Priveam cumințel la cocktailul cu antihistaminice vârât în sacul transparent și atârnat de tija metalică, număram liniștit picăturile care mi se administrau în venă prin branulă și așteptam întins pe patul din camera de gardă s-apară și medicul de serviciu chemat de urgență din sânul familiei și prietenilor săi, săracul. Era Ziua Independenței, toată Grecia o rupea în sirtaki și el trebuia să vină la treabă. Și încă repede pentru că situația mea impunea ca dânsul să-și dea pronto cu părerea și, dacă era desigur cazul, să mai și intervină: “ce să fie, doc? Laie sau bălaie?”. Ușoara panică ce mă cuprinsese mai înainte, asta pân’ s-ajung la spital cu taxiul, se irosise imediat de cum m-a luat în primire asistenta de serviciu așa că acum mă bucuram scufundat în toropeală de pacea camerei de gardă. Eram singurul lor pacient. Îmi era bine. Cugetam că dacă am ajuns până aici și dacă încă respir e de bine, nu? De fapt, de acum mă amuzam de unul singur ca tembelul. De zâmbit nu prea mai puteam zâmbi așa că alternativa rămasă era să râd doar în sinea mea de ineditul situației în care mă regăseam în acele momente întrebându-mă în buclă “care ar fi fost șansele?”. De 1 la un milion? Adevărul e că oricum n-aveam nimic mai bun de făcut stând pe spate cu ochii-n neoane. Morții mei, în viața mea nu mi-am imaginat c-o să fiu înțepat în gură de o viespe. În interiorul gurii, nu în afara ei. În gură, și de aici și ușoara panică de care pomeneam mai devreme. Pula mea, când am constatat viteza cu care mi se inflama botul m-am cam panicat judecând că-n ritmul ăsta foarte repede risc să mi se blocheze-n pana mea căile respiratorii. De obicei mi se fâlfâia dar acum era un scenariu de groază. În cei 50 ani ai mei fusesem înțepat de sute de ori fără nicio reacție adversă; în gât, în piept, în creștetul capului, în cur și-n brațe sau picioare, dar în interiorul gurii?… Așa ceva never. Când mi-am tras un selfie de check-up în taxi mi-am zis c-aș fi putut strânge lejer un milion de euro capital de lucru în districtul gay al Athenei cu botul ăla din poză. Cu toate că firea mă-ndemna să mă iau la mișto, ca de obicei, poza cu botul meu porn-iconic mă asigura că de data asta reacția mea la veninul bulangioaicei ăleia nu prea era unul de luat în râs. Nu mă mai văzusem în halul ăsta niciodată. Știu eu ce viespe turcească s-o fi infiltrat în spațiul aerian Athenian cu misiunea de a semăna haosul taman de Ziua Independenței elene? Nene, nici dacă mă rugam de Dzeu o viață pe Muntele Athos și dacă pupam moaștele Sfintei Paraschiva zece ani consecutiv rugându-i pe amândoi să le sincronizeze pe toate, adică vântul agitat, un pahar de vin, o gură deschisă și o viespe anarhistă, în același punct de coliziune și în aceeași unică clipită nu mi s-ar fi îndeplinit dorința. Mă jur… a fost de noaptea minții dar și de râsul curcilor. Tot făcând eu haz de necaz am închis ochii și cum picoteam mi-am imaginat că dacă e să judec drept, treaba ar fi putut sta lejer cu muuult mai rău decât s-a dovedit că e. Și cât de stupid și fără de glorie ar fi fost dacă dădeam ortul de la așa ceva! Cine și-ar fi zis că se poate muri pe bune dintr-o înțepătură de viespe? Asistenta, cin’ dreak s-o spună, ea și mina ei serioasă atunci când mă umplea cu stropi de calm rostindu-mi-o. Mi-a zis-o în timp ce mă vulcaniza cu acu-n braț. Apare și medicul într-un suflet, mă examinează rapid, mă chestionează, privește la ceas, se liniștește, îmi spune că este o reacție locală și că e stabilizată, mă salută și pleacă. Trebuia să aștept să termin IV-ul și cum o ardeam eu așa prăbușit într-o picoteală plăcută mi-am adus aminte de copiii mei, de motivul pentru care mă aflam în Grecia și din gând în gând, hop-țop în fața ochilor mi-a pornit cu lux de amănunte un film de care aproape că uitasem. Asta ca să vezi unde dai și unde crapă. La bărbați…

