v-ați decis? ce comandați?

Răsfoiești meniul și ochii îți fug în sus și-n jos și de la dreapta la stânga. Întorci paginile de opt ori, eziți iar eu ca fapt divers te asigur că tipul amabil care te servește te bagă-n mă-ta continuously deja de vreo patru minute din prea multă admirație pentru viteza cu care te decizi. Nu știi ce vrei, admite-ți-o, ești praf, iar băbălăul de vis-a-vis fierbe-n suc propriu pentru că visează să intre la sigur între picioarele tale și-i este teamă să nu facă cumva vreun faux pas. Întocmai de aceea nu-i singurul și în mod cert nici ultimul cu care te vei culca. N-are coaie, e prea slab. Ție ți-e teamă că nu iei decizia corectă, el ezită să ia decizii, orice fel de decizii, punct c-o să-l crezi toxic. Puțini bărbați descâlcesc hărțile și reușesc să navigheze apele periculoase ale feminismului modern. În ochii multora deciziile se-mpart în corecte sau greșite. Cele corecte, desigur, se cumpănesc cu greu și uber rațional iar cele greșite sunt întotdeauna burzuluite-n gât și rostogolite pe gură în doar câteva secunde. Greșit. Nu cred în existența deciziilor corecte sau greșite. Decizia corectă a unuia e drama inevitabilă din ochii altuia. Cine știe ce-i aia o decizie corectă? Eu cred cu tărie, însă, în luarea unei decizii pe care ulterior mă străduiesc s-o fac eu corectă, văd eu cum și apoi mă țin de ea cu dinții. Cel mai rǎu scenariu e cel în care nu decizi nimic. Aleg un filet mignon medium-rare și ce să vezi, minune minunată, primesc o talpă medium-nemaigătită-vreodată asortată copios cu patru fire de sparanghel care arată ca o pulă blegită de vestea bună că te-ai căpătat cu un broccoli după aventura de acu câteva seri. Am decis că mănânc aici și e vina mea pentru că era la mintea cocoșului că un astfel de local nu-și permite cut-uri prime sau vreun bucătar de trei stele. Wow! Așteptările mi-au fost înșelate și acum mi s-a stricat toată ziua., săptămâna sau anul. Adevărul este că odată cu friptura asta greșită mi-am spart cireașa la 50 ani cu o primă decepție a existenței personale și e o tragedie peste care nu pot trece. Zâmbește… Tragedie e femeia nemachiată de lângă tine când deschizi ochii diminețile. Te juri că nu mai bei, dai să fugi cu self respectul KO, strâmbat la față îi admiri mâna în viteză și apoi privești la verigheta ta și constați că sunt identice. Momentul ăla e un plot twist peste care nu poți trece fără să pălești. Fuck me, ăla e momentul tău “evrika”… felicitări, în cap auzi doar pisica aia care miaună arăbește de pe tiktok. Du mâna la chipiu în pula goală și salută-te solemn, poți și lăcrima la auzul imnului dramei tale, ai voie. Când te-ai decis c-o iei ori îți făcuse vrăji la răscruce de drum în lună plină ori ai fi futut orice că erai prea disperat. Tragedie e să postezi căcaturi numai din Maldive știind că n-o să-l poți niciodată posta pe grasul însurat (cu alta) și care a transpirat aseară peste tine pentru că zici byebye laifstailului tău unic și atât de special. Ia-o așa cum a venit și îndreapt-o din mers dacă mai poți. Eu așa fac. Cu friptura, nu cu femeile. Pana mea, indiferent cât de băut mă găsești eu casc ochii bine înainte să… Pun sare și piper, o tai în bucăți mai mici și o plescăi cum pot eu mai bine. Asta este viața. Un bărbat cu medalioanele cât capul ia rapid decizii executive fără să-i tremure vreun mușchi. Îmi place tipa aia? Mă duc la ea și i-o spun privind-o drept în ochi: femeie, te vreau și am să-ți aspir sufletul cu buzele; tu alege doar pe unde vrei să ți-l pierzi. Ce să vezi, șoc și groază, chiar merge. Secretul? Ți-l spun mai încolo. Un alt exemplu de decizie impulsivă e chiar de azi. e fresh… Ies de la duș, caut un tricou, toate sunt ori murdare ori șifonate și nu vreau cămașă. Fâs, fără nicio ezitare trag blugii ud și fără chiloți, îmi pun geaca de denim direct peste piele, o închei în trei nasturi, arunc în picioare mocasinii din piele întoarsă, iau cheile de la Porsche, așez pe nas o pereche de rayban reverse și ies zâmbind pe ușă. Zâmbesc, dar cu motiv. N-am uitat de singurul veșmânt care conta în mod real pentru mine: cele două pufuri de Chanel bleu. Restul compoziției e căcat în ploaie, are doar rolul de a mă ține departe de acuzația de expunere indecentă-n public. De ce mi-a cășunat tocmai pe pufurile alea? Pentru c-așa am decis eu cândva. O jumătate de oră mai târziu sunt sunat din UAE de către un investitor în horeca, sunt invitat să port un interviu video pe linkedin iar eu arătam