Am deschis ochii-n tavan și am rostit solilocviu. Dzeu știe ce naiba oi fi visat, că eu nu-mi mai amintesc, însă dintre toate cuvintele înmagazinate-n cap timp de 45 ani, și-n limbi câte și mai câte, de nici eu nu le mai disting între ele, de ce, oare, l-am ales întocmai pe acesta? L-am repetat ca pe un cânt apoi, înciudat pe mine, m-am coborât agitat din așternuturi. Nu numai că nu-mi mai aminteam dacă e cu “m” în coadă sau nu, uitasem până și semnificația lui. Le-am numărat. Patru silabe afurisite mă scoseseră din minți fără nicio explicație rațională. M-am dus la toaletă ca să-l piș afară din sistem însă el insista să nu-mi dea pace. Solilocviu. Solilocvium? Morții mă-sii, am tras apa, m-am spălat (pentru curioși) apoi am pus mâna pe telefon să-l caut pe nenorocit. L-am găsit! Futu-ți curu mă-tii de solilocviu! … frustrat, mi-am tras una peste frunte… idiotule, semnifică monolog iar în limba română e scris și pronunțat fără sufixul “m”. Bun, m-am calmat. De când cu rahatul ăsta de carantină cu toții ne bălăcim în oceane de solilocvii, eu nu fac excepție, așa mi-am explicat de ce m-am trezit cu el pe limbă. M-am strecurat prin holul îngustat de dulap și m-am oprit în cadrul ușii a ceea ce cândva fusese accesul într-un balcon, acum închis și transformat în “Carrefour” (sau “Panic room” cum l-am mai botezat eu)… Hehe, în fostul balcon cineva montase patru etajere lungi iar, aseară, Miriam le-a umplut-ochi cu toate proviziile noastre cumpărate pe ultima sută de metri înainte de instituirea carantinei. M-am așezat ușor pe mini seiful transformat în taburet, mi-am scuipat plămânii c-o tuse prelungă apoi mi-am pus de o cafea. Da, avem și o cafetieră de la Nespresso instalată pe una dintre etajere ceea ce, în combinație cu toate căcaturile uscate și/sau conservate înșirate pe rafturile pline-ochi schimbă complet dinamica puterii în micuțul nostru apartament din Rue Astier. Suntem stăpânii peșterii lui Alladin the hoarder. Stând în cur, așteptând să se umple ceașca cu licoarea neagră, am mai tras o tuse umedă și sacadată apoi m-am surprins că zâmbeam. Zâmbeam c-am băgat, probabil, groaza în toți cei cu care am avut contact până acum… Uuuuu, Thanatos, caucazianul madrilen, a adus moartea cu el, acilișa, în Africa! Am adus o pulă; e o gripă banală, pescuită de te miri și unde, poate din aeroportul din Istanbul pe ultima sută de metri, combinată magistral c-un consum, și o admit, poate chiar impresionant de tabac. Pentru unii, nu pentru toți. Nimic nou, ședeți tranquillo pe cururile voastre; în fiecare primăvară pățesc același lucru și apoi, nu eu am insitat să ajung aici, remember? Din respect pentru voi am dorit să mă las luat pe sus de autorități, împachetat și trimis să mor pe meleagurile mele, nicidecum să vă umplu de un eventual bogdaproste deși, să fiu sincer, dacă era să fie covidu’ lu’ pește, oho, la ora instituirii carantinei era deja “tardiv de târziu” ca să mai fi intervenit eficient și la timp. Mă aflu aici independent de voința mea. Maktoub. Ce-o fi o fi. Solilocviu. De ce n-oi fi visat eu, oare, pizdă în loc de solilocviu? Poate pentru că n-am acces la așa ceva de când ne-am mutat aici. D-aia. Dacă ne aud? Spui că oricum murim așa că oare mai contează dacă ne aud sau nu? Ce zi e azi? “Wed” zice laptopul… asta ce-o fi? Monday, Tuesday… Wednesday… Miercuri. Căcat, deja e miercuri! Și? La ce bun, oricum, să știu dacă e luni, miercuri, joi sau duminică? Oricum am pierdut șirul și semnificația zilelor de când cu pandemia sufletului așa că nu-mi servește la nimic să știu în ce zi a săptămânii mă aflu. Reflex, ăsta e… Închis în același areal atâta amar timp … joder, deja simt că încep să-mi pierd puțin câte puțin cumpătul. Îmi trebuie un program, o structură, un scop pentru că-n ritmul ăsta, dacă nu se schimbă lucrurile câtuși de puțin, apăi nene, sigur ajung la balamuc. Ni la el cum mi ți se fâlfâie pe cer, tu-ți pescărușu mă-tii… poți zbura unde vrei și cu toate astea rămâi ca prostu-n loc, în țara asta unde de la o zi la alta se impun restricții din ce în ce mai bizare, chipurile, menite să prevină pandemia. Acum s-a interzis și vânzarea de alcool, lucru nemaiauzit până acu de s-au panicat toți marocanii; măști și mănuși claie peste grămadă în magazine la rafturile cu alcool, ăsta da spectacol horror-comedy. Mierda, c-o lună înainte de Ramadan, nu în timpul lui! Solilocviu fără alcool… E fix ce-mi trebuia mie acu.

Casablanca