Eram adunați în păr în Parcul Herestrău în jurul unei mese lungi. Copii, frați, nepoți, mama și câțiva prieteni, cupluri cu alți copii, puști pe care-i cunoscusem încă de la primul pișat care le-a desenat existența pe testul de sarcină și mă-ntrebam intrigat cum dracu de nu realizează magnitudinea de-a dreptul cataclismică a schimbării cerută de ea, și dac-o realizează atunci e și mai grav. O țintuiam insistent și ea se făcea că nu mă vede. În cazul ăsta lângă cine-n pizda mamii mi-am futut eu cea mai frumoasă parte a unicei mele vieți? În jurul meu era halimai, agitație, discuții aprinse, glume, miștouri, râsete și voie bună, toate în slow-motion în timp ce eu făceam zig zag prin univers cu gândul propulsat de viteze super luminice. Nu asta mi se promisese și pe când o făcuse-n urmă cu 26 ani fusese și singura mea condiție: “nu mă face un divorțat. Atât.”. Cum poate cineva încălca o astfel de promisiune? Pentru mine era straniu. Nu că n-o mai recunoșteam, mi se părea că mi-e complet străină. Trupul îmi vibra de la degetul mic de la picior până-n creștet ca un diapazon lovit cu sete, mușchii din jurul buzelor jucau țonțoroiul în spasme iar când mai aruncam câte o vorbă ca să mă aflu în treabă vocea mea oscila sacadat între registre sufocată de salivă ca a unui puști lovit de pubertate. Îmi roteam privirile de la stânga la dreapta și invers către toți cei prezenți la masă-n duminica aceea călduroasă de octombrie și mă-ntrebam dacă e vreunul dintre ei care știe sau măcar bănuiește ceva. Ea tăcea mâlc și obrajii ei erau ca purpura. Zâmbea politicos fără să scoată un pâs. Oricum nu era cine știe ce flecară de felul ei dar acum își dobora pe rând toate recordurile ei de muțenie. Vinovăție? Satisfacție? Panică? Plăcere? Eliberare? Câte puțin din toate? Ar fi oribil. Care dintre cei prezenți știe sau poate că bănuiește ceva? O fi scăpat o vorbă cuiva, zic că-i imposibil să ascunzi în beci o astfel de decizie șocantă, nu? Măcar și celei mai vechi dintre prietenele noastre care era, de regulă, și confidenta ei trebuia să-i fi spus ceva. Poate, nu eram sigur. Scrutam cu mare atenție chipurile adulților prezenți după orice semn, câtuși de fin, cu precădere ale gagicilor. Fir-aș al naibii, femeile astea chiar știu să se ascundă atunci când și-o propun. Scoți o bășină de la un mort dar de la ele, nexam, nici măcar un clipit de ochi. Sunt niște psihopate, nu alta. Căca-m-aș în ea de hal de veste. În ziua în care mi-a dat-o mă trăznise ca un fulger apocaliptic născut pe un cer senin de iunie. Bum! și fâs, în trei cuvinte scurte fusesem redus la o mână de cenușă căzută grămadă în locul umbrei proprii. Șoc. De două săptămâni încoace-mi derulam în cap zi și noapte filmul vieții căutând cu lupa mare cât telescopul din Hawaii secunda în care s-a produs fractura sperând că poate-poate, dac-o descopăr, mai pot salva ceva dar băi, nene, nimic. Zip, shit, nada, kaka, nexam. Ea zicea c-a mestecat-o timp de trei luni până să mi-o rostogolească-n brațe. Minte. Nimeni nu ia o astfel de decizie cu efecte devastatoare în numai trei luni. Ce-oi fi făcut eu atât de grav în urmă cu trei luni? Ia tu frate la mână toată rola, secundă cu secundă, frame după frame… Deodată sunt întrerupt de un apel așa că privesc cu mirare la ecranul telefonului meu. Cine dracu o fi? Era A., o cunoștință mai veche căreia i mă-mpărtășisem într-un moment de mare slăbiciune și a fost un gest pe care l-am regretat imediat după ce m-am auzit vorbind. Pomenindu-i de pățanie lui A., eu de facto îi pictasem un portret deloc măgulitor celei pe care o iubisem o viață și pentru mine o astfel de trădare era de neconceput. O apărasem o viață ca un spartan ca taman acum s-o umplu de căcat. Mă scăpasem pentru că n-aveam cui pizda mamii să mă destăinuiesc. Cui, dracului, să i-o spun? Băieților mei? Ar fi râs și cu curul de mine. Am făcut-o, acum asta e, și ceea ce găseam că era și mai grav era că-i cam dădusem apă la moară, astfel, confidentei mele. Știam de mult că mă place, era foarte afectuoasă cu mine, era limpede că nu-i sunt chiar indiferent… Ei, deși era o femeie foarte frumoasă și cu vreo zece ani mai tânără, niciodată nu-i dădusem de înțeles c-ar avea vreo șansă cu mine. Ok, râdeam, flirtam, ne amuzam, beam câte o cafea împreună dar de fiecare dată în interiorul limitelor impuse încă din ziua în care ne cunoscusem pentru întâia oară. Întotdeauna mă făceam că plouă când A. îmi mai arunca câte un apropo dar acum că mă prinsese cu garda jos parcă căpătase curaj iar mie-mi venea din ce în ce mai greu să-i rezist asediului. În acea după amiază o pironeam furios pe partenera mea de o viață care mă ignora de pe scaun vis-a-vis și-mi rezona-n cap răspunsul ei pe care mi l-a trântit în nas când mi-am reafirmat fidelitatea sperând în al doisprezecelea ceas că doar doar și-o reconsidera decizia. “Au fost alegerile tale” Translation? “Ce papagal ai fost”. Pieptul mi s-a inundat pe loc cu o furie mai fierbinte ca lava, am privit înspre ecranul care afișa un missed call și am trimis un sms scurt:

“Ce faci diseară?”

