“impromptu lifestyle” este definiția cea mai apropiată prin care mi-aș descrie realitatea unui curios, și nu fac referire numai la cea diurnă, adică la micile spanacuri banale de zi cu zi cu care ne confruntăm cu toții de regulă, ci și la întreaga mea viață în tot ansamblul și cu toate aspectele ei de la nașterea mea până la ceasul la care-mi aștern cuvintele acum. O alta mai potrivită la ea nici că mi-am găsit indiferent cât de mult am stat și-am cugetat asupra acestui aspect și mă simt oarecum mândru de sclipirea mea de geniu. Nu, nu cunosc să fie ceva comun în lumea asta, un curent chic cu același nume la care să fi aderat în mod voluntar și nu, nu e cine știe ce filosofie ocultă de viață pe care am pescuit-o de pe undeva și pe care mi-am impus-o cu o determinare de oțel pentru că mi-a venit mănușă după ce le-am cumpănit atent pe toate celelalte posibile la care m-am putut gândi de-a lungul timpului. Am numit-o astfel căci este cea mai simpla definiție a întregului meu parcurs de până acum, rece ca un cub de gheață, lipsită complet de implicare emoțională, enunțată cu detașarea unui observator independent și de la distanță și pe care, crede-mă că sunt în stare, sunt pregătit s-o rescriu oricând dac-am să găsesc o alta mult mai potrivită. O improvizație. O improvizație presupune o reacție urmată îndeaproape și de asumarea ei cu inima complet deschisă și pe cât se poate de serios cu putință. Reacția trebuie să fie spontană, complet nepremeditată, născută ad-hoc la un stimul, la o situație, la o stare sau în fața unei circumstanțe iar succesul improvizației tale (ca și eșecul în aceeași bună măsură) depinde de mulți factori cum ar fi nivelul tău de pregătire, de inteligența ta, de naturalețea ta, de conștiința ta, de viteza cu care te miști, de clasa ta, de bunul tău gust, de curajul tău, de inspirația de care dai dovadă în acel moment cât și, desigur la fel de important, de trăgaciul ei, de miza pusă-n joc cât și de natura stimulului în sine. Apoi urmează asumarea de care trebuie să te ții cu dinții indiferent de consecințe, mai ales când implici sentimentele semenilor tăi pentru că nu ești un cabotin ci pentru că ești onest cu tine înainte de toate. E obligatoriu să fii onest cu tine. Îmi trăiesc cu aceeași pasiune, cu aceeași intensitate și cu aceeași asumare toate deciziile luate de mine în mod spontan. Nu le-am căutat, nu le-am premeditat, eu doar le-am întâmpinat și atât. Aș putea vorbi cu orele luându-mi la mână viața toată, pe componente și apoi pe microcomponente, începând de la dezvoltarea personală, familie, aspirații, carieră și până la subiectul fierbinte al înmormântării interpretate prin cheia improvizației însă n-am timp și nici chef prea mare de așa ceva. Am să mă rezum, în schimb, la (poate) cel mai hot hot dintre ele, și anume: impromptu în viața sentimentală. Cum se aplică un impromptu în actul iubirii? Cum le rezolvă? Simplu. Fii tu însuți. Easy peasy. Până la capăt ce este scânteia iubirii dintre doi oameni dacă nu un act spontan, un răspuns fulgerător și improvizat la întâlnirea ochi în ochi (sau nu) cu un semen de-al tău? Ți-ai premeditat-o? Deloc. Nu, ai răspuns în mod natural “la ea/el”, n-ai improvizat urmărind un protocol stabilit de dinainte. Zi după zi, ceas după ceas, clipă după clipă oamenii se agită brownian de colo-colo iar șansele sunt ca la coadă la covrigi, în aeroport sau la deschiderea unei uși de cafenele în Casablanca, după o postare pe Facebook cu două anghinări mari și roșii să se producă o coliziune între ei și…ta-taaa!… voila, se aprinde reflectorul care te țintuiește cu lumina lui orbitoare. Congrats, it’s your queue. Ești pe scena vieții, e momentul tău, e clipa următorului tău act de improvizație. N-ai souffleur, n-ai script, n-ai complici, n-ai costum de scenă și nici machiaj, ești doar tu și-n pula goală (atâta cât e ea) iar ochii tuturora din jurul tău (și cel mai important: ai ei sau ai lui), sunt ațintiți asupra ta într-o tăcere care-ți face cucu mic sau pizda uscată. E momentul adevărului. Ce faci mai departe? Cum o joci p-asta? Te simți singur, ești nefericit, o cauți pe EA ca disperatul pentru că ești pe cale să-ți curmi voiajul deoarece ești îndeajuns de inteligent încât să realizezi că toate zilele și toate nopțile sunt jenant de asemănătoare (în aspectele lor generale) și că de unul singur te-ai plictisi cu tine însuți de moarte… așa că deschizi gura și concentrezi tot ce ai mai bun în tine într-o propoziție scurtă și cât mai inteligentă cu putință. Dai tot ce ai mai bun din tine în acea clipă. Atât te-a dus capul, ce mă-sa să mai zici. Improvizezi de puta madre ca un disperat. Nu știi exact ce pizda mă-tii faci sau ce naiba urmează în secunda doi așa că-ți faci o cruce cu limba pe cerul gurii și după ce-ai eliberat porumbelul te ciuciulești ca-n avion, în poziția de impact. Unora le iese pe gură un foarte trist “Te-a durut când ai căzut din ceruri?” , altora un purgativ de genul “ay, mami, îți plac mezelurile? Am un salam…”, am auzit și clasicul ” îmi ești foarte familiară; te cunosc de undeva?” … Eu, în schimb… neah, n-am niciun gând să-mi divulg secretele acum și mai ales aici. “This is for your ears only” based privileged material.

