Când am început să scriu pe blogul meu am făcut-o la insistența fostei mele partenere care credea cu sinceritate că aș avea ceva talent la depănat povești. Deși mi s-a părut o idee bună să-mi aștern gândurile undeva m-am îndoit puternic că mi-aș găsi și un public pentru ele. De ce Dzeu m-ar lectura? Nu sunt un scriitor de profesie, nu țintesc Nobelul pentru Literatură, scrierea-mi este alambicată, întortocheată și puternic influențată de cele două culturi diametral opuse în care am crescut în casa părintească așa că, again, cine Dzeu și-ar pierde vremea cu bazaconiile mele? La început am vorbit despre motociclete apoi, ușor ușor am vorbit și despre mâncare, călătorii, observații făcute-n stradă apoi ceva s-a întâmplat și pe nepusă masă am deschis larg ușa celor mai intime dintre gândurile mele. E de la sine înțeles că în secunda doi, fosta mea parteneră, o persoană de o discreție ieșită din norme (era într-atât de discretă încât dacă era cu putință nici acum n-aș fi aflat că sunt divorțat) și-a regretat teribil insistența cu care m-a bătut la cap să scriu. Că ea a fost surprinsă de pasul meu este pentru mine este încă o dovadă că nu s-a chinuit prea mult să mă cunoască vreme de 26 ani. N-a realizat (sau nu m-a crezut) că eu nu mint, și dacă o fac, o fac fără plăcere, prin omisiune și mi-o justific exclusiv pentru a apăra o persoană pe care adevărul ar vulnerabiliza-o în ochii ipocriților și, de cele mai multe ori, numai la rugămintea ei expresă. Am prea multe defecte să-mi mai adaug și meteahna minciunii pe lista mea cât sulul igienic de mare. Am imaginație, slavă cerului, asta e o calitate pe care până și eu nu mi-o pot nega cu toate că sunt un Rac autocritic (aproape clinic de autocritic) , dar în ciuda ei nu pot scrie ficțiune. Sunt un povestitor. Atât. Un continuator al tatălui meu care era un excelent povestitor dacă nu unul de-a dreptul extraordinar. De ce să te chinui să inventezi ceva când viața bate filmul la curul gol cu prosopul umed? Îl ascultam pitit pe după ușa salonului depănându-și amintirile (atunci când el avea chef) și simțeam că mi se usucă limba căci uitam să-mi închid gura. Și nu eram singurul, crede-mă. Până și prietenii lui, cu toții adulți de toate vârstele, scăpau câte un “Allah, ce poveste!” atunci când își aminteau să mai și respire. Se râdea în hohote, se auzea musca, se lăcrima iar eu asistam fascinat ascuns pe după ușa salonului la magia care se petrecea aievea sub ochii mei. Tatăl meu lumina ca un înger.

Dacă vreo doi-trei ani m-am străduit să-mi țin pornirile de povestitor cât de cât în frâu, după divorț am scăpat caii din hățuri și trăsura mea a luat-o liberă pe miriște după cum le-a mânat drumul și după cum le-a tăiat capul pe bietele mele mârțoage. Blogul mi-a fost prieten intim, frate, popă, soră, psiholog în pribegie, exorcist când demonii mă sfârtecau când li se cășuna, blogul mi-a fost biserica, geamia și templul spiritului și sanctuarul meu, dacă vrei. Oricine a atentat la el încercând să-mi cenzureze gândurile și trăirile și-a făcut din mine în mod automat un dușman. Au fost câteva persoane care din lipsă de imaginație au încercat s-o facă și mie mi s-a părut sincer că-s cel puțin lipsite de judecată pentru că fără voia lor ele își făceau sieși un deserviciu imens; Cine pizda mă-sii nu și-ar dori să știe exact ce gândește partenerul lui în cel mai mic detaliu? Pana mea, eu aș fi dat oricât să-i cunosc trăirile reale. Dzeule, ar fi fost o binecuvântare celestă. Cu fiecare gând așternut de el mi-ar fi aruncat în poală crâmpeie din uriașul lui puzzle emoțional iar eu, pe cale de consecință aș fi știut exact cu cine am de a face și cu cine împart așternutul, nu? No surprises. Knowlegde is power, right? Ei bine, au intrat cu picioarele în el și, ce să vezi, drept urmare au ieșit fix cu ele înainte din relația lor cu mine.

Am așternut aceste rânduri azi pentru c-am observat pe mailul meu, la junk mail, o activitate suspectă care menționa ceva legat de wordpress. Am deschis să văd de que se trata și am rămas înmărmurit: 998 de abonați. Dacă la pornirea blogului nu credeam să am mai mult de câțiva prieteni și familia în lista mea, astăzi am constatat că am 1000 de semeni care m-au găsit demn de lecturat. Le cer scuze pe această cale pentru calitatea slabă a scrierilor mele și în același timp le promit că nu-mi pasă dacă poveștile mele vor continua să fie slobode la gură, trilingve în aceeași frază, pline de broderii orientale și de cratime scăpate pizdiș în grabă. Asta sunt eu. Liber în cugetare, strigător la cer de onest, franc în sentimente, vulgar și rușinat când nu te aștepți, ispirat și de-a dreptul tembel, logic și ilogic într-o singură propoziție, beat și treaz, visător și realist, deprimat și optimist, adică borderline human. Așteaptă-te la ce e mai rău și poate că te voi surprinde cu câte ceva inteligent. Între panseuri, însă, te asigur că sunt ca și tine, îmi improvizez viața clipă după clipă fără nicio idee ce Dzeu o să fac mai departe. Zero planuri, rock’n roll, baby!

IMPROMPTULIFESTYLE

Anno domini 2021, 3 aprilie

Republica Floreasca