“tous m’ont dit que je suis un peu capricieuse”… Dacă știam pe atunci ceea ce știu astăzi despre femei, cu această ultimă afirmație rostită în dulcele grai al lui Voltaire eu ar fi trebuit să sistez instantaneu asediul dus la porțile ei, să abandonez toată tehnica militară și să fug mâncând pământul în direcție opusă fără să mai privesc în urma mea. De dragul argumentului am două lucruri de lămurit. O primă observație (făcută în laborator) ar fi că toate femeile sunt capricioase și că scara capriciilor la ele se măsoară pornind de la 5 la 10 pentru că încă nu s-a născut vreuna sub 5 de la Facerea Lumii încoace. Punct, hai să nu ne mai aburim aiurea. Deci, sunt capricioase în grade diferite măsurate de la 5 la 10 și cu decimale. O a doua observație (făcută în real world) este că manifestările capriciilor la o femeie sunt direct proporționale cu frumusețea fiecărui subiect aflat sub lupă. Am constatat-o (pe pielea mea) că cu cât e mai hot, cu atât își permite să fie mai nebună. O batoză de 160kg care-și dă ochii peste cap și pune botic că nu te-ai dat jos din pat să-i cumperi un borcan de murături la 4 dimineața de la non stop pentru c-a visat acreală își fură un șut epic de trage tot așternutul după dânsa cu tot cu perne și cu pilotă în drumul ei scurt până la podea. Ar fi pur și simplu o penibilă. Să zică mersi dacă te deranjezi să-i răspunzi c-o bășină. Păstrează borcanul cu murături și ora 4 dimineața, scoate-o pe batoză din film, așeaz-o-n pat pe Catrinel Menghia în desuuri cu bandă și… meh… garantat te gândești: “60km dus, 60km întors, trebuie să bag și benzină; fuck, drumul până la Ploiești este destul de lung, să pun și de o cafea”. Înlocuiește-o pe Menghia cu Ana de Aarmas. “Cum, pisi? Vrei și pufuleți de la Brașov? Bine, îngeraș” Toate au capricii. Toate. Niciuna, însă, nici în ruptul capului n-ar admite-o vreodată-n public. Sau cel puțin așa știam.

În opinia lor (a dânselor, desigur) fiecare sfântă manifestare a capriciului (depistat, catalogat, arătat cu degetul și adus într-o discuție) la ele este de fapt orice altceva înafară de așa ceva. Este good old fashion logică-beton, e rațiune, e argument, e o absolută necesitate ori dovada irefutabilă că n-o iubești ori c-o-nșeli și dacă, prin absurd, reușești totuși s-o prinzi cu mâța-n sac ea o să arunce imediat vina pe temporary insanity provocată de perioada ante și post menstră (care btw, durează în mod misterios și câte șase luni dacă și-au propus-o), va da vina pe mă-ta, pe frac’tu, pe zdrențele ei din dulap neschimbate de un sezon, pe accesoriile so last year pe care curu’ tău sărac nu le-a mai înnoit, vom afla că oricum n-o să înțelegem niciodată ce-i aia să fi o femeie pentru că nu le ascultăm niciodată cu adevărat, că nu naștem copii și că nu știm ce-i celulita, c-am inventat parcarea paralelă cu trotuarul care este o aberație totală și până să respiri tu de patru ori ea scapă basma curată iar tu speli vasele și clipești des ca un idiot întrebându-te cum naiba ai ajuns de pe autostrada A1 taman pe drumul de Constanța. Ce s-a-ntâmplat? Cum plm de ai ieșit prafao cu adevărul în mână? Unde ai greșit? Oricum ai da-o, ești futut, să fim clar înțeleși. Ca să funcționeze relația tot ceea ce tu ai absolută nevoie să știi este că ea e o personalitate complicată și că tu ești maimuțoiul norocos că ea ți-a pășit în viață. Atât.

