Suntem plămădiți din praf de stele. Nu te-ai fi așteptat s-o auzi din gura comunității astrofizicienilor ci mai degrabă de la un plângăcios pletos, desculț și cu blugii evazați (la pieptul gol, of course) și care șade emoționat în nisip cu chitara-n mână, cu mucii-n bărbie și cu ochii pironiți în valuri ca să zăpăcească corporatizdele dezbrăcate de respectul de sine venite să-și fută cu cracii ridicați spre Calea Lactee toată nefericirea personală adunată peste iarnă. Retrohipiotul și oamenii de știință, finally, și-au reconciliat pozițiile și din asta omenirea a avut numai de câștigat. Astrofizicienii au mai făcut un pas înainte în descâlcirea tainelor universului, cei care-și câștigă banii din numerologie și ticluitul horoscopului și-au consolidat importanța în ochii credulilor, poetul s-a ales c-un broccoli în vârful penelului iar dărâmata c-o sarcină nedorită și cu înc-o poveste dubioasă pe care va trebui să și-o explice rațional în lungul și tăcutul ei drum spre casă, și pe care va trebui cumva să și-o ambaleze cât mai elegant pentru împachetatul care o va lua într-un final (cică) “la prima înmatriculare în țară și cu doar doi foști proprietari”… Om fi noi praf de stele dar dacă tot vorbim de praf, iubirea e capitolul cel mai praf dintre câte ne macină. Dacă periplurile voastre diurne prin adăpătorile urbei nu v-au convins deja de ceea ce vă spun și insistați că vreți un locșor pe viață în cabinetul terapeuților, ya habibi, se apropie 1 al lui Mai, atât vă zic. Ia dați voi o fuguță până-n Vamă și beliți-vă ochii la peisaj fără să consumați alcool. Just contemplate la menajerie și apoi puneți-vă întrebările corecte iar răspunsurile, garantat, vă vor pica în poală fix ca asteroizii, direct din cer. Victorie pe toată linia. Fraților, valul trei, patru sau cinci, al câtelea o fi, I don’t give a fuck, al feminismului a izbândit, și-a atins scopul și acum putem să ne culcăm liniștiți cu toții. Unii cu alții, și apoi marș fuguța fiecare-n patul lui căci de dormit o să dormim mai singuri ca nicicând în istoria omenirii. Pff… Din câte am văzut și trăit până acum am concluzionat că sunt de acord cu partea cu praful. Corecție… Suntem mai mult ca praf. La toate capitolele.

Tot ce e legat de noi, că-i vestimentație, mâncare, maniere, mers legănat, tunsoare, accesorizare, până și aerul pe care-l expirăm, este o formă de limbaj complementar limbajului comunicat prin verb. Adeseori e chiar mai puternic decât cel din urmă. Paradoxul este că în 99% din situații limbajul nonverbal se tamponează frontal și fatal (ca pe autostradă) cu cel verbal. Arată ca o vitrină cu apucături sexuale deviante, te îmbie până cedezi, te apropii și spre stupoarea ta ea protestează: “sunt într-o relație și sunt mămică, nesimțitule!” Sau… te acceptă, vă consumați apoi pe la trei dimineața te trezești că-și aranjează alibiul cu o prietenă ca să nu se prindă soțul. Congrats, ai tras lozul cel mare, fără s-o plănuit acum ești în epicentrul unei relații care se duce pe pulă. Ca Exec Chef rolul meu era să ies constant pe sală ca să-mi distrez clienții și nu de puține ori am fost surprins că până și de mână cu bărbac’su ea flirta cu mine fără rușine. Uneori atât de evident încât luam distanță de masă de teamă că ăla prinde de veste și bagă cuțitul de unt în mine. Ce aveau ele de câștigat din erecția mea? Să mor dacă știu. În tot ceea ce întreprindem pare că seducția este o constantă. Seducem și când ne plătim facturile