Mai stai. Mai zăbovește un pic căci noi încă ne mai jucăm de-a viața. Nu, nu ne-am săturat de tine. Nu ne-am putea nicicând sătura de tine. Niciunul. Unde ești mai exact acum? Vin după tine. Venim după tine. Te-am pierdut prin aeroport și mi-ai tras o spaimă de zile mari. Cu trupul ești lângă greșeala ta, te țin de mână ca pe un copil dar cu spiritul ești atât departe încât după fiecare cătare pe care ți-o arunc mă năpădește tristețea și sentimentul groaznic că sunt neputincios. Nu, refuz. Și tu, Brutus? Mai amân-o. Nu te mai recunosc și mă cutremur. Unde ești? Cine ești? Ne-ai plămădit și acum ți s-a năzărit să pleci pe jumătate. Unde te grăbești? Rămâi un întreg. Mai rămâi o secundă, poate două. Mint. Mințim cu toții. Te-am vrea alături toate secundele rămase până la ultima bătaie de inimă a universului. Cinci voci te strigă înapoi printre noi dar tu pășești mărunt, rapid și veșnic mirată ca un copil către alte zări de parcă ai căuta ceva. Altceva. Poate pe cineva. Cine, oare, poate avea vocea mai puternică ca a noastră la unison? Parc-am striga după tine de sub apă. Mai așteaptă nițel. Nu mult. O mică eternitate. Uite florile astea roșii și mari adunate în buchet. Miroase-le, sunt atât de parfumate. Miră-te la ele. Vânzătoarea mi-a-nțeles schimonoseala chipului și lăcrimează-n tăcere odată cu mine. Aș vrea să fiu mai puternic dar am fost șubrezit de propriile fantome și nu mă pot aduna. Simt că mi se-nmoaie picioarele. Uitarea ta ne radiază întreaga existență. Nu ne lăsa singuri. Uite, hai, bucură-te-n voie de focul de sub tălpile dansatoarelor de flamenco și spune-mi cât de mult ți-ai dorit să le vezi tropăielile pasionale pe tabla vopsită în negru. Aplaudă-le virtuozitatea, sări de pe scaun, înroșește-ți palmele. Nu mai zâmbi pierdută spre ele, strigă și tu ¡ole! odată cu audiența care-i căzută-n extaz. Zi-mi că-ți place și că mai vrei. Îți voi închiria toată sala și toate spectacolele lor. Zi-mi ceva. Orice. Povestește-mi cartea pe care o citești. Sau o ții deschisă și doar te uiți la tipăritură din reflex? Minte-mă. Spune-mi că ți-a plăcut tataki-ul de ton pe care te jurai că nu l-ai mai gustat. Sau spune-mi că-l urăști. Nu mă supăr. N-a fost prea grozav. Ceartă-mă că am făcut o prostie. Am făcut atâtea, și încă unele mari, la viața mea încât deja le-am pierdut și numărul. Tu nu, mi le înșirai cândva în ordine cronologică. Îndreaptă-mă, sfătuiește-mă căci altminteri sigur le voi mai repeta. Spune-mi că-i o glumă, că ne-ai încercat dragostea. Ce sperietură! Ei bine, ai câștigat. Ne dăm bătuți. Îți promitem că nu mai facem. Tobeh, ya mama! Ia aminte (asta dacă încă mai ai urechi să ne mai auzi) că odată cu amintirile tale dizolvate-n nimic baba mai moare odată. Și odată cu el și noi. Noi pentru întâia oară. Mai așteaptă o țâră, unde fugi așa de lângă noi? Să-ți mai povestim câte ceva, promitem c-o să te amuze. Bine… redă-ne-o pe mama iar noi îți promitem c-o să fim fiii și fiicele pe care i-ai visat. Ți-o promitem îngenuncheați de spaima că te pierdem pentru-ntotdeauna. Vezi oceanul cât de frumos mătură plaja de la picioarele casei mele? Aici locuiesc, îți place? Vrei să-ți povestesc ceva nostim? Am spălat ferestrele atât de bine încât o pasăre s-a plesnit de una dintre ele și mi-a lăsat o găurică-n geamul băii, una mică cât o alică. Ai dreptate, săraca, o fi murit, nu e nostim. Ți-e foame? Lasă alunele. Ce zici de bouillabaisse-ul meu? L-am gătit special pentru tine. Nu foarte picant, nu foarte acid, nu foarte gros, nu foarte sărat, nu foarte fierbinte, e exact așa cum mi l-ai cerut. Am spălat trei cuve de vase și sunt gata să mai spăl o mie. Nu-mi pasă, le arunc pe toate și-mi iau altele. Nu e nimic din ce n-am face pentru tine, orice, orice numai să mai rămâi un pic lângă noi. Vezi cum înoată retrieverul ăla? Nu-l vezi, nu-i așa? Privești prin el tot așa cum privești acum și prin mine. Sau mă-nșel? Mai dă-ne o șansă. Mai dă-ne răgaz să ne obișnuim cu ideea. Măcar atât. Nu poți, nu? Nu poți sau nu mai vrei? Nu contează, noi oricum aici suntem, facem de strajă lângă tine cu focurile aprinse pentru că-n noi licărește plăpând speranța că spiritul tău (ușor rătăcit acum) se va răzgândi și va reveni acasă călăuzit de ele. Acolo unde-i este și locul, înapoi în brațele noastre, ya nour 3uyunina, ya malikatu’ kulubina, ya mama.

bocacangrejo