“tous m’ont dit que je suis un peu capricieuse”. Îți dai seama că m-a lăsat cu gura căscată. Era prima pe care o auzeam admițându-mi-o. N-o mai putea retracta sau nega ever and ever. Îmi servise pe tavă un atu neașteptat și pe care-l puteam juca oricând o lua razna iar acum, după ce-a scăpat porumbelul mă studia curioasă de parcă mi-ar fi dat șah și aștepta mutarea mea. Oare ce-o fi vrut să spună cu asta? Pe moment mi-am imaginat că e doar, așa cum și spusese, “un peu” mai năzuroasă ca altele. Întâlnisem năzuroase. Era foarte frumoasă, se justifica pe deplin un plus de mirodenie? Măcar și “un peu”, nu? Whatever it is, caprice or not, dacă n-are pumni și o masă mai mare ca a mea, fâs, îi fac față oricând. Pffft… Bine că n-a zis curvă. Aia ar fi fost, de regulă, un motiv de abandon. Am ridicat din umeri. La-nceput eram chiar amuzat apoi am căzut ușor pe gânduri. Stai așa, ce Dzeu înțelege ea prin a fi capricios? Doar ca să fiu sigur că nu mă bag în cine știe ce căcat am răscolit furibund în seiful memoriei după un exemplu cât mai grăitor de persoană capricioasă din viața mea pentru a căpăta o reprezentare cât mai clară asupra avertismentului, căci începuse se sune a așa ceva. De-a lungul vieții cunoscusem un milion de femei, cu unele avusesem relații, cu altele nu, unele fuseseră capricioase dar niciuna nu m-a băgat vreodată-n sperieți cu adevărat. De acord că una-i nevasta și alta-i femeia lângă care-ți petreci doar câteva săptămâni sau luni. Apoi am rulat tot felul de simulări suplimentare just to make sure. Am contemplat-o pe toate părțile computând cu procesoarele înroșite de efort munții de metadata stocați de mine vreme de 46 ani. Am pus la bătaie terabiți peste terabiți de experiență, de așteptări de la viață, de la partener, de la noi doi în scenariul în care am ajunge împreună, le-am filtrat prin culturile din care proveneam amândoi, prin cărțile citite, chipurile cunoscute, aventurile (ale mele sau auzite), aspirații, situații, posibile capricii, pățanii, personalități, povești, încheieri de povești, iubiri (și bune și rele) și după ce am răscolit acolo fără niciun rezultat înfricoșător mi-am suflecat mânecile și, scrupulos, am mai verificat odată. Pot jura că la finalul ambelor procese s-a auzit un zgomot ca de bășină-n capul meu.

Prrrț! Zero motive de griji. Green light! It’s a go! I confirm and repeat it’s a go-go-go!. Avionul meu de intercepție a decolat aproape pe verticală. Concluzionam disprețuitor că numai un pămpălău fuge din calea femeilor frumoase care se declară totodată și capricioase. Înarmat cu astfel de repere normal că mă hlizeam la dânsa ca Nero la Roma cuprinsă de văpăi. Se pregătea să-mi înmâneze cheia cetății. Jubilam. Victoire totale, mes amis! Cu toate că mă aflam în Maroc și nu în Franța, în spiritul aceleiași bune tradiții galice femeia aceea frumoasă depusese toate armele în mai puțin de 48 ore de la invazia mea. I was bloody damn good. Blitzkrieg-ul meu îi neantizase Linia Maginot, o pulverizase, o devastase, o obliterase sau zi-i cum vrei tu iar ofițerii mei deja își periau ținutele de paradă ca să mărșăluiască pe sub Arcul de Triumf. Capitularea rapidă, să fie asta o trăsătură comună a tuturor țărilor francofone sau în cazul de față era vorba doar de mon charme irrésistible căruia niciuna nu-i putea face față? Devenisem și arogant, nu numai inconștient. I-am răspuns: Ha-ha! Vous etes fou, ou quoi? Le caprice ne pose pas une menace! Da, se încheiase armistițiul, armatele mele mărșăluiseră pe sub Arcul ei de Triumf fără însă să am habar în ce mă băgasem. În 1921 Spania colonială ieșise la un suc cu Guerra del Rif, în timpul lui WWII Germania Nazistă prânzea cu “La Resistance” iar eu, ignorant, pusesem un diamant pe degetul lui La Tempête De Sable și ceea ne face membrii aceluiași club e că fiecare la vremea lui a trecut foarte repede cu vederea peste un adevăr elementar: “If it’s too good to be true, it probably isn’t”. Fericiți sunt cei săraci cu duhul, nu? Eram în al nouălea cer de fericit. Îmi servise un atu cu care mă putea șterge fix la cur.

