Se depărta de mine cu pași mărunți încercând să anticipeze momentul la care visase în secret cel puțin ultimii ei doi ani așa cum avea să mi se confeseze ceva mai târziu în timp ce zăceam transpirați și-nlănțuiți în pat. O chema A. B. Eu, stând rezemat în cadrul ușii livingului din apartamentul proaspăt amenajat, tăcut și cu cheile în mână, îi admiram silueta fină încheiată în pantofii ei stiletto admițând că dacă tot era s-o fac măcar să fie c-o cunoscută și mai ales una foarte frumoasă. Aveam, totuși, niște standarde sub care n-aș fi coborât nici în ruptul capului indiferent de circumstanțe. Până-n seara cu pricina fuseserăm doar doi prieteni buni care niciodată nu trecuseră granița respectului și simpatiei pe care ni le nutream reciproc, acum însă, povestindu-i prin ce trec circumstanțele se schimbaseră și odată cu ele brusc și ea schimbase complet registrul dându-mi fățiș o undă cât se poate de verde. Eram confuz. Mă-ntrebam dacă sunt capabil, oare, să fac vreun pas în sensul ăsta. M-a cam luat pe sus. Ar fi fost primul meu faux pas de fel după cele aproape trei decade petrecute în sânul unei căsnicii (chipurile) model. Oare sunt capabil cu altcineva? Răspunsul mi l-am dat destul de repede. I’m a natural, I guess. Am reușit s-o prind nepregătită când m-am strecurat în spatele ei ca o felină. Am cuprins-o hotărât de mijloc, am tras-o ușor spre mine iar ea, fără să-mi opună nicio rezistență, s-a prăbușit moale ca un nor peste pieptul meu. Era atât de mică, de frumoasă și de fragilă. În strânsoarea mâinilor mele, ea femeia puternică, asertivă, bătăioasă și independentă, pregătită oricând să dea replici tăioase ca lama de Damasc fusese redusă uluitor de repede la o miniatură Faberge pregătită să se transforme în cioburi în mijlocul frisoanelor provocate de pofte. Era prizoniera unui abandon total. Eu nu. Intrasem într-un soi de transă nemaiîntâlnită până atunci. Eu parcă nu mai eram eu, eram altcineva. La butoanele mele se afla un apostol al schimbării extrem de calculat care pusese nemilos stăpânire pe toate funcțiile trupului meu cu ideea nobilă că ceea ce intenționa să facă avea să-mi aducă mie, nu și lui, măcar și un strop de reparație morală dacă nu încăpea vorba de justiție poetică. Amărâtul de el, ceea ce doar eu o știam (dar nu i-o puteam spune căci amuțisem complet) era că simțisem de săptămâni bune că destinul îmi fusese pecetluit deja și că absolut orice urma să se petreacă în următoarele momente avea să se-nscrie în firescul unei ordini noi și complet străină amândurora care n-avea nici în clin și nici în mânecă cu cine știe ce reparație sau cu vreo justiție ci în cel mai bun caz putea servi, poate, drept scuză și… și aceea era una strâmbă. Mă rog, mie îmi mirosea mai degrabă a răzbunare ceea ce găseam că nu-i deloc corect pentru niciunul dintre noi doi. În ciuda mișcărilor mele super controlate sufletul îmi agoniza iar conștiința răcnea cu poalele cămășii prinse-n ghearele nemiloase ale unui tocător de crengi. Eram făcut ferfeniță pe interior. Indiferent cum aș fi sucit-o tot scârțâia. Ar fi fost o scuză, cică, pentru situația în care mă trezisem azvârlit atât de crud și pe nepusă masă. Oricum, cum nu-mi mai păsa l-am lăsat pe străinul din mine să-și urmeze planul fără să-l mai stingheresc cu dilemele mele morale. Acum, stârnit de bătăile accelerate ale inimii ei, tigrul din interiorul meu își revendica hotărât toată prada pentru sine. Mi-am încrucișat brațele peste sânii ei, i-am cuprins încheieturile într-o strânsoare puternică pe care i le-am adunat într-o poziție ca de rugăciune apoi mi-am scufundat nasul în vârful căpșorului ei. Părul ei lung, moale și castaniu, frumos pieptănat, se strânsese blând sub bărbia mea ca un voal de mătase adunat în palme. Cuprins de lăcomie am închis ochii și mi-am umplut plămânii cu căldura creștetului ei. Mirosea atât de fierbinte. M-a mirat felul în care simțurile mele percepeau lucrurile în vâltoarea momentului. Cu nările lipite de capul ei frumos