de întreținere. Care-i sensul? Ai zice că suntem ahtiați după dragoste, nu? Că suntem dependenți de ea, c-o căutăm ca nebunii până dăm de ea apoi n-o mai lăsăm să ne scape din gheare nici morți… și cu toate astea cum plm de aud numai de despărțiri care mai de care mai dureroase-n jurul meu? Trăiesc într-un carusel de “m-am îndrăgostit” și de “m-am despărțit”. E deprimant. Suntem dependenți de iubire sau doar de fluturii efemeri ai primului futai cu un străin? Însuratul băloșește la ofertele obraznice care-i trec la snop pe sub nas la fiecare pas imaginându-și zi și noapte ce le-ar mai face el dacă proastele ar ști cât de bun e el la pat uitând că acasă îl așteaptă “femeia visurilor lui de care doar moartea îl va mai despărți” Visează pân’ la delir la cum le-ar mai întoarce el pe toate părțile ca pe șosete, și cum ele se vor lăsa consternate de plăcerile nemaitrăite niciodată până la mădularul lui cel iscusit. Că-i vorba de colega de la job, că-i amica soției, sora ei, iubita unui prieten, o străină de pe Insta sau de pe Facebook, că-i nașa ăluia mic, never mind, omu’ e pârjolit non stop de tentații care-l scot din minți câteodată borderline pân’ la leșin. Sângele își ia concediu în creier de două ori pe an căci jobul lui 24/7 e să țină hidraulica-n presiune. Țâțe răscoase, craci goi, buci la vedere, promisiuni la tot colțul, e un joc nemilos, e armageddon, nu se iau prizonieri, habibi, când ieși din casă o faci cu viză de no country for married men. Omu’ se abține o zi, două, hai trei luni, asta până-și dă masteratul în labă și apoi, sătul de self respect și însetat de și mai multă cunoaștere el va trece repejor la the next level, caz în care își va fute tot norocul, toată averea și toată liniștea pân’ la apusul vieții lui. Adevărul e că nu-l pot judeca prea aspru căci nici măcar Ghandhi, himself, nu s-ar mai putea abține la ce vezi zilele astea pe stradă. Să-l văd eu pe musiu Mohandas Karamchand Gandhi dac-ar mai avea pumni liberi să apuce dânsul sarea care l-a băgat în istorie. Eu zic că nu, i-ar ține nonstop duși la prohab. Bunăoară, deunăzi iaca cum steteam și io ca tot omul la Cafe Comercial, colț cu Calle Fuencarral, unde lingeam un breakfast madrilen autentic. Băi, nene, o umbră în stânga mea, mut privirile și mi-a țâșnit vinul pe nări când zăresc o tânără îmbrăcată fix în pizda goală. Avea, ce-i drept, și o geantă neagră pe braț. Purta un soi de mulăciune nude întinsă pe tot corpul de la gât până la glezne prin care-i număram liniștit toate vergeturile, numărul de fire textile folosit în brodarea șnurului pierdut printre buci și flocii abia mijiți de pe lângă labii. Ia-o p-asta și du-o la mă-ta. “Mamă, ea e nora ta”… să vezi atunci ploaie de scuipați. Măritata, însă, e un caz mai special. Mai ales cea care mai are și un plod sau doi. Toate măritatele sau tipele aflate într-o relație de lungă durată (cele pe care le-am cunoscut) trăiau drama unei fantezii care n-avea nicio legătură cu bărbatul de lângă ele și pe care aș descrie-o vizual ca pe un pod ridicat peste un prost (as in prostul care a inmatriculat-o); podul ei e c-un picior în trecut, în marea marea ei iubire răsfutută fără finalizare (și pe care n-a reușit s-o uite indiferent cât s-a strofocat și cu câți s-a combinat pân’ și-a pus pirostriile), și cu celălalt picior de pod care e turnat pe malul unei holograme, pe tărâmul unicornului din căpățâna ei. The man, the beast, Mr Perfect. Realitatea dură e că-n