nu, asta nu, asta no fuckin’ way…când pizda mamii am slăbit?… băi, nene, e grav, nu mai am ce pune pe mine curat… sau dacă e curat atunci nu e călcat. Nu știu de ce dar imediat gândul mi-a zburat la mălăul spaniol de 2 metri căruia i-am întins o mână de ajutor marți…

Să încep cu începutul sau cu sfârșitul? Dacă ar fi după mine aș începe cu sfârșitul, l-aș tipări de-a-ndoaselea și te-aș obliga să lecturezi postarea privindu-ți propria reflexie (peste calculator) în oglinda de pe perete pentru că povestea mea e povestea oricui, inclusiv a ta. Hmm…cine știe, într-un univers cuantic răsturnat, e srevni și eu…

M-am trezit cu chef de viață și gata de drum lung. Cunoști sentimentul, nu? Valencia, here I come! Am consultat mai multe prognoze meteo și toate mă încredințau că aveam cale liberă și sprâncenată până la destinație. Yes! Am apucat de o toartă bagajul de umăr, l-am trântit pe motor, am scos din cabina dușului…

NIMIC, NADA, NOTHING, NIENTE, NIETS, NICHTS… RIEN (fâs, francezii tot francezi, mai cu coada pe sus, au decis că NIMICUL lor începe cu litera “r” – Spaniolii contraatacă și ca să-i ia la mișto își iau revanșa exact acolo unde-i doare cel mai tare pe francezi: untul- Butter, Butter, Vouturo, Burro, Boter, Beurre… coño, aqui,…

Șed pe același scaun, din același bar, în care mi-am petrecut ultimele ore cu fiica mea cea mare înainte s-o conduc la aeroport. Mi-a rămas la inimă. Pizda mă-sii de bar, n-am niciun habar de ce am tras aici… de fapt am dar e o copilărie, ce Dzeu! … hmmm, copilărie, aia da perioadă frumoasă…

Aseară, după ce că a plouat non stop ca la munte, a mai dat și Benga în cartierul meu de nu știai la ce să mai ciulești urechile mai întâi; la ropotele picaturilor de ploaie care băteau darabana în burlane, la ochiurile de geam forțate la limită de rafalele de vânt sau la sirenele poliției…

Până de curând aveam cunoștință de doar de trei momente în care Divinității i-a cășunat să mă ghidoneze discret, apoape părintește, să fac alegerile corecte în viață și pentru ele îi rămân îndatorat pentru încă trei vieți pline căci, admit, pe lângă mulți alții am fost chiar un răsfățat. Corecte din toate punctele de vedere….

Sunt on fire și back on track. La 6:45 dimineața stăteam cu mâinile îndesate în buzunare fericit nevoie mare c-am evitat ploaia cu care mă amenințase Weather.com și zâmbeam lung la coada care începea să se formeze pe breteaua care leagă Majadahonda cu autostrada de Madrid. Double strike! Am un foc în mine, văpaie nu…

Efectiv am tras de mine să mă dau jos din pat. Back to my shit. Imediat cum am deschis ochii am realizat că am revenit în Beciul Domnesc și instantaneu m-a pocnit o durere în zona tâmplelor. M-am ridicat în coate doar ca să clipesc buimac la peretele de la picioare jurând că i-am zărit…

Două fetițe. Viața a vrut să ne încerce serios când s-a decis să ne dăruiască două fetițe. Mai mult pe mine decât pe ELLA. Nu știu cum, și nu știu nici de unde, dar ea a știut întotdeauna ce să facă. Probabil că din instinct. E o persoană cu stăpânire de sine ca nimeni alta…

Notă pentru cititor: Îmi cer scuze pentru postarea de ieri dimineață pe care ulterior a trebuit s-o șterg. Am dorit să adaug o virgulă iar de aici totul e tulbure pentru că efectiv nu-mi explic cum naiba de articolul a dispărut sufletului în neant și-n locul lui m-am pomenit c-o ciornă. Ăsta e încă un…

Am dormit în cea mai modestă și totodată și-n cea mai primitoare pensiune de până acum: Alojamiento Jose Carlos. Curată lună, călduroasă, cu personal amabil și serviabil, fără nicio pretenție de locantă de lux și cu loc de parcare superb, fix sub geamul meu, într-o curte interioară cu vedere la terasa restaurantului înconjurat de jardiniere…

13 Aprilie. Cordoba. Mahmur ca după Revelion. Inexplicabil, deși aveam gura încleiată, mă ridic în capul oaselor și simt că mă ia un val de bună dispoziție cum rar am mai pomenit în ultimele 6 luni. Prin perdeaua camerei zăream frânturi din lumina superbă a soarelui Andaluz care se zbenguia fără niciun pic de rușine,…

Am rămas în urmă cu postările de când cu liberele astea… încerc să recuperez în măsura în care mă pot ține departe de vin. Deci, unde am rămas? A, da, 12 Aprilie. LCB. Zi mare. Pentru prima oară de când suntem aici am ambalat la maxim motoarele în 4 cilindri, adică fiecăruia i-a fost alocată…