gândul mi-a zburat imediat la bolta cu yasmin a verișoarei mele din Alep, A’ahad, sub care adormeam nopțile întins pe un covor mângâiat pe obraji de lumina lunii ce răzbea ca un bec printre frunzele dese și florile lui mici parfumate și albe. M-am scuturat ca ațipitul la volan care se trezește pe contrasens căci îmi aduceam aminte perfect că întins sub yasmin visam doar la soția mea. Întinam fără voia mea o amintire sacră. I-am sărutat tâmpla dreaptă cu delicatețe, ea și-a răsucit capul spre mine și și-a deschis buzele ca o floare diminețile, încet și senzual. I le-am mușcat ușor apoi, stârnit de catifelarea lor ca de piersică i-am sorbit lacom sărutul conștient că în acel moment pornisem pe un drum fără de întoarcere pentru mine. De acum înainte nimic nu va mai fi la fel. Nu de acum, idiotule! Nu mai e la fel din clipa în care ea ți-a decapitat speranțele fără nicio remușcare așa că bucură-te de moment. Carpe motherfuckin’ diem. Am răsucit-o cu fața înspre mine apoi cuprins de înfrigurare, nasture după nasture, i-am desfăcut cămașa albă dezvelindu-i pieptul care părea atât de fragil, aproape ca de copilă. Dacă n-aș fi știut că e cu doar zece ani mai mică ca mine m-ar fi păcălit. Un bijoux mititel și negru agățat de un lanț lung și fin dansa pe sânul stâng ca ielele de sânziene într-o perfectă armonie cu inima ei. Asurzit de corul sacadat și înecat al respirațiilor ei am sărutat-o o mică eternitate în susul și-n josul gâtului până am decis să pun capăt torturii pentru amândoi. Lucrurile încă mai puteau fi oprite imploram în sinea mea… Doamne, pielea ei e atât de fină! Fâs, străinul nu era deloc de acord cu mine. Sânii mititei și țanțoși i se zbârliseră ca două pisici speriate sub ploaia umedă și deasă a săruturilor mele. Mi-am coborât palmele de-a lungul spatelui ei arcuit să pocnească, i-am prins fesele bombate în căușul lor apoi am ridicat-o fără niciun efort ca pe un fulg. Nu simțeam nicio urmă de împotrivire din partea ei. Muream puțin câte puțin cu fiecare secundă scursă, îmi căutam puterea să mă opresc dar străinul din mine preluase complet controlul asupra mea și se făcea că asistam la lucrarea unui adevărat maestru în plin avânt creativ. Am coborât-o prețios cu șezutul pe masa din lemn masiv a bucătăriei. O admiteam înciudat că nimic din ceea ce se petrecea nu părea nelalocul lui, nimic nu era vulgar așa că n-aveam nicio scuză reală să-i pun capăt. Când i-am remarcat din nou stiletto-ul elegant care-i venea de minune-n picior parc-a turnat și mai mult gaz pe foc. Acum mă carbonizam în văpăile celui de-al 9-lea cerc al iadului. Spiralam amândoi. Mi-am strecurat mâinile pe sub fusta ei lungă și amplă, mi le-am prelins până sus într-o mângâiere continuă adunând-o toată sub centura lată din piele, mi-am tras unul dintre scaune sub șezut c-o singură mișcare, am neantizat cât ai zice pește obstacolul micuț și fin, acel ultim străjer care mă ținea departe de păcatul capital al oricărei căsnicii normale la cap, i-am despărțit pulpele cu evlavia cu care deschizi un manuscris medieval rar, am mai ezitat preț de o secundă într-o ultimă și disperată tentativă de a mă mai salva dar ce să vezi, am tras adânc pe nas parfumul îmbietor al mărului biblic, am închis ochii, m-am apropiat încet … Oprește-te! … Oprește-te! … dar cin’ să mă mai asculte? Străinul avea un plan și era de neînduplecat. Nimic nu va mai fi vreodată la fel. În acea seară n-aș putea susține că noi doi am făcut dragoste Nici nu știu cum s-o descriu. Nu ne-am iubit ci ne-am descărnat aproape apocaliptic ca două bestii mitologice înfometate timp de milenii. Eu cu furia justificată doar de cei 26 ani de relație proaspăt aruncați la tomberon iar ea cu iluzia că după ani de așteptări în sfârșit și-a găsit un răspuns divin în mine. Nimic mai greșit. Amândoi ne amăgiserăm. Cu sexul ei pierdut în gura mea mi-am zis Gata, uită de toate tabuurile încălcate până-n clipa asta, abia acum ai trecut Rubiconul în mod oficial. Alea iacta est, motherfucker.

