Într-o zi, stând pe spate cu ochii în tavan și cu țigara în gură mi-a trecut prin gând cuvântul “solilocviu” pe care imediat m-am și trezit că-l repet ca papagalul în gura mare. M-am surprins, ce să zic. O dată că dintre toate mi-a cășunat tocmai pe cuvântul ăsta iar a doua oară pentru că m-am auzit vorbind de unul singur fără scuza c-am băut. Prima oară l-am rostit așa cum era și firesc dar ulterior am făcut-o din ce în ce mai rar și cu accentul pus cu mult gravitas pe silabe. Ultima oară când l-am pronunțat îmi suna chiar bizar, erau doar patru silabe alăturate complet golite sens. Îi intuisem rădăcina (deh, stropul ăla de educație nu mă lăsase baltă) dar de forma finală a cuvântului nu m-am prins cum și de ce se prezenta cum se prezenta, iar din punctul ăsta, după cum îmi este și obiceiul, am derapat val-vârtej ca pe gheață cu cauciucuri de vară fix în gaura iepurelui. Din nou. M-am trezit filosofând savant pe marginea cuvintelor în general. Ce sunt cuvintele dacă nu suma tuturor observațiilor făcute de oameni asupra lumilor lor (materiale și spirituale) traduse într-un limbaj fonetic comun unei culturi, unui popor sau unui ținut geografic? Ochii zăresc, pieptul simte, creierul născocește, gura șușotește iar trupul le urmează pe toate, nu? Cam asta ar fi ordinea? Speculez, nu știu. Cine căcat a stat pe spate (ca și mine) și după un puf de pipă în plus s-a ridicat în capul oaselor și și-a zis “Aha!… SO-LI-LOC-VIU”? Știi ce-nseamnă, nu ai nevoie de vreo traducere cum nici alții de pe alte meleaguri n-au nevoie căci forma lui este aproape neschimbată indiferent că-i francez, englez, german, sau italian, portughez sau spaniol, dar într-una din limbile oficiale ale Indoneziei este tradus cu: “percakapan seorang diri” (“conversație cu tine”). Well, e corect, e o conversație cu tine căci monologul asta și este, nu? Problema e că n-au sinonime pentru “monolog” ci doar explicații lămuritoare, adică descrieri și atât. Asta nu sugerează că indonezienii ar fi praf pe lângă noi ci doar că din punct de vedere lingvistic ei folosesc o cu totul altă rețetă atunci când dau nume lumii. Deci, poate că la mijloc e o chestiune strict legată de felul în care percep ei lumea și de metoda folosită. Monologul este un mod de expunere și procedeu literar prin care ipostaza lirica/personajul își analizează stările sufletești, concepțiile, ideile și le aduce la cunoștința cititorilor sau a spectatorilor. De asemenea, poate fi un tip de discurs continuu al cărui producător nu așteaptă un răspuns. (sursa wiki). Sunt convins că traducerea dintr-o limbă-ntr-alta a unei stări de moment, a unei acțiuni sau, după caz, a unei observații, în absența unui contracandidat la fel de puternic rezultatul va fi doar un compromis obosit. E ca și cum i-ai explica cuiva o glumă. Orice banc explicat ucide poanta care va sucomba rece ca gheața și cu buzele vineții exact ca și inima fostei mele. Recitesc 1001 Nopți dar e varianta tradusă în engleză la 1880 și este cu totul diferită de cea din limba română care este tradusă, la rândul ei din rusă. Ceva esențial se pierde. Din câte am citit pare că variana englezească e tradusă din farsi ceea ce elimină cel puțin un mijlocitor care ar fi putut compromite