Se apropia ora închiderii și număram minutele cu furie căci constatam că mi se scurgeau ca leșinatele doar ca să-mi facă-n ciudă. Tălpile mă ardeau ca dracu și-n ciuda pornirii de mi le elibera de opresori intuiam că dacă mă pune naiba să mă descalț pulea mai trage pantofii înapoi în picioare. Dracu m-a pus să vin la muncă în Church’s. Rezistă, mai ai puțin! Fuck! Privesc la ceas și mă apucă din nou spumele… 15 minute… Timpul părea legat de mijloc cu o parâmă groasă agățată la capătul celălalt de un bloc uriaș din beton. Îmi fac de lucru prin sală, trec pe lângă barul hotelului ca să mă distrag de la agonie și dau nas în nas cu scoțianul meu, primul străin cu care am avut deaface în prima mea săptămână de lucru la restaurant acum cu aproape un an în urmă. Ce repede a trecut timpul. Are peste 60 ani, e un mare mahăr cu afaceri în petrol și locuiește în Cipru. Ce l-a atras la mine e că mi se rupea că e milionar și că împărtășim aceeași pasiune: mașinile vechi. Eu cu un Porsche de 30 ani, el cu o sută de vehicule în garajul lui, toate demne de muzeu și cu pricetag în blanc. Holly shit! Ne-am luat la mișto reciproc încă de la primul nostru contact și de atunci ori de câte ori ne revedem o facem în mod repetat cu o bucurie nedisimulată și complet inexplicabilă. Un chef și un milionar? Nu, doi bărbați cu chimie și atât. El mă ia în tărbacă, eu îl tachinez că e bețiv apoi amândoi ciocnim câte un pahar ca doi amici care se știu de o viață.

“Bei ceva?” mă-ntreabă el. “You know what, fuck it, cu tine oricând”. Barmanul zâmbind îmi toarnă un dublu de Monkey Shoulder cu două cuburi de gheață, scoțianul ridică paharul de vin alb, cling-cling, to your health, buddy. “Stai să mă schimb de tunică și vin la tine”. Mă schimb și când revin la bar îl văd râzând cu un tip solid ca un taur, cam de aceeași vârstă cu scoțianul. Era olandez, membru în echipa națională de motocross venită la noi la nuș-ce concurs european. Amândoi erau extrem de joviali, râdeau cu gurile până la urechi. Omul meu mă vede, mă prezintă ca pe un chef golan, eu îi răspund că pramatia are dreptate și cu toții ciocnim din nou paharele în râsete care animaseră parcă dintr-odată tot barul. Lucrătorii hotelului deja își făceau de lucru pe lângă noi doar ca să ia parte la halimai.

Intră în scenă diplomatul saudit detașat la noi din Ucraina cu toată misiunea diplomatică încă de la-nceputul conflictului cu Rusia, ne salutăm cordial apoi fac prezentările ca să-l implic în adunarea noastră bahică constituită ad-hoc. Sauditul radia de fericire. Mă bucuram pentru el căci îi intuisem de mult his poor social skills și-l știam singur cuc iar el animat de supriza plăcută a dat un rând tuturora. Încep tachinările și mă alarmez instantaneu căci sauditul n-avea sistemul imunitar pregătit pentru obrăzniciile olandezului și nici pentru înțepăturile hâtre ale scoțianului așa că m-am pus pavăză între ei ca să nu se fută atmosfera. Parez, fandez, preiau, o dau, mi-o iau, sauditul rezistă, toată lumea râde binedispusă. Apare un al treilea rând de whisky dublu și mă panichez că mi se subțiază blindajul și că-mi slăbesc vigilența. Apar și mai mulți olandezi, membrii echipei de motocross care nu puteau rata momentul. Sauditul îmi șoptește privind prin spațiul vitrat care separă barul interior de barul exterior că tipa blondă e sigur escortă și c-ar avea chef să-și facă de cap cu ea așa că-i face cu măna. O privesc și nu prea părea deloc să fie o escortă dar l-am lăsat să viseze frumos. M-a și mirat că-i face cu mâna căci e singur de când îl știu. Eram chiar mândru de el. Ea îl vede cum îi face cu mâna scuturându-și degețelele grăsune dar îl ignoră elegant, trece dincoace de pereții cortină ai barului și se lipește afectiv de olandezul jovial de lângă scoțian. Era fiica lui.