În solitudinea încăperii în care mă regăseam trântit pe același scaun din bucătărie, dar de data asta dezbrăcat cum mă făcu mama cu 44 ani în urmă, mort complet pe interior, trăgeam dintr-o țigară cumpănind adânc asupra următoarei dileme: “care dintre parfumuri stăruie mai abitir în nările mele? Cel al pizdei ei îmbibat în mustața și-n barba mea sau acela al parfumului ei floral puternic și un picuț cam prea dulce pentru gustul meu care se lăbărțase și-mbibase copios pe toată suprafața corpului meu?” Ea plecase acasă dar judecând după dârele fluorescente olfactive lăsate-n urma ei părea c-a dispărut doar până la baie. Nu era un parfum ieftin, dimpotrivă, era unul foarte scump doar că era leșinător de puternic și de dulce, deloc pe gustul meu. După alte două fumuri trase din țigară am decis rece ca un cercetător laborant că de departe cel care domină între ambele este substanța aplicată cu atomizorul căci parfumul ales de ea în mod special pentru acea seară importantă pentru amândoi (intenționat sau nu) era genul acela de mireasmă-glitter de coșmar pentru adulterini căci te trimite fără dar și poate, săgeată, direct la un avocat de divorțuri și la un partaj sfâșâietor de-n dezavantajul tău pentru că de el nu mai scapi nici după două zile petrecute curățând un grajd de vaci cu mâinile goale. Foarte bine, să mă miroasă, asta și-a dorit, asta și-a căpătat mă-mbărbătam eu cu tristețe realizând că rostesc un adevăr. Cu toate c-o acceptasem, problema mea era că reflexele formate în 26 ani nu dispar chiar așa de ușor, pocnind din degete, cu una cu două. I-am fost fidel ca un legionar urcat în foișor o viață-ntreagă și dintr-odată o trădasem. Sau nu. O trădasem trâmbițându-mi intenția fără ocolișuri în piața mare cu speranța că rațiunea și toate celelalte lianturi care ne ținuseră sudați aproape trei decade vor triumfa și că voi fi oprit la timp în numele iubirii. O pulă! Am privit în jos la goliciunea mea și mi-am zis în barbă E evident că n-am fost oprit. Nu i-a păsat deloc. Cu toate astea de ce, oare, în acel moment îmi simțeam sufletul împovărat și mai greu ca fonta? Capul îmi vibra și mi-am aprins o țigară fără să realizez că-n scrumieră ardea deja o alta nu demult aprinsă. Am dat roată încăperii cu privirile. Nu trebuia să se ajungă aici. Totul era atât de nou. Mirosea a nou, a pizdă și a parfum dulce și floral, mult prea dulce pentru gustul meu. Zumzetul frigiderului era de acord cu mine. Am privit la ceas și era trecut de miezul nopții. M-am îmbrăcat fără să mă zoresc, am spălat ceșcuțele de cafea, mi-am luat casca într-o mână, am deschis ușa apartamentului și înainte s-o trag după mine am mai aruncat o ultimă privire încăperii. Drumul până acasă a fost unul scurt. M-am descălțat de bocanci, am urcat treptele mochetate ale scării, la etaj cățelușa m-a întâmpinat dând vesel din codiță, am mângâiat-o pe capul ei mititel cât o minge de ping pong și am pășit în dormitorul nostru aflat în capătul holului. Ea dormea. Se prefăcea că doarme, mai mult ca sigur. Eu candeam și probabil că ea își înghițea orgoliul rănit și rămas blocat de-a curmezișul în gâtul ei. Foarte bine! Nu-mi păsa. Da, și ea avea rivale redutabile, nu numai eu, cu duiumul, nu câte unul rătăcit pe ici sau pe colo. Doar o avertizasem. Fusese alegerea ei. Am intrat în baie, m-am dezbrăcat de haine pe care le-am aruncat neglijent în coșul cu rufe, am mai aruncat o privire în oglindă sperând să-l revăd pe străin dar ia-l de unde nu-i, maurul își făcuse treaba și de acum dispăruse-n ceață lăsându-mă să adun cioburile lăsate-n urma lui. N-am mai făcut niciun duș. Oricum, nici cu acid dacă mă spălam n-aș mai fi scăpat de parfumul ăla blestemat. Mă îmbălsămasem în adulter. Am ocolit patul nepăsător și m-am aruncat în el ca din pod. În acea dimineață de luni, culcușiti confortabil în așternuturile noastre egiptene fine întinse peste salteaua noastră conjugală cumpărată de la furnizorul lui Marriott se adunaseră șase personaje care nu mai puteau pune geană peste geană indiferent cât tare s-ar fi strofocat: eu, zeama de pizdă din barba mea, parfumul floral mult prea dulce pentru gustul meu (speram din tot sufletul că și al ei), ea, trădarea ei și nu numai zorii unei noi săptămâni ci și a unei ere noi pentru toată familia mea.

floreasca