Caprice…hmm… Dex online îl definește astfel: “Dorință trecătoare, adesea extravagantă, manifestată cu încăpățânare; gust schimbător, neașteptat; toană, farafastâcuri, cu treceri neașteptate de la o stare emoțională la alta.” Fusese un avertisment cât se poate de pe bune. Dicționarul e spot on, și știi ceva? Și ea. Au moins, elle était honnête avec moi. Era un peu din toate. “Un peu” cu gusturi schimbătoare, un peu cu dorințe trecătoare manifestate cu încăpățânare, un peu cu toane și cu farafastâcuri, un peu cu treceri neașteptate de la o stare emoțională la alta, un peu irațională, un peu extravagantă, cu alte cuvinte un peu nebună doar că recunoscând-o în public fără nicio reținere așa cum a făcut-o acel “peu” era de fapt un mare “tres” iar acest “tres” o eleva rapid de la categoria “o gagică hot și cu ceva mai multe nazuri” la mult temuta clasă borderline clinică și extrem de selectă: Hot but Fukushima Class batshit-crazy girl. Am priceput-o “tardiv de târziu”, so to speak. M-am folosit de povestea asta doar pentru că m-amuză, acum, și nu ca să-i avertizez pe cei aflați în situația mea. Ăia au aflat-o deja pe pielea lor. Șii nici nu intenționez să-i opresc pe aceia care deocamdată cochetează cu ideea unui divorț ci doar să le dau un mic heads-up prietenesc. Dacă vrei să mă crezi, bine, dacă nu, n-o face. E alegerea ta. Fiecare își datorează măcar o greșeală dacă nu o tonă de așa ceva. Sfatul meu este să nu te grăbești, judec-o bine de tot căci indiferent ce te-ai așteapta de la părțile astea de junglă, crede-mă, e doar o parte infimă. Și când vine vorba de bune dar și de rele. Mai ales la cele rele. Dacă poți salva ceva, fă-o, dacă nu, ia o gură adâncă de aer, sări cu capul înainte și nu uita: “If it’s too good to be true, it probably isn’t”. Și cel mai adesea nu e. E valabil în 99% din cazuri așa că pune-ți singur faimoasa întrebare din Dirty Harry: “Do I feel lucky? Well, do ya, punk?”

Bref, în ultimii mei ani mi-am furat-o fatal, ce să mai tura-vura, iar din povestea africană am ieșit extrem de șifonat dar și mult mai înțelepțit. Ceea ce la-nceput (din lipsă de experiență) era o simplă bănuială odată cu ea a devenit o axiomă, cum ar fi de exemplu aceea că există o scară a capriciilor și că ea este strâns corelată cu gradul de frumusețe individuală așa că fii pregătit. The more better looking, the more capricious, termen care în cazul ăsta e un eufemism pentru nebunie. Don’t get me wrong, nu înseamnă deloc că de acum înainte trebuie să fugărești doar nasoalele că alea mișto sunt balistice ci trage vesta antiglonț când ieși la vânătoare, get prepared, ia gloanțele dum-dum cu tine, nu pleca cu alicele de prepeliță și fii alert. Și nu e numai asta. Mi-ar lua ani buni să-ți povestesc pe-ndelete despre fiecare mică mare descoperire făcută-n brațele lor, iar unele dintre descoperirile făcute sunt atât de complicate încât nici n-aș știi să ți le explic în cuvinte. De la fiecare iubire am primit în dar câte o mică piesă din puzzle-ul supercomplicat care le compune aparent de-a valma arhitecturile raționalului și cea a emoționalului. La ele sunt împletite atât de sofisticat încât odată ce-am privit la hidră m-a luat instantaneu durerea de cap când am realizat că noi, bărbații, suntem biete chilii săpate-n stânci, iar ele sunt Sagrada Familia. Pula mea, what could go wrong? Partea pozitivă e că odată cu descoperirea adevăratei naturi a femeii, așa cum am făcut-o eu, dureros, costisitor, improvizând, târâș-grăpiș, pe bucăți, schimbând meleagurile sau aruncându-mă în cap fără prea multă judecată, m-am descoperit și pe mine. Consider că m-au reiînviat. Nu, nu m-au modelat în bărbatul care n-am fost niciodată ci consider c-au scos la lumină doar animalul care hibernase dintotdeauna-n adâncul meu. După toate experiențele bune și cele rele trăite alături de ele nu puteam scăpa complet neșifonat, mie, unul, mi-ar fi fost imposibil și bănuiesc că ești de acord cu mine dacă te-ai pune-n pielea mea pentru o clipă. Nu poți păși prin ploaie fără să te uzi. Cert este că acum simt c-au trezit în mine o entitate a cărei existență am bănuit-o de când mă știu. Să le fiu recunoscător? Nu știu să ți-o spun. Puteam trăi bine mersi și fără durere. Anyfuck, cu sau fără durere acum sunt aici, văz enorm și simț montruos (cum le zice și Caragiale) și trebuie să le mulțumesc căci astăzi când mă privesc în oglindă în sfârșit încep să mă întrezăresc și eu cine sunt cu adevărat în spatele tuturor fațadelor, ridicate ca niște ziduri de fortărețe, pe rând, de către părinții mei, de către școală, de căsnicia eșuată, de către societate și la final, de către nenumăratele mele tentative de a-mi reface viața alături de cineva. Și ce văd? He he… am să-ți spun doar atât: “If it’s large, yellow with black stripes, it growls and it looks like a tiger, well, you can bet your shaky ass that you’re staring at one”… De Lemn, c-așa zice la Zodiacul Chinezesc.

floreasca