ca un star porno în drum spre oficiul de pensii. Căcat, am mai încheiat un nasture la geacă. Apoi mi-am zis “fuck it, this is who you are” l-am desfăcut la loc și îmbrăcat așa, dar cu un foarte convingător profesionalism în glas am conversat timp de două ore. Un bărbat care ezită să ia o decizie poate abdica liniștit de la coaiele sale. Ba mai mult, după ce și le-a predat cu două degețele la ghișeul bărbăției poa’ să-și pună și un ham de port-bebe ca să-și plimbe progenitura prin parc. De ce nu, poa’ să lingă și un gelato bio și lactose-free până-i vine acas’ corporatista cu tacheții topiți de un dărâmat care stă-n chirie prin Floreasca cu pantalonii-mulăciune cu vedere la glezne purtați cu loafers și fără șosete în picioare. Indecisul ăla și-a căutat-o cu lumânarea. Ea de ce să-l repecte? Mi-e foame, mi-e și lene să murdăresc prea multe vase, deschid dulapul și văd o conservă de ton. Caut o ceapă și dac-o găsesc asta mănânc. O salată de ton. Decizii. Le iei, bun, dar cum le îndrepți pe traseu? Ți-am promis că-ți spun secretul meu. Cu un picuț de clasă, cu mult noroc, cu un vârf de cultură, cu ceva încredere în tine și c-o găleată de autenticitate. Este esențial să te convingi pe tine că poți să-i sugi sufletul pe gaura cheii mai înainte s-o convingi pe ea, trebuie să ai aerul unui vampir, fii autentic și by the way arată ceva clasă, nu te comporta ca la autobaza Filaret. Dacă te crezi în stare să-i sugi ADN-ul prin ușa curului atunci o va crede și ea. OK, ai convins-o, now what? Ești pe cont propriu, habibi. Vezi tu cum îți îndrepți decizia. But again, always show some class. M-oi fi îmbrăcat eu cam d-am pulea, pornache 80, dar măcar am avut grijă la detalii, n-am fost chiar așa, un pornache de doi lei duzina. Mi-am pus pe mână ceasul Tudor cu cureaua vintage, centura pantalonilor era maro iar mocasinii mei indieni erau în ton cu toate… plm, iei o decizie rapid, să zicem că nu e chiar cea mai bună dintre toate câte existau cel puțin cuantic dar dacă tot trăiești pe modelul ăsta acordă-n mă-ta căci ești sofisticatămă, nu, o foarte mare atenție detaliilor. Intră într-o poveste credibilă propriului tău gând înainte s-o convingi pe ea. And show some class in the process, for fuck sake. La final, spre surprinderea mea am fost chiar complimentat pentru stil. În mod cert o să mă țină minte multă vreme de acu înainte. Bine, norocul meu e că angajatorul e și foarte tânăr… Ți-am zis-o, nu? Ai nevoie și de mult noroc. Dacă era un imam wahabi o beleam grupa mare. Ce urmează? … Nu știu. Să văd ce se alege de proiectul din Mikonos… O îndrept eu cumva din mers. Iar salata mea de ton nu e un fâs, căcat, vărsată-n bol direct din conservă și halită vulgar c-o juma’ de pâine pe ziar ca pe șantier. E o salata marocană la origini și conține absolut toate semnăturile autentice (spices și alte conserve necesare). E servită a la carte pentru mă-ngrijesc din timp să le am pe toate la-ndemână oricând știu că m-ar putea lovi o situație ca asta. Reacționez, e drept, la mine e un reflex, dar pentru că mă cunosc prea bine iau din timp și contramăsurile necesare, asta dacă mi se și permite luxul. Iau toate deciziile ca un motociclist, rapid, înainte s-apuc să clipesc de două ori. Partea cu îndreptatul lor pe traseu, însă… eeh, partea asta nu-mi iese din prima, te-aș minți. Câteodată mi-o și fur. Am decis să-mi ascult inima și că mă-nsor în Maroc. Meh, pentru salata asta n-am avut chiar tot ce mi-a trebuit în rafturi și quelle surprise p-aia am cam înghițit-o cu noduri, so to speak. Ca să ți-o zic pe șleau, uneori reușesc să le dreg din mers doar pe jumătate, situație în care le fac, să zicem, poate ceva mai digerabile, mais, ca c’est la vie, n’est pas? Universul are două constante garantate: schimbarea și promisiunea sacră că ți-o mai furi, ți-o mai și iei dar uneori te mai și freci la cur. Viața mă surprinde, trebuie să iau o hotărâre, nu mă panichez, mă-ntorc pe spate, mă “culc” pe curent și mă las dus de el fără să mă împotrivesc lui și ulterior văd eu pe traseu cum o controlez sau cum ies eu din poveste. Găsesc c-ar fi o completă pierdere de energie să-l înfrunt din prima și să dau din brațe în amonte deși tentația recunosc că există. M-am decis să-mi termin cel de-al doilea Bloody Mary, îmi trag la loc mocasinii în picioare, iau vreo două pachete de țigări cu mine și am să ies per pedes la o adăpătoare pe undeva pe lângă mine. Mă decid eu unde. Am decis să aspir sufletul unui Chardonnay…