A… cum să ți-o descriu… Era ca o trestie de fragilă, micuță și elegantă, cu păr lung, mătăsos, drept și frumos pieptănat care-i curgea în cascadă pe umerii fini încadrându-i chipul drăgălaș ca o ramă elegantă de tablou, iar gura ei desena o mini roză atunci când nu-și dezvăluia perlele albe într-un zâmbet pe care i l-ai fi dosit între mii de săruturi. Stătea picior peste picior (avea picioare foarte frumoase și pe care i le admirasem dintotdeauna) fusta lungă o complimenta iar cămașa ei bărbătească și albă (ușor baggy) îi pica de minune. Arăta ca un vis frumos dar strecurat într-un coșmar. Al meu. Parfumul ei, însă, era… mă leșina, nene, nu alta. Era horror. Dintr-un milion de putori îmbuteliate ar fi putut alege orice însă-l alesese taman pe ăsta. Era mai dulce ca diabetul și efectiv mă îngrozea. Mă îngrozea că dac-o ating chiar și c-un deget mirosul ăla o să se lipească de mine timp de o lună, exact ca sclipiciul panaramelor din cluburi, iar eu urma să revin acasă-n seara aceea căci încă mai dormeam în același pat cu Voldermort. Mă puteam fute cu ea bine mersi direct în patul conjugal căci m-ar fi incriminat în exact aceeași măsură… Apoi mi-am amintit o altă chestie pe care mi-a aruncat-o de parcă n-ar fi fost niciun biggie: “Am decis să nu ne mai atingem, poți face ce vrei și cu cine vrei”… A, da?! Well, so be it!… Ce căcat de adulter mai e și ăsta dacă-i consfințit de parteneră? Mi-a furat până și privilegiul de a o fi trădat. Bun și atât, măcar așa-mi ofer o jumătate de justificare pentru noul meu statut de divorțat căci ea nu-mi dăduse niciun motiv real, nu? Avusese dreptate, chiar c-am fost un papagal. Eram măcinat pe interior de un cocktail dinamic de furie și de carne stârnită. Îmi amintesc și azi de parcă s-ar fi petrecut ieri cum mă chinuiam eu să înot upstream cu vorbe cât de cât inteligente imersat în valurile ca de cataractă ale parfumului ăluia blestemat. Încă-l mai port în nări până și astăzi. Anyfuck, man up… i-am vorbit pe larg despre situația mea (și asta numai pentru c-o interesa în mod deosebit) și despre cât de puține știu legat de motivul locului în care mă aflu iar în rest mă concentram din răsputeri să-mi ascund erecția. Despre ce altceva să-i fi vorbit oricum în acele momente? Nici nu știam care-i standard operating procedure în 2018 când vine vorba să te culci cu o femeie, alta decât nevasta de acasă, căci ultima oară când ieșisem la vânătoare pe persoană fizică fusese în pleistocenul lui 1992… plm, nici n-am reținut prea multe din discuție, honestly, ci doar felul mare în care arăta făptura din fața mea, că urma să intru-n trupul ei și că, colac peste pupăză, mă voi mai lua la trântă și cu grizzly-ul ăla de putoare dulce pe care-l voi duce acasă bine-mersi întins pe toată pielea mea. Bun, și mie-mi prindea bine că mai eliberez din aburi așa că i-am făcut pe plac răspunzându-i la toate întrebările pentru că oricum nu mai conta ce impresie las despre viitoarea mea fostă, zarurile oricum fuseseră aruncate, așa că după ce ne-am tot păcălit noi preț de un ceas că nu știm exact ceea ce va urma am invitat-o în apartamentul proaspăt amenajat de mine pentru fetița cea mare și-n care urma să mut eu, apparently, iar ea a acceptat fără să mai stea pe gânduri. Era clar, amândoi eram in the zone. Cel puțin la figurat.