nouășnouăvirgulănouășnouă din cazuri unicornul ei se va materializa precar sub forma unei panarame grizonate încălțată-n loafers și cu glezna la vedere, care doarme-n gym și care e mult prea epilat și cremuit ca să-și fi schimbat vreodată măcar și roata propriului bolid, ca să nu mai zic de bătutul vreunui cui în perete. Până se prinde ea de realitatea că unicornul i-a băgat niște filme SF în cap doar ca s-o mârlească apoi haidi pa si pusi, că va trece senin și fără regrete la următoarea lui victimă la fel de creață-n idei deja e tardiv de târziu, so to speak. Și-a fărâmat căsuța reală, așa bună sau rea, cum o fi, pentru un palat imaginar. Crezi c-a-nvățat vreo lecție din asta? Aiurea, s-o crezi tu. Va trece podul îndărăt peste prostul de dedesubt pe malul trecutului cu mândria călcată-n picioare, loc în care își va obloji nițel durerile (nu și posibilul herpes proaspăt căpătat) și de unde, nu peste multă vreme, se va avânta plină de entuziasm și de energie again pe tărâmul unicornului de la care-și va lua, ce să vezi, surprize-surprize, înc-o nouă și mare țeapă. Și o hepatită. Despre cei care nu au avut niciodată o relație de lungă durată nu vorbesc. Le urez good luck. Au nevoie de așa ceva. Mult good luck. Și de planete favorabile. Eram la party-ul celei mici, știam că divorțez și ascultam ca trăsnit cât de amuzată era fosta care mă consola că “mercur e-n retrograd” și că ce mi se-ntâmplă este absolut normal, e jurisdicția nesimțitului cosmic. Cică stelele mă pedepseau, nu ea. Veselia ei mă consterna. Eram ca și paralizat. Oscilam între flegma galbenă pe care i-aș fi trimis-o din adâncul sinusurilor fix între ochi și politețea deprinsă de la tata. Bineințeles c-a câștigat cea din urmă. Nu-mi venea să-mi cred urechilor. Părea că mă ia la mișto. De atunci, însă, am tot auzit-o și din gurile altora, indiferent de continent, credo sau de cultura din care proveneau. Ai divorțat? Normal, Mercur e-n retrograd, fute-l-aș. Ai pierdut bani? Again, Mercur e-n retrograd. Te-ai constipat? Of course my horse, Mercur e-n retrograd. Tipa care a trecut în curul gol pe lângă mine? Tot Mercur, da-i-aș cu praf de stele să-i dau peste ochi. Adevărul este că ea avea cele mai multe lucruri în comun cu planeta căci merCurul ei latin și bine consolidat îmi zăpăcise privirile și-mi umpluse gândurile de idei care mai de care mai fanteziste. Prafurile de stele… pfff… Le văd în fiecare zi, le aud în fiecare zi, le trăiesc în fiecare zi și cu fiecare dintre ele mă cuprinde tristețea și mai abitir. Dacă ceva e-n retrograd acel ceva nu e Mercurul, ci substanța, adevărata chemare a inimii, the real deal, the shiznit, noima. Realitatea crudă forțează o schimbare de proporții epice în mine iar procesul este, cum poate și știi, unul tare dureros. Dragostea, ca și Mercurul, e mai în retrograd ca nicicând, e-n plonjon direct în dinți. Sad but true. Partea nașpa e că valorile din care mi s-a plămădit conștiința mă fac cel mai probabil un dinozaur în zilele nostre (și printre semenii mei) și cum cu toții știm că s-a ales praful de ăia (de stele sau nu, fix pix) de-i mai vezi doar prin Antipa trebuie să-mi ascult instinctul care urlă din toți rărunchii să mă adaptez cât mai pe repede înainte, să evoluez până nu-i prea târziu. În ce? Cel mai convenabil și mai sănătos ar fi, de ce nu, într-un Unicorn. Am auzit că ăștia băs doar m&m’s, cacă stele și țopăie la greu numai curcubee lucrate la sală. Ne și foarte Măritate.

madrid