înțelesul cuvintelor însă nu-i așa. În traducerea Victoriană lipsește emoția care dealtfel abundă în lectura din română cu toate că ea e trecută prin slavă. Sunt englezii mai puțin sensibili ca rușii și ca românii laolaltă? Puțini fac distincția între “alean” și “dor”; amândouă vorbesc despre același lucru doar că o fac cu nuanțe, vibrații și forțe diferite ca de la cer la pământ. Am lăsat cuvintele deoparte pentru că m-a luat durerea de cap așa că m-am concentrat asupra celor care le enunță, la oameni (în general). Nu mă pasionează mâncarea pe cât o fac oamenii cărora le-o gătesc și am să mă explic mai jos. Sunt un vorbitor decent de mai multe limbi și adeseori mă surprind că sunt tentat să împrumut la greu cuvinte străine de cultura mea, și o fac în același mesaj. O fac pentru simplul motiv că fiecărui cuvânt în parte îi solicit o anumită forță, o anume muzicalitate și un anumit “tonaj” cu intenția netăgăduită de a-ți descrie cât mai fotografic ceea ce am în cap să-ți comunic iar vocabularul unei singure limbi nu-mi este întotdeauna satisfăcător în sensul ăsta. caut să-mi aleg cuvintele ca și spice-urile, cu mare atenție ca să nu compromit rezultatul final, mesajul. Caut, nu reușesc întotdeauna. Pentru mine este extrem de important să povestesc ca privit cu lupa indiferent ce vreau să descriu. Amănuntele contează, contextul contează, construiesc decorul și nu mă uit la buget. Cuvintele pot fi traduse, de acord, dar nu este cazul când vine vorba și de nuanțele lor. Nuanțele, adeseori sunt imposibil de priceput (sau de tradus) în absența unui minim de cunoștințe despre cultura care le-a generat. Bunăoară, am să iau cuvântul “Aman” (Arabă: امان, – siguranță, protecție, conduită). Se traduce prin safety (eng), sábháilteacht (irish), Sicherheit (germ), Anzen-sei (jap), segurança (port), varnost (slovenă) sau Ānquán (mandarina). Ți-o spun cu toată convingerea că deși în principiu traducerea este corectă, în arabă cuvântul are o valoare diferită de toate limbile pământului și am să-ți explic și de ce: Aman înseamnă siguranță, garanție dar în anumite contexte capătă o greutate uriașă căci el descrie foarte subtil actul izvorât din principiile islamului și care care stipulează că oricărui petiționar de “Aman” (ma’mman – care poate fi dușman, călător important, musafir, prieten, un oarecare sau grupuri de oameni) i se garantează securitatea pasajului către ținuturi sigure, chiar și cu prețul sacrificiului de sine din partea garantului în cazul amenințării din partea vreunei terțe părți. Imaginează-ți că ești obligat să mori ca să-ți salvezi dușmanul de moarte doar pentru că i-ai promis aman-ul. Statutul de ma’mman este acordat pentru un timp determinat de ambele tabere. Azi îți mor copiii în numele onoarei familiei salvându-ți dușmanul de moarte iar mâine îl omori tu cu mâinile tale. Deci nu este vorba doar de siguranță, este mai mult decât atât, vine la pachet cu un set de obligații stricte pentru ambele părți și el produce efecte serioase care se vor resimți generații la rând căci, n’est pas, noblețea obligă dar îi va fi și recunoscută. Ia-o acu’ p’asta și joac-o în oricare limbă vrei tu… Lexicul lor e construit și guvernat de pământul care le-a dat viață iar