Și-n câteva minute eram și la propriu, adică în zona Floreasca, acasă la mine. Bănuiesc că vei sări rapid peste povestea cu proiectul meu din Athena, nu vrei s-auzi acu despre pește și despre mastika, așa că te scutesc de efortul ăsta. De ce pana mea să mă mai lupt cu rahatul meu de tastatură care bagă de la sine putere tot felul de litere în plus pe care le șterg aproape după fiecare sfânt cuvânt așternut pe pagina asta? Trec direct la subiectul care în mod evident te interesează. Am deschis ușa și am invitat-o-n casă. Ea pășea înaintea mea ușoara ca un fulg pe stiletto-urile ei negre iar eu o urmam călcând cu pași grei pe dușumeaua din stejar rotind cheile pe un deget. Mă simțeam ca un tigru Bengal arcuit în iarbă gata să sară pe gazela venită la adăpătoare. S-a apropiat de insula din mijlocul bucătăriei mele, i-am pus o mână pe umăr, pe ea au apucat-o frisoanele, am răsucit-o spre mine și i-am cuprins chipul cu ambele palme răsfirându-i părul fin cu degetele desfăcute. Era atât de micuță. Am privit-o-n ochi preț de câteva clipe căutându-i acceptul și n-am așteptat prea mult, el a venit sub forma unei respirații scurte și sacadată de parc-o părăsise sufletul. Gazela capitulase așa că tigrul a sărit c-un mârâit sălbatic din ascunzișul lui cu ghearele scoase și cu privirile orbite de poftă. Urma un carnagiu, iadul pe pământ. Furie, pasiune, ură, dorință, atingeri lacome, buze mușcate, sânge clocotit și un halou cu putoarea aia dulce. Cei 26 ani ai mei de abstinență într-ale preacurviei se duceau pe pulă și cei doi ani ai ei de vis și așteptare se materializau sub ochii amândurora în timp ce ținuta ei elegantă se destrăma poetic cu aceeași viteză luată pe sus de mâinile mele ca de un uragan. Chiloțelul i-a zburat pe tigaia mea Mauviel atârnată-n cârlig deasupra insulei, cămașa ei baggy se lupta ținându-se cu dinții de nasturii tensionați în ațele lor gata să pocnească prin toată camera, sutienul a ridicat steagul alb al capitulării din prima iar fusta și-a zis “do whatever, buster, I don’t mind, but don’t tear me up, ok?” Ah, parfumul ăla din nou! Și-a dat cu el și jos?! Fuck me! Mă omora cu zile dar, plm, în acel moment niciun obstacol nu mai era de netrecut, iar eu mă ambiționam să pier eroic ca Leonidas la porțile trecătorii ucis de oastea Persiei. Molon Labii, mother fuckers!… Am apucat-o de bucile ei ferme și țanțose ca pe o pungă cu chips, am cocoțat-o pe ilotul înalt, i-am desfăcut larg picioarele, am agățat un scaun pe care mi l-am vârât sub fund și mi-am scufundat fața-n…

lumina neonului… IV-ul e isprăvit și acum puteți pleca la hotel! aud vocea infirmierei de serviciu care m-a trezit din semi somnul meu atât de viu. Doctorul v-a lăsat această rețetă pe care va trebui s-o respectați timp de patru zile. Ați avut mare noroc c-ați scăpat numai cu atât. Eefharisto polli, i-am molfăit eu cum am putut într-un val de scuipați involuntari aruncați la picioarele mele apoi am ieșit clătinându-mă în curtea spitalului. Am trecut de poarta spitalului, am salutat paznicul și cu tot cu botul meu epic înăuntrul căruia nu mai găseai loc nici măcar unei stafide m-am proțăpit pe marginea trotuarului ca să opresc un taxi. Așteptam cumințel cu țigara aprinsă și dusă acolo unde țineam eu minte c-ar trebui să-mi fie gura camuflat într-un parfum floral extrem de dulce, purtat de vânt. Probabil că era de yasmin. Trăgeam aerul adânc în piept și mă lăsam vrăjit de miresme cu ochii închiși, cuprins de moleșeală. Cât de plăcut e la soare. Aud un bâzâit și deschid ochii tresărind nițel. Again?! Fuck you! Văd o mașină, îi fac semn, oprește și mă urc pe bancheta din spate. Tot drumul înspre hotelul meu m-am prăpădit de râs în sinea mea. Cu hohote și cu lacrimi în ochi. Aș fi dat orice să fi fost în pielea taximetristului care a tras în dreptul meu imaginându-mi cam câte sute de cruci și-o fi făcut omul când, în sfârșit, și-a oprit mașina și m-a zărit mai bine. De Ziua Independenței noastre, un bot uriaș secondat de o bartai erecția anarhistă?! Malaka ăsta sigur este turc!… Nope, greșit! Eram 1/2 român, 1/2 sirian, 1/2 grec, 1/2 spaniol și 100% un chef divorțat și-nțepat de o viespe ca de viață. Adică fix în gură.

Athena