Descui ușa casei, trag cheia din butuc și când o împing la perete simt cu bucurie că, în sfârșit, dau și eu de căldura la care am visat toată ziulica. Confortul termic atât de familiar mi-a mai atenuat din supărarea pricinuită de bovina care mi-a ocupat locul de parcare de trei zile-ncoace. Strada mea e de o săptămână pur și simplu zidită cu mașini din cauza crâșmelor din jur de n-ai loc să parchezi nici măcar o bicicletă. Nu la ora la care ajung eu acasă, anyways. După trei ture făcute-n cerc cale de trei strazi, și cu multe spume la gură, mă atinge un înger pe umăr și-l prind pe unul că-și scoate o ditamai garsoniera SUV mobilată c-o blondă toată bucle agățată pe peretele din “locul mortului” care rânjea la el tot felul de promisiuni umede. Numai așa mi-am găsit soluția la criză. Oricine ai fi, îți mulțumesc, erou străin. El i-a dat buclatei să plescăie niște stridii, gătite la tuci exact așa cum obișnuia mă-sa-n copilărie să i le servească la Dăbuleni, la Chateau Chirpic cu closet în curte, o stropise cu o champagne din cea mai fină, omu’ avea și SUV hibrid, deci băiatul era și environmentally conscientious, pizda mă-sii… el merita premiat iar eu un loc de parcare în proximitatea casei. Hurray!

Afară e întuneric, bate vântul și frigul mușcă puternic din carne, mai ales dacă ești îmbrăcat într-un costum luat din Madrid și singura ta barieră mai de doamne ajută e cravata dark blue de la gât. Eram vânăt. Am aruncat cheile casei pe masă, gândul mi-a zburat la bagajele lăsate nedescărcate din mașină, am pufnit a silă, mi-am vârât mâinile în buzunare, am privit în jur și m-am trezit că vreau să ies înapoi în stradă. E ora șapte seara. Scorpionul meu s-a zbârlit la mine din reflex. Știe că iar îl scot din cutie să-l țin de vorbă la un pahar de Monkey Shoulder cu multă gheață. Probabil că l-am stresat deja cu aceleași și aceleași subiecte de-i vine să-și bage acul pe gât de nervi. You know what, fuck you, Don Chichi, nu ești deloc … cum se zice?… supportive? Să mor de n-am auzit “supportive” de câteva zeci de ori în ultimele săptămâni. E-n trend să fi “supportive” zilele astea. La orice. Pun pariu că și buclata din SUV era supportive. Nările mi se inundă brusc c-un iz mai ciudat și-mi aduc aminte că nu mi-am scos gunoiul din casă de două zile. Mirosul ăla e scuza perfectă să ies. Apuc sacul de guler, iau cheile de pe masă, îl duc la tomberon și-n frigul de afară mă decid că nu mai am deloc vin în frigider așa că ies în stradă, cotesc la dreapta, o salut pe Lara, puștoaica de la măcelărie pe care o simpatizez și-mi văd mai departe de drum până la Ethic Wine. Ajung în dreptul magazinului de vinuri, apăs pe clanță, deschid ușa și înăuntru găsesc un halimai de zile mari; un grup compus din două blonde tinere cu doar 19 torturi aniversare la bord (în ani bisecți), amândouă, desigur puternice și independente, și c-un tip, probabil peștele. Privesc spre insula din mijlocul magazinului și trag rapid concluzia că-și propuseseră să golească un decantor umplut cu vin roșu. La cât de veseli erau realizam că-n mod cert nu era și primul lor decantor dovedit până la ora aia. Una dintre blonde avea parul întins pe lângă chip și, the horror, plin de sclipici (model “divorce proof”) iar cealaltă, ce să vezi, toată buclată. No shit. Când m-au privit brusc m-am simțit ca o antilopă care a făcut la stânga pe lângă un boschet și a nimerit accidental peste un cuib de cougars. Mi s-a făcut iar frig.