tu, crescut pe alte meleaguri le poți învăța graiul dar n-o să-l pricepi niciodată cu adevărat dacă nu-ți însușești și cultura lor. În română să luăm cuvintele “morman” sau “moloz”… “Îngrămădire de obiecte de același fel; cantitate (mare) dintr-un material strâns la un loc” sau “Material sub formă de pulbere de tencuială, spărturi de cărămidă și mortar, provenit din dărâmarea unor ziduri sau după executarea unor lucrări de zidărie” (sursa dex). Really, despre asta am vorbit? Vorbeam de bani. Noi o știm, străinii nu. Sunt chef, nu’s vreun savant în lingvistică iar toate acestea sunt doar simple observații care mă frământă c-un singur scop și acela e ca la finalul zilei toate astea să mă facă un bucătar mai bun. Absorb ca buretele absolut orice-mi pică pe mână despre culturi străine indiferent că-i despre așezări urbane, arhitectură, fashion, muzică, literatură, religie sau bucătărie. Pentru mine toate subiectele astea sunt cărămizi din marele zid al antropologiei. Nu le poți ignora dacă vrei cândva să ai deaface cu ele chiar și din poziția aparent măruntă ca cea de chef căci ți-ai face singur un foarte mare deserviciu. Această mâncare este asiatică aud adeseori pe la crâșme. Oh, really? Să mori tu că-i asiatică? De ce? Pentru c-ai folosit soia și ghimbir? Ai tradus d-ampulea un preparat după cum te-a dus capul, ai echivalat ingredientele (să zicem) și în proporții numai de tine știute, lipsite de sens pentru asiaticul-target, ai aruncat la mișto spice-uri exotice și ți-ai frecat palmele mai mulțumit de tine ca Michelangelo de Capela Sixtină. Reinventăm cu tupeu chestii pe care nu le stăpânim. Hummous de fasole. Să te fut! Ăla-i iahnie. Hummous de sfeclă. Really? Aruncă ăia după tine cu sfecla ta exact ca ciobanii de la noi cu bulzul tău plin de parmezan. Diferența dintre “عرس” (nuntă) și ” عرس” (înfulecător de săbii, if you know what I mean) în limba arabă este una de pronunție, iar comparația stă în picioare când vorbim de hummous-ul tău cu sau fără chimion, și sper c-ai remarcat că n-am adus vorba de creațiile aberante cu sfeclă, ciocolată etc. Cu chimion este heaven, fără chimion este omor din culpă. Cuget că dacă-mi înțeleg lumea mai bine odată cu ea am să-mi îmi înțeleg mai bine și clienții, nu? Și apoi am și un ADHD dibuit prea târziu ca să mai fac ceva…

Gata, m-am aprins și nu mai am stare. M-am azvârlit din pat cu mâna pe pachetul de țigări, mi-am aprins una, am pus mâna pe laptop și am dat un search simplu ca să-mi confirm o teorie; am tastat “how many words are…” în limba cutare sau cutare speculând că vechimea unei culturi sau a alteia are importanță determinantă în bogăția vocabularului iar acesta din urmă influențează și gradul fiecăreia de sofisticare culinară. Primii din lista mea au fost suspecții principali: China, India și Persia. Mă așteptaam să mă dea pe spate și fâs… China are în jur de 350k de cuvinte (what?!), parsi 344k, hindi 184k… mă bosumflasem așa că sap mai adânc în puțul cunoașterii. Engleza are 600k??? What the fuck! Franceza care mi se părea super sofisticată, limba lui Balzac, Moliere și Proust mă bubuie c-un foarte bleg 100k. Mi-au dat pe sub nas c-o puță de toată jena. Până și limbă română o bate la cur cu al ei de la 150 k