În termeni marinărești “lull” s-ar traduce cam așa: “o stare de acalmie și de pace între două perioade cu activitate”, de regulă dintre una vântoasă și o posibilă urgie. Cu alte cuvinte dacă ești căpitan și privești spre orizont apoi când deschizi gura scoți un “lull” pe ea echipajului i se cam strânge curul căci ceea ce urmează poate fi orice, de la o furtună banală la bartai apocalipsa, și de toate in between. Dacă auzi “lull” și ești un înțelept te pregătești imediat pentru tot ce-i mai rău. Îți iei toate măsurile de precauție apoi începi să-ți pui lucrurile în ordine, te-mpaci cu Dzeu și zâmbești ca prostul în susul clepsidrei. N-ai nimic altceva mai bun de făcut, crede-mă. Bring it on, baby!… iar baby, trust me, o să ți-o dea până te satură.

Seara trecută, imediat după ce am ajuns acasă de la job, mi-am suflecat mânecile muncitorește și m-am apucat să răspund interviului pentru revista Trends. E mișto să pui întrebările. Adresezi 11 “de ce?”-uri sau “ce crezi despre”-uri simple și te relaxezi pe spate c-un mai tai într-o mână și cu brațul celălalt dus pe după cap, împingi ochelarii de soare cu degetul și asiști amuzat la ceea ce urmează. Cine pune întrebările stă pe covată cu revista în mână iar cel care răspunde lopătează căcatul căzut dedesubt până-i vine acru-n gură. Am asudat la trapezul logicii până m-am ales cu întindere musculară cerebrală. Sper să aibă măcar și-un strop de sens răspunsurile mele. Pizda mamii, bref, una peste alta, se crăpase de zi și păsărelele ciripeau când m-am prăbușit în pat. Eram rupt în fălci. Foarte puține ore mai târziu am făcut ochi și toată casa vâjâia și se rotea cu mine iar în gură aveam un gust ca de clei. Futu-ți “vârsta e doar un număr” să-ți fut cu care ai scos-o pe gură primul. Pe vremuri dormeam o oră cu capul sprijinit pe un colț de masă, mă trezeam, beam rapid o cafea, dădeam la buci până aruncam o găleată de apă pe ea, petreceam imediat după până-n creierii nopții apoi “cling”, ca mașina de scris, o luam de la capăt fresh ca roua de pe rozele de mai. Spune-i-o acum și corpului meu că eu degeaba încerc să-l tot conving de asta. M-am prelins spre baie încet ca să nu vomit, lin ca lava scursă din calderă, iar parchetul meu așezat în “fishbone pattern” se lua la-ntrecere cu genunchii mei în trosnete și crack-uri ca să mă ia un pic la mișto. Când mi-am privit reflexia-n oglindă mă zgâiam la cel mai bătrân puști din câți am cunoscut. Sufletul meu are 17 ani, ochii mei au 25, corpul 50 de ani iar eu mă simțeam ca de toți adunați laolaltă. Împacă-i dacă poți. Eu, de regulă, îi îmbătam pe tustrei și așa-i scoteam din joc rapid în schimbul unui strop de pace dar acum că am un job de dus la capăt soluția asta iese definitiv din discuție. Mi-am făcut abluțiunile, m-am îmbrăcat ca după o coliziune cu atutobuzul, am pornit BMW-ul, casca pe cap, slalom în trafic iar la 12 și un pic coboram cricul în fața intrării în restaurant fresh ca o garofiță așezată la baza unei cruci în cimitir.

