Afără era deja întuneric când am deschis ochii. Ațipisem mai bine de un ceas pe canapea după cele câteva pahare de whiskey băute lent mai devreme doar ca să-i pun un căpăstru nerăbdării de a pleca odată. Aștept o piesă importantă pentru mașina mea. Fără ea n-o pot pune pe picioare, fără s-o pun pe picioare n-o pot vinde, n-o pot vinde nu pot pleca, dacă nu plec de aici cât de curând sigur mă voi pierde de tot. E simplu și complicat în același timp. Televizorul era pornit dar cu sonorul pe “mute”. Din reflex mi-am aprins o țigară și apoi am dat roată cu privirea prin cameră. Pe insula bucătăriei trona un maldăr de vase, tacâmuri, pahare și alte materiale de gătit, toate folosite la ultima mea filmare de cu două zile în urmă și pe care le lăsasem așa pentru că am obosit, honestly. E prețul pe care sunt silit să-l plătesc pentru “content-ul” aproape diurn menit postărilor mele de pe social media. Mi s-a luat de rutina asta. Cuprins de silă față de peisajul încăperii am dus mâna după telefon. Deschid pe rând Instagram, Facebook, Linkedin, adică mirepoix-ul existenței mele. Trec rapid prin ele… Cine, ce și câte like-uri. Mă validez prin like-uri. Căcat, la asta m-am redus? Ăsta sunt eu? O grămadă de inimioare și de degete în sus. Scârbit, l-am lăsat să cadă zgomotos pe masa cu blat din sticlă din dreptul meu. Morții mă-sii, urăsc masa asta! A fost alegerea ei, nicidecum a mea. Un căcat scump (și cică glam) de la Ethan Allen. Glam, my ass. E o mizerie de masă. E suficient să respiri deasupra ei ca să trebuiască imediat s-o dai cu fâsul și s-o ștergi vârtos cu șervetul ca s-o scoți la înapoi la lumină. Nici nu mă mai obosesc să ascund pulverizatorul în dulapul de sub chiuvetă. Îl țin la-ndemână tot timpul dacă nu doresc să mă las scos din minți de urmele de tot felul de pe sticla ei. E complet nepractică. Nici nu știu de ce n-am făcut-o bucăți până acum. Mi-am întins brațele, am căscat și apoi mi-am târșâit pașii către mașina de cafea. Am băgat pastila de Nespresso și am pornit-o. Cui îi pasă că ceșcuța a mai fost folosită? De zile întregi o tot reutilizez și mă doare-n fix în pulă.

În drumul meu înapoi spre canapea zăresc paharul de pe masă, acum gol, și mă opresc brusc. De ce nu? Beau cafeaua să mă trezesc și whiskey-ul ca să mă adorm la loc. Stabilesc un echilibru în univers. Punctul în care mă regăsesc nu este unul obișnuit. Plec spre ea, dar aparent am să plec spre nimeni, mi se promite că nu vom fi fericiți împreună dar cu toate astea insistă să mă tulbure cu telefoanele ei și cu întrebarea “când ne revedem?”. Ce dracu este asta? Dac-o știe că totul este degeaba atunci de ce tot insistă să mă caute? Ca să-mi fută-n plus, de parc-aș mai avea nevoie de așa ceva, și-așa fragilul echilibru interior cu statut (clar) temporar, căpătat la absolută întâmplare, până la telefonul ei blestemat din ianuarie? Până să-i răspund la apel aveam o oarecare ordine în viață, una depravată, de acord, dar măcar avea un rost al ei chit că era unul de tot căcatul. Avea un sens. După ce i-am răspuns mi s-a futut chiar de tot mojo-ul, chiar și așa, pe cât era el de stârpit. M-a ridicat în înaltul cerurilor pline de speranțe ca ulterior să-mi dea drumul înapoi direct în dinți. Eros, lua-te-ar dracu de buflei înaripat, cine pizda mă-tii ți-a dat pe mâini arcul ăla de tot căcatul? În Ceruri nu există reguli, nu există legi stricte cu privire la uzul de arme letale? Un soi de celestial fire arm control? Orice pezevenghi cu arterele pline de colesterol (și cu aripi) se poate juca așa, de nebun, cu arcul și cu săgețile, poate trage în toate direcțiile cu ele fără să-i pese de consecințe și ulterior chiar scapă basma curată? Fuck me! No, fuck him! Dacă pun vreodată mâna pe el îi fut cu sete un șut în coaie de nu se vede și-i frâng în două arcul ăla responsabil răzbunându-mă astfel pentru miliardele de suflete nenorocite cu ajutorul lui. Paris, băiete, lasă-l pe mâna mea și ți-i răzbun pe Priam, pe Hector cu tot cu prăbușirea Troiei, pe Romeo și pe Julieta, pe Jeff Bezos și pe toți ceilalți ca ei răpuși de jegul ăla mic și pus pe șotii… o fac inclusiv pentru mine