la 250k (cu tot cu diminutive și cu înjurături cu tot). Spaniola fute vântul c-un foarte anemic 150k… cum mă-sa de a dominat planeta cu sărăcia aia de vocabular? Portughezii vin c-un onorabil 350k de salvează peninsula iberică de rușine, rușii (deh, cine naiba are nevoie de prea multe vorbe ca să descrie o pustă plină-ochi de zăpadă, mesteceni și urși?) ridică mânuța c-un 130k… Excepție face, ce să vezi, Germania, limba filosofilor devianți sau komplett duși cu pluta, care tace inteligent cu al ei vocabular mic dar vioi de numai 135k cuvinte dar care în același timp ne și amenință cu cotul sprijinit în masă și cu cârnatul în aer că oricând își propune ea poate inventa cuvinte fără număr. Un infinit dacă-și propune. “Worte sind relativ. Wie Grenzen” (cuvintele sunt relative. Ca și granițele). Și ca să ne calmeze de tot ne aruncă-n nas la mișto un mic flex de 63 litere: Rindfleischetikettierungsüberwachungsaufgabenübertragungsgesetz  (legea transferului supravegherii etichetării cărnii de vită – sau ceva de gen) care a dat întreaga lume cu roatele direct în aer. Pe mine m-au luat toate transpirațiile și Spania a ieșit în stradă să vomite cu mâinile duse la burtă. Un singur cuvânt? Pizda mă-sii, asta-i e bartai fraza… Ce greutate? Ce vibrație? Ce morții mei, pentru cuvinte c-astea încă nu s-au inventat sisteme ca să le măsoare valoarea. Tot ce simt e că se cutremură universul odată ce le rostești. Iubit/iubită e “Lebensabschnittsgefährte” și I rest my case… privesc la cuvânt apoi în oalele lor și, pula mea, văd cartofi fierți și carne tocată trasă pe maț deci cum mama mea să mai măsori sofisticarea culinară în funcție de vocabularul lor?. Am închis laptopul și am revenit la bază căci teoria mea mea era praf. Apoi amintindu-mi de situația cuvântului Aman mi-a venit ideea să scobesc și după alte markere, nu numai după mărimea vocabularului, și anume, pe lângă el să le iau în calcul și prefixele sau sufixele cu ajutorul cărora se construiesc nuanțele și adeseori chiar cuvinte cu totul noi. Caut și surpriză, unul dintre suspecții mei principali, persanii cu al lor amărât de 344 k de cuvinte, revin spectaculos construind en passant un neliniștitor vocabular de nu mai puțin de 225 milioane de cuvinte. Am căzut pe spate. Am verificat răsverificat și dacă mint ei mint și eu. Parsi, fuck me, good job! Așa mi-e limpede cum stă treaba și se explică în totalitate sofisticarea din bucătăria lor. Apoi vin arabii cu un vocabular de 12,4 milioane de cuvinte dar c-un limbaj mai puțin flexibil ca parsi, deci mai sărac în nuanțe iar cel chinez (mandarin și cantonez plus altele) cu 2 milioane plus încă pe atâtea nuanțe și alte cuvinte derivate. În opinia mea am intuit corect că există o relație directă între observator, vocabularul lui și gradul de sofisticare în bucătărie. Un proverb chinezesc spune că pământuri și ape diferite fac oameni diferiți. Scurt și la obiect. Vezi, trăiești și simți lucruri fenomene sau stări, urci munți, înoți în ape, respiri pământul tău, numești tot ceea ce vezi, miroși sau simți și te-mbraci, vorbești, gătești și iubești după legea pământului tău. Subiectul meu este atât de generos încât nu cred c-am să-i dau vreodată de capăt. Acum doar mă distrez.