Costum fit, cămașă asortată, cravată, pantofi Church’s, Breitling, păr grizonat, neînsoțit, mâinile în buzunare, privire pierdută, client la vinuri, Republica Floreasca… Doar ce-am clipit din ochi și încăperea se inundă intr-un boom sonic asurzitor. Toți masculi din încăpere (subsemnatul included), înnebuniți de zgomot, și-au dus mâinile instantaneu la urechi. Fusese buclata. Pornise un blitz-atack înainte ca sclipicioasa-n păr să apuce să-și mute centrul de greutate de pe stângul pe dreptul. Până și fulgerul și-ar fi zis “damn, girl! you fast!”… În zona pieptului simțeam o durere sfâșâietoare. Erau colții ei înfipți adânc în carduri. Pe de o parte mă simțeam de-a dreptul privilegiat căci fără voia mea asistasem la un fenomen pe care cei mai mulți n-au mai avut zile (sau bani) să-l mai povestească cuiva: cum își revendică întâietatea la festin un cougar mioritic, buclat, tânăr de vârstă databilă cu carbon 14, puternic și independent. Sir David Attenborough ar fi exclamat “how extraordinary!”… Pe de altă parte, însă, știam că e de rău. I’m fucked… well, that was the name of the game…

Vânzătorul m-a recunoscut. “Greg&Juju?” zâmbește către mine. “Da. Două sticle” răspund c-un zâmbet răpus, culcat pe nepusă masă-n colbul preeriei bucureștene. “Wow, Juju!” a răzbit vocea buclatei care alunecase uluitor de rapid dinspre piept în dreptul prohabului meu unde molfăia cu furie. “Da, același vin” bânguiesc eu ușor încurcat agitându-mă să scap de prădător. “Uuuu! Juju… Hahahaha… e slab… nu bei un roșu cu noi?” mușcă ea în țesătura costumului meu căutând după partea mai fragedă a pinului. “Nu, mersi” behăi eu către ea dând din copite să scap din strânsoare. Nicio șansă, cougarul își agita ghearele-nspre mine, tăvălit pe spate și cu colții încleștați în tivul sacoului meu. “N-ai mâncat? Hai să mănânci la Tasting Room, e aici, lângă, apoi hai să bei cu noi”… zise buclata cu ochii beliți la jugulară… “E Chef, n-are de ce să mănânce la noi” sare în ajutorul meu vânzătorul împungând timid c-un corn de undeva de la distanță sigură. “Ești chef? Wow!… și unde gătești?” mă mușcă în repetate rânduri buclata de o bucă în timp ce mă țintuia de o gambă cu ghearele înfipte-n ea până la pernițe. “Cât face?” mă zbat în praf privind disperat către vânzător. “Da, chiar, unde gătești?” sare din pom și sclipicioasa întărâtată de mirosul ultimelor patru cifre de pe cardul meu. “Nu gătesc pe nicăieri. Mi-am pornit propria firmă” mă zbat eu jalnic cu cardul pe POS-ul care refuza să mi-l citească. “Dă-mi cartea ta de vizită să vin la tine!” mă apucă mai zdravăn buclata de coaie simțind că sunt pe cale să-i scap. “Asta este tot. Vă mulțumesc! O seară plăcută!” behăi eu c-o ultimă sforțare și printr-un miracol reușesc să mă eliberez. Cougarul se lingea pe bot nedumerit de întorsătura de situație. I almost had him! Shit, it’s really cold tonight!

Am ieșit în stradă și parcă e mai cald decât țineam eu minte. Pășesc cu pași mari, alert, grăbit să pun distanță între prădători și mine. Descui ușa casei, trag cheia din butuc și când o împing la perete simt cu bucurie că, în sfârșit, dau și eu de căldura la care am visat toată ziulica. Don Chichi, am atâtea chestii să-ți povestesc; N-ai nici cea mai mică idee cât de norocos ești că mă ai pe mine.

Republica Floreasca