Trag un fum din țigara aprinsă și cu buricele degetelor de la mâna stângă bat tarabana în blatul mesei cu privirea rătăcită-n plantele din jardinieră. Întind mâna după ceașca albă și sorb zgomotos din cafeaua fierbinte fără să mă las perturbat de gălăgia din jurul meu. Undeva mai la stânga mea trei tinere aspirante la o viață lipsită de griji obținută c-un minim de efort se produc un pic prea vocal în jurul paharelor lor de Prosecco. Nu mă deranjează. Se și explică, dealtfel. Au investit câte 24 roni la ruleta vizibilității și i-au dat un spin cu mânuțele prinse strâns de flute-urile elegante, aburite și pline de bule. Le înțeleg. De fapt în adâncul sufletului meu chiar le susțin cauza. Dacă mă strofoc parcă și aud bila Marelui Crupier rostogolindu-se și poticnindu-se de marginile căsuțelor colorate. Bietele de ele speră să fie remarcate iar eu le țin pumnii. Les jeux sont faits, rien ne va plus. Cu toții sperăm la câte ceva, în general cam la aceleași lucruri, nu? Unde cred eu, însă, că ele procedează greșit este c-o fac fără niciun strop de educație, umflate aiurea prin piepți și pe la guri, îmbrăcate super mulat și atât de strident încât subit mă las inundat un val puternic de milă paternală. Deci pariază cu casa, adică pe zero… Curios, mă decid să le examinez mai atent, una-mi remarcă privirile, zâmbește seducător și, dacă se mai putea, parcă ridică volumul la maxim. Stai cuminte pe curu-ți, I’m your worst bet, you have no idea. Cuget că dacă astea speră la mai mult de o muie de la vreun puțoi “ajuns” și cu supermașină, poate un burger și o poză-n baie la Biutiful, înseamnă că sunt complet duse. Și asta, s-o admitem, doar dacă-s talentate și muia chiar “s-a meritat”. Care-i deșteaptă va pricepe la timp unde greșește și, cine știe, cu puțin noroc poate că va “faire sauter la banque“ cât despre restul nu știu ce să mai zic. Nici calitatea conversației dintre ele nu-mi schimbă prea mult impresia lăsată. Sunt proaste făcute căcat. Chiar că zero… Printre cele câteva mese ale noastre se perindă trecătorii și-ntre ei se strecoară en passant câteva campioane heavy-weight la vârsta a doua care, aparent, răzbiseră-n viață dacă e să le judec după accesoriile high end pe care le afișează cu super ostentație. Suspectez că cel puțin două dintre ele reprezintă “modele de succes” în ochii vecinelor mele căci la masa de lângă s-a așternut deodată o tăcere ca de mormânt. Pot jura că le studiază cu foarte mare atenție. Cel mai probabil se-ntreabă care le-o fi fost, oare, strategia de rotesc pe degețelele lor fine chei de 4×4 de lux și lese de care atârnă niște minicăcați flocoși și evident ceva extrem de rar. Phato, cum dreak de s-a ajuns fomista? Buze și mai umflate, țâțili și mai mari, colanții de yoga mult mai strâmți sau au lins la “flute” pe colțu ălilantu a lu’ Beller, nu ca noi acilea, lângă benzinărie? Mă-ntristez. Simt c-aș da peste cap un pahar de whisky. Enough for today… Sătul de parada de grotesc achit cafeaua, mă ridic și las în urmă savana cu micile ei hiene cu tot care, îmboldite de exemplele vii din jurul lor, și-au continuat hârjoana vocală cu și mai mult aplomb. Baftă, chicas… Pășesc cu sufletul ușor căci eu am găsit ce căutam. Bila mea a căzut pe căsuță.