Holly shit! Situația avea potențial incendiar dar tipa, cu mult tact și cu multă experiență, probabil, citește situația în cheia corectă, s-a prins că e o confuzie așa că ne face tuturora un serviciu și tace înțeleaptă. Ne blocăm privirile, îi zâmbesc recunoscător dând din cap, ea îmi întoarce zâmbetul a “stai linișitit” și atmosfera rămâne în continuare superplăcută. Olandezul bătrân pune muzică de-a lui, scoțianul se cacă pe armoniile olandezului punându-i muzica lui Wallace, eu îmi râd de amândoi punându-le ceva irlandez de ca și cum ar fi muzica mea și cu toții ciocnim râzând ca idioții. Scoțianul se laudă cu poza nepoatei, olandezul scoate pozele nepoților, sauditul la fel, eu le intru în joc și iar ciocnim râzând unii de ceilalți. Era fun rău. Undeva în stânga mea aspare un dubios în tricou albastru cu nasul adunat covrig de la pleiada de pumni încasați în viață. Instinctul mi-a dictat instantaneu că se adunau norii de furtună așa că amușinam îngrijorat în toate zările după sursa neliniștii mele. Mă decid că “nas bușit” e periculos așa că mut atent discursul într-o zonă care-l lăsa pe suspect înafara cercului nostru. Numărasem în jurul meu vreo douăzeci de suflete și lucrurile deveniseră volatile căci se vedea cu ochiul liber că cele șase olandeze tinere și atrăgătoare din echipa de motocross ademeneau la barul nostru toți bețivii cu chef de futai din hotel. Sorbeam din pahar și priveam în jur constatând că ușor ușor se strânseseră aproape toate componentele unui obiect exploziv artizanal dar respiram ușurat că… Lipsea unul. Se deschide ușa și pășește pe scenă fix ceea ce lipsise la numărătoarea mea: detonatorul cu nevastă-sa… fuck me! Sau mai bine zis: le detonateur

Vincent. Fost legionnaire, însurat cu Amira, o tunisiancă care își pierduse 20 de dinți recent într-o coliziune c-un taximetrist de la noi. Vincent era actualmente măcelar aflat cu treabă pe aici. Când ne-am salutat și îmbrățișat am simțit sub palme mușchi de războinic, nu d-ăia de căcat, de sală. Era un pietroi furios și violent. Și bețiv pe deasupra. Cum nu se putea mai bine. Sauditul vorbea cu mine în arabă, eu le mai răspundeam celorlalți în engleză, le vorbeam cuplului proaspăt intrat în franceză și din când în când serveam pe post de traducător barmanilor care râdeau cu gurile până la urechi. Glumele zburau încrucișat ca un baraj puternic de artilerie. So far so good… Sauditul schimbă câteva replici cu tunisianca, eu le țin companie și dintr-odată-l văd pe Vincent cum dispare prin spatele meu tunând cu accent puternic french: I know when I see zeu fighter… Mă răsucesc panicat și-n spatele meu “nas coclit” se-mbrățișa cu foc cu legionarul meu. Mierda!