La un moment dat aud soneria interfonului. Cine poate fi la ora asta? Îi răspund și era un foarte bun prieten de-al meu însoțit de o cunoștință comună. Îi promisesem că “mi casa es su casa” și m-a crezut pe cuvânt. Și bine a și făcut. Așa și este, oricând este bine venit și chiar mă bucura vizita lui inopinată. E o persoană tare pozitivă și chiar simțeam nevoia unui licăr de lumină în seara asta. Amândoi mi-au readus zâmbetul pe chip cu prezența lor așa c-am dat drumul la muzică și, cuprins de inspirație, am pus imediat de un curry. Am deschis două sticle de vin, ne-am îmbătat, unii și mai tare decât erau deja, și deodată prietenul meu deschide gura și mă trezesc invitat la un eveniment la care eu nu m-aș fi gândit vreodată, ever. Vrei să vii cu noi la o seară de poezie erotică?. Erotică? Really? Are you fuckin’ kidding me? Eu? Am ridicat ochii în sus la Bărbos și privirea mea aruncată nu mai mult de o secundă îi fusese mai mult decât suficientă. Îi spusesem tot. Nu mai avea nevoie de translator. Sunt convins că-n clipa aceea și-a întors capul și a-nceput să fluiere niște acorduri oarecare doar ca să-și mascheze zâmbetul. Sângele mi-a năvălit în cap, am dat laoparte paharul de vin, mi-am turnat un pahar de whiskey peste câteva cuburi de gheață, am luat o gură din el apoi am rostit: you know what, why not? Priveam la El cu coada ochilor. Challenge accepted, ya cruel fuck!

Uberul comandat a oprit în dreptul unei clădiri albe, cochetă și veche dintr-un cartier pe care eram prea beat ca să-l mai și identific. Am coborât cu greu din mașină, intru pe ușa elegantă și înăuntru mă întâmpină un decor minimalist dar chic, tare drăguț, o muzică fusion etno-dance orientală, nice, o grămadă de femei, unele atrăgătoare, altele deloc, și de bărbați tineri cu bărbi well-groomed, mari și speciale, evident foarte studiate. Atmosfera era cozy, tare caldă și în aer plutea o nerăbdare pe care o puteai tăia cu cuțitul, așa era de densă. Promițător, trebuia s-o admit. Ne-am dus țintă la bar, ne-am luat fiecare câte un pahar de vin și ne-am pus pe bârfit audiența, cum se și face la astfel de ocazii, nimic special. La un semnal care mie mi-a scăpat audiența s-a așezat pe unde a putut, unii pe covor, alții mai norocoși pe scaune și gazdele, doi amfitrioni plini de bunăvoință s-au pus pe recitat poeziile unor indivizi care, cu toată beția mea, am înțeles că în majoritatea lor, se aflau deja în mijlocul nostru. N-am recunoscut niciun nume. Nu c-aș fi știut vreunul… Anyfuck, producțiile recitate în primele zece minute au avut asupra mea un efect de duș scoțian, efectiv m-au trezit din dulceața amețelii în care mă prăbușisem de cu multișor înaintea evenimentului ca un naufragiu în largul lui Nova Scotia în miez de ianuarie. Titanic 2.0… Wow! În viața mea nu mi-a fost dat s-ascult o colecție de lirism erotic mai damblagită și mai lipsită de substanță ca aceea cu care eram delectat ca parte dintr-un program diabolic de pedeapsă inchizitorială elaborat sub directa îndrumare a lui Savonarola, iar cea ce m-a frapat era că audiența chiar aplauda plină de entuziasm la buruienile alea. Sorbeam ca tâmpul din pahar încercând să identific în audiență cine-i autorul care se mângâie voluptuos pe sfârcuri în timp ce-și aude merele azvârlite de pereți, că altceva nu păreau a fi în urechile mele. Mi se părea că asist la o blasfemie. Da, se vehiculau, îndrăzneț și la tot pasul, cuvinte precum pizdă, pulă, sloboz, spermă, țâțe dar azvârlite atât de aiurea încât efectiv reproduceau cadrul liric al descărcării în miez de noapte a unui camion cu bolțari din ciment furați din curtea cuiva. Mi-a venit să vomit în gură apoi mi s-a urcat sângele în cap de furie și am început să privesc-roată la toți care erau prezenți. Nu-mi venea a crede că așa este percepută iubirea azi. What the fuck!