N-am mai așternut niciun rând de o bună bucată de vreme. Hai să convenim amândoi, simplu, că pur și simplu n-am avut ce povesti. Ție, că de pățanii am tot avut parte, șezi tu blând, doar că m-am decis, însă, că-i mult mai înțelept să le țin bine ferecate pentru multă vreme de acum înainte pentru binele mai multora, inclusiv al meu. Self preservation, you know… :))) Dacă viața m-a-nvățat pân-acum ceva în mod special este că NU voi duce niciodată lipsă de pățanii, unele dintre ele atât de bizare încât mi-ar lua o mică eternitate doar să-ți explic contextul în care s-au produs și asta exclusiv pentru a căpăta un strop de sens în urechile tale. Mai bine mă abțin. Nu mă pot plictisi deloc. În apărarea mea tot ce pot invoca este că unele mi-au fost dăruite, altele mi le-am provocat de unul singur și farmecul e că și atunci când am comis-o mă jur c-a fost fără nicio intenție. Nu mă laud cu așa ceva, aș fi chiar tâmpit s-o fac. Este purul adevăr. Adeseori mă simt ca o bilă roșie pierdută în grămada aranjată de pe masa de snooker înainte de spargerea ei. Mi-e imposibil să-mi prezic traiectoria odată ce se sparge grămada. Ultimii mei ani de viață m-au deprins cu necunoscutul așa că nu-i cine știe ce biggie să n-ai idee ce urmează. Nu-i chiar total lipsit de farmec să trăiești așa deși afirmația asta mi-ar fi provocat niște anxietăți care m-ar fi trimis direct la spital cu atac de panică acum cinci ani. Not anymore, acu e un modus vivendi. Tot ce-ți pot spune cu toată sinceritatea este că deciziile teribil de proaste fac poveștile grozave și cum eu mă consider deja o mică autoritate în decizii imbecile go figure it out cam ce povești ți-aș putea înșirui. Cândva, cine știe… Toate la timpul lor, și că tot adusăi vorba de timp află că nu mi l-am irosit deloc pe beții. De fapt… s-o reformulez… au contraire mon ami, bețiile trase au dat valoare timpului scurs, so to speak, căci în ele (și prin ele) mi-am găsit răspunsul atât de mult căutat la întrebările “cum, ce, în ce fel, unde și când?”. Le-aș numi mai degrabă beții providențiale sau, ceva mai elegant, “Serendipitous shit-facing sessions”. Wow! Ar trebui să-i fut și un “R” în cerculeț la coadă. Ca mai toți artiștii, majoritatea narcisiști de felul lor iar eu un aspirant promițător, m-am rătăcit în buricul universului propriu în căutarea unei muze aducătoare de inspirație și, ce să vezi, în loc s-o găsesc plutind pe nori cântând din liră și fără sutien, fâs, o găsii fix într-o sticlă și-n sardine. Well, în mai multe, ca să fiu complet onest. Sticle, nu sardine. Culmea este că, fără să devină neapărat o problemă (deși n-aș fi crezut-o), alcoolul mi-a arătat Calea exact când mă și așteptam cel mai puțin, și ce-i și mai bizar e c-a încolțit pe fondul unei altercații verbale scurte purtată c-un cocalar încotoșmănat într-o mașină extrem de scumpă surprins că pietonii traversează pe zebră. Mi-a luat mama la învârtit iar eu l-am luat la mișto c-o replică din trei cuvinte prin care i-am descris cât se poate de inspirat condiția lui de neam prost într-o mașină scumpă. În acea clipă pur și simplu m-a străfulgerat. No fuckin’ way! This is it! So fuckin’ simple and yet so outrageous! Ariadna, go blow a dick cu ghemul tău cu tot, fetițo, Tezeu se descurca mult mai bine c-o sticlă de Woodford și c-o pungă de gheață lângă piciorul mesei. Din acel moment am știut ce trebuie să fac mai departe iar culmea este că aștrii, parcă la comandă, mi s-au și aliniat în sensul ăsta semn că viața este un șir finit de puncte care se cer unite cu multă răbdare. Alcool și tutun, desigur. Toate la timpul lor. Maktoub. Așa mi-a fost scris. Zâmbesc la gândul că până și poveștile “de nepovestit” și-au adus cumva contribuția în economia prezentului meu. Abia mi-o explic mie darămite vreunui curios care-i legătura dintre o soție adulterină, un cocalar într-un BMW, o beție matinală legată cu multele altele de dinaintea ei, sardine de 4 lei, o mână fanată de coriandru scump, o călătorie peste hotare, o melodie ascultată-n buclă, o Alfa Romeo și ideea mea care este pe cât de absurdă pe atât de genială (zic eu)… Important este c-am ajuns aici, nicidecum în ce fel.

Bricheta Dupont proaspăt achiziționată doar pentru că mi s-a părut zbanghie cu inelul ei atașat într-unul dintre cele patru colțuri îmi zornăie în buzunar la fiecare pas și acum mă scoate ușor din pepeni așa c-o extrag și umblu cu ea în palmă. De ce pana mea mi-oi fi luat-o? O privesc și parcă mi-o explic. E funny… Dacă tot am scos-o acum mă pipăi după pachetul de țigări. Nimic nu mă mai grăbește. Privesc în jos și picioarele mele sunt ca două creioane ascuțite iar peste tot în jurul meu, mai puțin în spate, este o mare coală albă de hârtie. Conștientizez că pe mai departe îmi desenez viitorul cu fiecare pas pe care-l fac așa că nu mă grăbesc. La ce bun? Dacă viața tot mi-a dat puncte de unit, apăi pizda mă-sii, am luat hotărârea să le unesc cât de cât elegant, inspirat de Chichi, scorpionul meu confucianist când defilează prin terariul lui după ce-a plescăit o zi întreagă la un gândac. Linii curate și drepte. Pfff… deciziile tembele fac poveștile frumoase… Abia aștept să ți-o povestesc pe următoarea.

planeta floreasca