Zacharias is my name and I’m an American. A uitat să menționeze că era și lipsit de umor și făcut pulă dar nu era niciun secret pentru niciunul care-l privea. Era exact ce ne lipsise. Cândva știam că dacă vrei să fuți o petrecere invită un german. Lumea se schimbă sub nasul meu. Am privit în ochii tunisiencei lui și am detectat aceeași îngrijorare lucru care m-a trezit din amețeală instantaneu. Deci, aveam dreptate, căcatul avea să se plesnească de ventilator foarte curând așa că i-am șoptit sauditului că e foarte obosit și c-ar trebui s-o tireze rapid, omul m-a privit recunoscător în ochi și s-a ridicat. I-am zis că mă ocup de rândul lui. Scoțianul a simțit și el că s-a bășit mireasa-n altar, a închinat paharul înspre mine și a plecat. Tinerii mai fără experiență nu pricepeau cum de s-a spart gașca așa dintr-odată dar olandezul hâtru i-a asigurat că sunt obosiți și că trebuie să facă nani așa că am rămas să gestionez conflictul împreună cu colegii mei de la bar. N-am întârziat mai mult de câteva clipe strângând mâinile olandezilor care părăseau incinta când deodată aud hărmălaie-n spatele meu, mă răsucesc și…Coșmar. Vincent și Zacharias se luptau căutând să se pună-n cur reciproc. Francezul tuna că americanul e bulangiu, americanul gâfâia că-l omoară pe the frog eater, Vincent mă privea cu brațele încleștate pe umerii americanului zbierând într-un amestec de engleză, română, berberă și franceză că zeu americaine, vezi ce face la mine? Ce fils de pute este zis căcat de kalb ibn kalb. Eu omor la el… Amira, nevastă-sa, urla “Vincent, arêtt-e!”, barmanii au chemat paza, eu m-am repezit rapid între beligeranți și i-am despărțit zâmbind spunându-le că amândoi sunt smardoi de smardoi și că audienței îi este foarte greu să se decidă care-i mai zmeu dintre ei. Important este că amândoi sunt mai smardoi ca mine și c-ar fi păcat să mă strivească-n încleștarea lor de titani. Eu l-am luat pe Zacharias de un braț, nevastă-sa pe Vincent, i-am despărțit, paza l-a împachetat pe “nas zdrobit” și eu am revenit la războinicul meu francez care mă pupa și-mi declara că n-a mai întâlnit ca mine nicăieri, că sunt son frere, că sunt incroiable, ca sunt pe mama și pe tata cocoșului galic care mă va respecta până la finele zilelor mele. L-am luat pe sus împreună cu nevastă-sa și încetișor l-am condus înafara hotelului înainte să-l ia paza la colimator și pe el ca pe american. Vincent mă pupa încontinuu și-mi declara iubire ascultându-mi instrucțiunile ca un copil cuminte. Zâmbeam fericit c-am evitat o situație extrem de neplăcută. Șeful pazei mă saluta din cap respectuos. Am ieșit cu amândoi înafara hotelului și le-am zis “mon frere, ya akhi, hai să mergem acasă. Au demain, my brother”… Vincent m-a îmbrățișat și m-a pupat cu foc, a luat-o pe nevastă-sa de gât și împreună cu toții am pornit-o alene în direcții diferite, fiecare spre casa lui. Ceea ce aveam să aflu a doua zi era că Vincent era cazat chiar în hotelul din care-l scosesem cu câteva secunde în urmă așa că doar pula știe un’ s-a dus în noaptea aceea.

Am ridicat nările în aer, am tras adânc în piept, era cald afară, am apucat telefonul din buzunar, am selectat “Watina” al lui The Garifuna Collective, mi-am așezat căștile B&O pe urechi și am dat play cu volumul la maxim. Era ora două dimineața, pășeam alene spre casă, nu-mi mai simțeam picioarele și zâmbeam mirat de cât de bizar mi se terminase ziua. Cine dracu sunt toți ăștia care-mi intră-n viață cu picioarele? De ce a trebuit să-i cunosc și pe ultimii? De ce mi-am băut mințile și azi? Aici e simplu… Pentru că acasă e departe. Aici ești ești într-un nicăieri familiar cu PH nepotrivit. Am tras din fum cugetând la răspunsul de mai sus concluzionând că e cam șubred. Am reflectat lung la realitatea mea tot drumul fără să ajung la nicio concluzie așa că mi-am înfipt o țigară-n gură. Singurul lucru cert în oceanul meu de incertitudini era că-n noaptea asta am să dorm din nou întins pe gresia rece a băii. S-a mai scurs o zi din viața unui chef and, again, I have shouted my pain…

Stirbei Vodă