Tot ce urmează după coliziunea de care vorbesc este o improvizație brutală și-n cea mai crudă formă a ei pentru că piesa ta c-un singur actor devine una cu ditamai lista de protagoniști. Lucrurile se complică pentru că-n viețile amândurora apar stimuli noi la provocarea cărora fiecare-n parte este silit să improvizeze cât mai natural, acte pe care ulterior e musai să și le asume la modul cel mai serios cu putință. Actul iubirii fizice dintre voi, familiile fiecăruia, prietenii fiecăruia, înmormântările, cumetriile, aniversările, fostele iubiri cu grade mai mari sau mai mici de prezență (still) în viețile amândurora, rănile trecutului, spaimele, obsesiile, micile apucături, cu toatele și cu toții sunt actori noi urcați pe scena voastră și partea cea mai nasoală este că și ei improvizează la fel de convingători ca și tine. Acum să te văd, nene, cât de bun ești la improvizație. A sosit momentul să strălucești ca Robert de Niro în “Taxi Driver” improvizând viguros în pizda ei, ea improvizează cu talent înfiptă-n tine dar cu mintea rătăcită-n locuri la care refuzi să te gândești, improvizezi educația în fața soacră-tii la masa de duminică sau superioritatea în fața celui mai bun amic al ei căruia îi zâmbești politicos încercând să-ți ștergi cu bomba atomică ideea c-a avut-o înaintea ta și c-acum o găsește mai sexy ca oricând tocmai pentru c-a venit la braț cu tine. Un “no-go” devine pe loc un “hell, yes-go” în circumstanțele potrivite și tu o știi la fel de bine ca și el. Privești la copilul ei care mișună printre picioarele tale. L-ai spălat la cur așa cum ar face orice tată natural. Cum? Impromptu. Ți-ai ținut respirația bine de tot, ai luat copilul pe braț, l-ai sucit cu curul în sus, el cântă sau se-ntinde după toate prostiile înșirate pe policioara de deasupra chiuvetei, potrivești apa să fie călduță, îți faci palma căuș și cu broboane de transpirație adunate pe frunte, o speli la “papinuță” de căcat speriat de bombe să nu cumva s-o rănești accidental. Improvizezi rolul vieții tale. Ești “papa”. Mulțumit de rezultat și fericit ca un olimpian c-ai scăpat fără eticheta de pedofil o ștergi la curul ăla mare și dodoloț, îi potrivești pampers-ul cum te pricepi mai bine în condițiile în care copilul fuge ca argintul viu în toate direcțiile și tu, remember, improvizezi, nu ești tatăl lui natural așa că orice act mai violent te bagă direct în boxa acuzaților, reușești să scapi de belea, copilul fuge înainte să-l îmbraci, tu o zbughești după el, el se aruncă în brațele maică-sii, ea râde, tu te apleci s-o săruți pe buzele ei cărnoase… și-ți bubuie în minte imaginea de aseară când ea cuprinsă de pasiune și le-a alunecat ușor pe pieptul tău pân’ mai jos de Rio Grande. Bam! … privești la plodul nevinovat apoi la ea și-n mintea ta e un film de Tarantino cu ea și cu tatăl natural al copilului care, btw, n-a improvizat nimic. “A dat doar din cur” îți spui strâmbându-te dezgustat de lipsa lui de talent pentru c-așa ți-l imaginezi. E un actoraș de duzină pe lângă tine. Tu te alegi cu adevăratele recompense cum ar fi pampersii, laptele praf, plânsetele, dinții, pantofii ortopedici etc… Dar e pe sentimente așa că (cică) ai tras lozul… Acum ai toate referințele regizorale de care aveai nevoie ca să reconstruiești povestea copilului, 3D, nu doar 2D și simți că vomiți în gură. Don’t. Ești un profesionist, ce pizda mă-tii, te reculegi și îți improvizezi ieșirea din căcat ca Leo di Caprio pe ușa Titanicului… albastru la chip și rece ca un sloi de gheață dar plin de dragoste pentru c-așa s-a dus și prostul ăla în film. Îl invidiezi în acele secunde, ai vrea să fi fost el. Îți improvizezi cumpătarea și te agăți ca disperatul de orice altceva doar ca să pasezi replica. Mimezi junghiul unei bășini care te strânge. That works… usually. Dac-o și scapi ești de Premiile Oscar. Nu minți niciodată, that’s the trick, oricum ți s-a strâns stomacul de draci. Ajustezi din parametri, îi apuci de guler și ți-i întorci în favoarea ta. Atât. Asta face un improv artist talentat.E la-ndemâna oricui? Well, I don’t know but it suits me. Ți-ai fi dorit o viață mai puțin complicată în care să nu fi nevoit să improvizezi dar, spune-mi, te rog, de când actorul decide ce și cum să joace? Nu controlezi nimic, tu doar improvizezi la nesfârșit până te decizi că asta e, gata, no more, no more theatre of life.

Toată viața mea e construită pe un număr infinit de improvizații ale căror rezultate m-au condus adesea în locuri în care nu m-aș fi așteptat cu toată imaginația de care dispun. Unele au fost mai reușite, altele mediocre, unele memorabile dar “indie”, alte big production block busters, unele cu succes răsunător, altele de care mă rușinez doar și amintindu-mi-le. Mi-am improvizat până și dimineața asta când m-am așezat în fața laptopului iar sub ochi vedeam doar alb și un cursor care clipește. Mi-am preparat un pahar de gin & tonic și am început cu o propoziție fără de sens, ceva simplu dar cât se poate de real pentru mine: “impromptu lifestyle“

Carrie a lui Bradshaw in Planet Floreasca