“Jag älskar dig”, “T’estimo”, “Je t’aime”, “I love you”, “Seni seviyorum”, “Te amo”, “Ich liebe dich”, “Ahibbek” sau “Te iubesc”, și astea abia de acoperă o câtime din hârdăul de limbi vorbite pe pământ atunci când vine vorba de descrierea prin grai a uneia și aceleiași afecțiuni imediat după ce s-a instalat în inimile noastre, și fii tu pe pace că de scăpat nu scapi, stai liniștit pe curu-ți. În funcție de forma ei, că-i un hapciu sau un hapciu cu du-te-n pace la Domnul, e doar o chestiune de noroc. Încă nu cunosc să se fi inventat o mască fizică pentru iubire, alta înafară de Instagram, desigur. Mă rog, “te iubesc”… Dzeu știe de câte ori au fost rostite de la Facerea Lumii încoace. S-au șușotit sub clar de lună între două săruturi furate cu lăcomie, s-au cântat în poeme și ode, s-au așternut în răvașe ascunse, s-au adresat de la distanță prin căutături aprinse, au răcorit milioanele de buze muribunde pe fronturi sau au fost urlate curajos în plină zi cu pieptul scos și cu brațele ridicate înspre balconul ei, iubirea este, ca și sarea, pretutindeni în lume, nimeni n-o tăgăduiește, însă există câteva mici detalii care cască adevărate rifturi între un “Je t’aime” și un “I love you”, sau între un “te iubesc” și un “ahibbek” aceleași ca-ntre un bouillabaisse și un fish soup, sau ca-ntre o ciorbă groasă de pește de la noi și shawarbat samak. Același pește, aceeași zeamă dar altă mâncare. În bucătărie e ca și-ntr-o relație; Dacă faci un efort să pricepi mai bine oamenii din jurul tău și a căror mâncare te-ai încumetat s-o prepari, și ajungi să-i cunoști și să-i înțelegi aproape la fel de bine ca și pe propria-ți persoană, o să-ți vină foarte la-ndemână să-ți negociezi punctul de compromis cu ei. În limba română sunt câte? Șase sau șapte cuvinte prin care descrii iubirea pentru o persoană? Nouă poate că ne sunt suficiente dar arabii au 22 de cuvinte pentru același sentiment, număr uriaș al cărui ultime 5 poziții au (în traducere în limba română) etichete clinice, scary as fuck. De exemplu “Huyum” (penultima faza a iubirii absolute și care se poate traduce prin “pierderea completă a rațiunii”) și “Gharaam” (identificarea cu persoana iubită până la a fi bântuit de ea în vise) Vezi? Sună oribil, în română sună ca dracu, îți vine să ceri ordin de restricție încă de la ultimele 10 poziții din totalul de 22 câte constituie vocabularul iubirii arab orientale, darămite pentru ultimele două din lineup. Dar ce să vezi, în arabă și unui arab cuvintele astea se limitează la a descrie o stare observată a unei situații în care se află iubitul sau iubita și nu are nicio judecată negativă atârnată ca la morgă de degetul bietei ființe turmentate zi și noapte de povara celei mai alese dintre iubiri. Vezi? Aici percepția este secretul precum și traducerea celor percepute în și din cuvinte. Nu te lăsa păcălit de traduceri proaste, fă-ți temele. Sentimentul îndrăgostelii ne este familiar de jur-împrejur, tăt, tăt, tăt, de la N la S și de la E la V dar gradul de percepției e mai fină sau mai astenică de la caz la caz, de la un individ la altul și as a rule of thumb, diferă enorm de la o cultură la alta din pricina cuvintelor. Vai de mama celor care comunică în emojis… Mă rog, nu știu în care tabără te afli, nu te cunosc dar cu toate astea cred în tine. Alege-ți cu cap rețetele, învăță cât mai multe despre cultura pe care vreți s-o îmbrățișezi înainte să te avânți să muști din ea, transformă necunoscutul în cunoscut și concentrează-te pe punctele comune și abia apoi negociază-ți compromisul cu mult fairplay și fără să te sacrifici nicio secundă în procesul ăsta. Nu toate bucătăriile ți se potrivesc și nici culturile. Poate c-ai alergii la roșcate, la coriandru sau la etiopience. Cine știe? Descoperă-ți lumea și poate c-ai să afli și la ce ai alergii. Nu-ți însuși concluziile altora, mai ales când sunt slab argumentate. Nu-ți însuși nici ce-ți spun aici. Vorbesc doar din propria experiență, și aia abia la început de drum. Fără acest mic efort din partea ta cum intenționezi să reconciliezi o rețetă gătită cu un ingredient lipsit de interes prea mare față de tine, și care încă nu s-a decis dacă te place mult sau dacă te iubește cu un altul atins de otrava dulce a gharaam-ului? Probabil că la fel de elegant ca și Rindfleischetikettierungsüberwachungsaufgabenübertragungsgesetz-ul băgat în hummous… Stai așa, eu despre ce vorbesc aici?

Decât zic și eu…