Cum se naște o rețetă? Pe hârtie anatomia uneia pare pistol cu apă dar în lumea reală creația ei de la zero este un proces extrem de complicat care poate dura chiar și ani de zile de trial & error. Pana mea, am auzit de una la care s-a lucrat peste 10 ani! Văd în jurul meu tot felul de chef-ulici care-ți cacă rețete noi cu zecile într-un minut. Honestly, sunt de-a dreptul siderat. Am la bază o școală care nu se joacă cu diplomele, am pasiune cât cuprinde, experiență, cunosc 5 bucătării și, dacă e să-i cred pe toți care m-au gustat bucatele, chiar posed un har în meseria mea și cu toate astea n-am tupeul să mă cred cine știe ce sculă pe basculă. Ei bine, minionii ăștia despre care vorbesc mă lasă mască, Bubuie rețetele, una după alta, c-o iresponsabilitate vecină cu delirul indus de ciuperci iar la final bagă un mic drop ca Snoop Dog apoi ies de pe scena plutind ca pe un hooverboard. Bucătăriile de pe meleagurile astea pur și simplu mustesc de Mozart. Rămân interzis. Să asiști la un spectacol ca ăsta este ceva de vise rele, trust me, e un freak show horror. E plin de “reinterpretări”… stai așa c-am spasme stomacale. Unde eram? A, la rețete. Procesul nașterii unei rețete este mult mai complicat decât ți l-ai fi imaginat vreodată dinafara meseriei. Stai cu orele și-ți macini creierii jonglând în cap la-nceput cu zeci, apoi cu sute, urmate de mii și multe alte mii, iar foarte repede, într-un final te deștepți rătăcit în bezna unui labirint 3D compus din milioane de variabile, pierdut ca Scufița Roșie c-un șnur scurt în mână și nexam Ariadna. Alege tu din prima răspunsul câștigător dacă poți. Șansele să nimerești 6 numere din 49 sunt de 1 la 13.983.816! Ai idee pe câte ingrediente pot pune mâna și combina în zilele noastre la distanță de doar un click urmat de un order? Pornești netul, deschizi cărțile, examinezi toate rețele de la Esccoffier încoace, le evaluezi oportunitatea, dificultatea și gradul de apreciere pe criterii instagramabile, cultural acceptabile, etnice, sociale și religioase, le grupezi pe bucătării generice ale lumii, pe subgrupe hibride (fusion), apoi le împarți pe căprării (breakfast, lunch, dinner), appetizers, main, tapa, amuse bouche, desert, vegan, vegeterian, molecular, fish, sea food, meat, gluten-free, pescadorian, privești la echipamentele pe care le ai, la spațiul fizic pus la dispoziție, la furnizori, la brigada din spatele tău, într-un final alegi 35 de repere, le elaborezi procedurile și apoi ridici ochii la trecătorii urbei și faci un pariu cu tine că-i dai cu roatele-n sus cu alegerile tale. Good luck! Până la capăt, dacă stau și mă gândesc mai bine 1 la 13.983.816 nu mai sună chiar atât de rău. O rețetă nouă este un tigru, o rețetă modificată este un leopard iar una clasică este o pisică. Pui mâna pe carabină, te urci pe elefant și ieși la vânătoare. Toate sunt feline, toate sunt carnivore, doar că fiecare, hmm, te zgârie în maniera ei, so to speak. Diploma îți certifică competențele însă nu zice nimic despre talent, măiestrie sau despre imaginația gustului, te asigur de asta. Mie mi-au fost confirmate și răsconfirmate toate astea de-a lungul timpului dar nu știu mai nimic despre echipajul meu iar cum munca mea se bazează pe echipă e obligatoriu să-mi evaluez soldații. Până la urmă eu sunt tot atât de bun pe cât este cel mai prost pregătit om din echipa mea. Nu pui tunarul la popotă cum nu-i arunci în brațe pușca cu lunetă furierului, n’est pas?. Succesul bătăliei se bazează pe omul potrivit la postul potrivit. Două zile la rând am evaluat propunerile de meniu deja făcute doar ca să-mi înțeleg mai bine misiunea și viziunea localului și astăzi îmi propusesem să fac o ședință de briefing cu brigada mea ca s-o pot evalua. Mi-am înțeles misiunea, acum trebuie să descopăr competențele colegilor iar acest proces nu-i unul lesne de dus la capăt fără să le ciufulești orgoliile. Nu vreau un colectiv frustrat și demoralizat, ci unul devotat și motivat. Breakfast… cine e responsabilul și ce avem (în linii mari) la micul dejun? Asta asta asta asta… un tigru fioros de complicat, o grămadă de leoparzi, câteva pisici răpciugoase, propuneri destul de vagi. Cocoțat pe elefant dădeam semne de plictiseală și mă gândeam că o să fie mai complicat decât credeam inițial… Însă uneori ești norocos.

Am ieșit la o țigară cu chef-ul de breakfast și tot vorbind despre meniu, dintr-una-ntr-alta, hoc-poc… a țâșnit din ierburi o mândrețe de pisică clasică persană de mai toată frumusețea, cu tot cu puișori. Lucky bastard me! Din 10 repere, câte aveam noi trecute pe listă, două au fost, nu numai descoperite, cât și executate din prima. Am stins țigările imediat, am trecut amândoi la aragaz, le-am gătit iar rezultatul a fost unul absolut uimitor. Always trust the classics. Până și platingul ne-a ieșit din prima. Two down, eight to go. Apoi out of my ass și fără nicio speranță prea mare, am scos o mândrețe de tigru bengal care a trecut cu brio de toate criticile: compoziție, proporție și gust. One down, 25 to go… Privesc la brigadă, la bucătărie, în caietul meu de sarcini, ridic ochii spre orizont și-mi șoptesc în barbă: LULL. Le zâmbesc, îl bat pe spate colegial pe chef-ul de pe breakfast apoi căzut pe gânduri ies să-mi aprind o țigară.

goodspeed, ya inglorious basterds