În mulțimea adunată să descopere actul sublim al eroticului în acțiune, în cur, pe covor, cu paharul într-o mână și c-o expresie de siderare înghețată pe chip, ședea un bărbat care a schimbat trei țări în numele lui Eros fără să-i pese că-și expune inima pe post de țintă într-un poligon de tragere militar, fără să se pună la adăpost și fără să-i pese că făcând-o își periclitează viitorul material pentru (posibil) tot restul zilelor sale. Ducea paharul la gură și vinul i se transformase pe loc în apă chioară. Futu-ți Dzeii mă-tii de poet ratat! Scrie-n morții mă-tii despre celuloză. Scrie despre bitum. Mai bine ia o gură din el și plescăie-l. Ai idee despre ce căcat vorbești acolo? Iubire? Chiar vrei să știi ce-i aia? Păi hai să-ți spun eu:

Am dormit în mașină înghesuit în zeci de benzinării visând la ochii ei, m-am spălat la subțiori cu apă turnată din sticle de jumătate de litru prin tot felul de refugii, am consumat hectolitri de cafea proastă și mi-am înecat plămânii în mii de țigări fumate la volan, am traversat în zig zag întreaga Europă pe șosele și prin aer de atâtea ori încât le-am pierdut și numărul, inclusiv cu o cursă specială de repatriați, am traversat și Africa, Mediterana de două ori cu Ferry-ul și încă pe cea mai lungă și mai puturoasă cursă comercială din câte au fost născocite vreodată, mi-am vândut din bunuri pentru a mi-o salva, m-am întins prin gări și prin aeroporturi, am golit baxuri întregi de redbull, am traversat podul Millau de 6 ori, m-am lăsat scobit în nări de zeci de ori pentru mizeria aia de test PCR, doi ani m-am tot certat din cauza ei până mi-a tâșnit sângele pe nas și ne-am împăcat la loc doar ca să ne putem certa din nou, mi-a futut nopți întregi, m-a silit să plănuiesc treceri frauduloase de frontieră care oscilau de la desantări commando pe coastele Atlanticului până la trecerea prin Munții Rif sub osia camionului, am lăcrimat oceane sărate și am urlat tunete apocaliptice, m-am ars în piept cu lavă și m-am stins cu iceberguri, am închis firme și redeschis firme pentru c-am fost condiționat de ea, am renunțat la tihna madrilenă pentru taifunul marocan, am renunțat la desfrâul dulce bucureștean, din nou, pentru pribegia iberică, mi-am mutat viața de șapte ori în șapte case, mobilierul de două ori în trei orașe, motocicletele de trei ori de-a curmezișul Europei iar sufletul din rai până-n iad, și înapoi doar ca s-o pot lua de la capăt. Dacă ți-o spun că le-am făcut pe toate în doi ani mă crezi? De ce, oare, toate astea? Ce m-a mânat să mă autodistrug în halul ăsta în numele unei noțiuni atât de abstracte cum este cea a iubirii? Ce este până la capăt ea, iubirea, dacă nu o adiere caldă și suavă dar la fel de statornică ca și vântul? Un crâmpei de fericire divină urmat de o viață de căință în caznele iadului. Nu este mare lucru și totuși… este totul. S-au clădit imperii și s-au ras civilizații de pe fața pământului în numele ei. Spermă, țâțe, pulă și pizdă, buci, buze inflamate și ușa curului? Asta este pentru voi iubirea? Din câte-mi amintesc eu tot coșmarul amintit mai sus s-a pornit c-un sărut pecetluit pe fruntea ei la straja unui far cu ochii verzi, lângă un ocean care strivea rocile dedesubtul nostru și martorii jurămintelor ne-au fost doar pescărușii… Și știi care-i partea cea mai aiurea? Mi-aș repeta oricând toate greșelile. De ce? Pentru că merită. Iubirea… pfff… amatori…

…and Eros, ya fat fuck, go suck a dick!

planeta floreasca