De trei nopți încoace dorm numai pe sponci iar diminețile când mă trezesc, întotdeauna târziu, nu e dată să nu mă simt ca lovit de camion. Azi parcă-i mai rău decât în alte dimineți. Plescăi dezgustat. Mierda, știam că brânza aia își risipește toată noblețea dacă-i lăsată peste zi în soare și cu toate astea nu m-am abținut, futu-ți fromage-ul mă-tii de gust. Brânza ca brânza dar vinul…o la la, ăla mi-a răscopt creierii. Băi, și aseară m-am frecat pe limbă cu periuța de dinți până mi-a dat sângele, băga-mi-aș! Oh, mamă, și ce mă mai doare burta... Am conștientizat că nu sunt singur abia când i-am simțit căldura respirației în piept. Aoleu, am mâncat brânză și am băut vin! ; hostia puta, astea împreunate mă fac bășinos ca un tractor! Oh, the humanity, m-am făcut de tot căcatul!… Asta e, dacă mă mai iubește și după noaptea scursă atunci e de bine, nimic nu ne mai desparte, ever. Adulmec atent aerul încăperii… e de bine, pfui, am scăpat ca prin urechile acului. Cabron, data viitoare pune dracului un continent între tine și combo-ul ăsta criminal, for fuck’s sake, nu-ți mai tenta soarta!

Doarme culcușită în poziție fetală cu nasul lipit de mine și cu tălpile-i mititele vârâte, la căldură, sus, strâns lipite de “bijuteriile familiei”. Joder, brațele-mi sunt ca de lemn, nu mi le mai simt deloc. Mă întreb dacă oare mi le-oi fi mișcat peste noapte iar răspunsul mi l-am capătat imediat odată cu durerile atroce care s-au revărsat în ele. Încet, ca lava. Nope, deloc… acu să vezi chinu’ naibii… Știi ce mi-ar pune capac? Un șut în coaie și, gata, am încheiat-o definitiv, chiar că-nchid tot spectrul durerilor. Concluzia e una: estoy empezando a envejecer. Îmi mișc brațele încet de tot ca să n-o trezesc și, în ciuda miliardelor de înțepături însoțite de crampele aferente, abia de-mi schimb poziția. Simt nevoia s-o apropii de mine și mai mult. Dac-aș putea, mi-aș căsca pieptul ca s-o înghit cu totul. Nu se opune. Întocmai unei feline, simt cum se ghemuiește și mai adânc cu palmele lipite de inima mea. Admir îndelung degetele ei fine și albe, zăbovesc asupra manichiurii impecabile apoi zâmbesc de plăcere. Negru, iubesc oja asta…

O sărut în creștet. E atât de dulce când doarme… nu mă mai satur. E înfometată de afecțiune. Amândoi suntem. Suficient de înfometați încât să riscăm ani grei de închisoare cu îmbrățișările noastre complet ilegale. Constat că tavanul e strâmb și că finisajul dintre plăcile de rigips lasă de dorit. Trebuie să fim de-a dreptul nebuni de ne-am încrezut în prietenul care ne-a întins mâna de ajutor aseară; realizezi că o simplă suspiciune din partea vecinilor ne-ar fi azvârlit pe toți în păr după gratii? … nous sommes complètement fous, cherie!… Povestea noastră a impresionat atât de multă lume aici, în Maroc, încât, după ce a scăpat pe Instagram a devenit subiectul hot al ultimelor două săptămâni. O banală fotografie cu noi doi fotografiați c-un perete. Atât. Pentru prietenii ei a fost ca un strigăt: Hei, lume, e pe bune! Există dragoste și dincolo de sloganurile vidanjate la tot pasul pe Facebook! Am aprins adevărate văpăi în imaginația colectivă iar acum cu toții ne oferă, claie peste grămadă (și de pe întreg cuprinsul țării) câte o mână de ajutor ca să ne putem consuma după pofta inimii. Dar poți avea deplină încredere în careva? Un pas greșit și totul se încheie c-o dramă de proporții biblice pentru amândoi. Oribil gând. Hmm, tabloul din stânga patului nu e rău deloc. În fața patului tronează, normal, un televizor, un reminder al spiritului timpurilor noastre. O fi oare conectat? În fond, despre ce vorbim aici? Despre un bărbat și o femeie care au făcut pasiune unul pentru celălalt, nimic mai simplu, nimic mai banal, se tot petrece încoace de la Maimuță-vodă și cu toate astea sunt șocat de valul de reacții venite ca tsunami-ul peste noi. Toți cunoscuții ei. și nu-s puțini la număr, parcă și-au pierdut mințile. Pfff, ceea ce prin alte părți ar fi o poveste de o banalitate înduioșătoare aici e ceva cu totul și cu totul ieșit din comun, ba chiar de-a dreptul extraordinar. Ca doi nesăbuiți, am încălcat toate tabuurile culturale islamice posibile, d-aia, am arătat degetul unor veacuri de “comme il faut”-uri iar acum suntem admirați pentru tupeul afișat. Periculos joc, amândoi o știm, însă cum nu mai avem nimic de pierdut ne ținem în brațe și pariem pe zero; e asta, ori nimic. Les jeux sont faits, rien ne va plus. Gândul la miile de alte povești similare sfârșite, însă, mult mai puțin norocos ca a noastră, mă cutremură până în măduva spinării, așa că mă scutur de ele și-mi întorc privirile către ea.

Pequena, cum naiba de te-ai strâns atât de mult și încă mai poți respira? Știi ceva, la dracu cu durerile, la dracu cu legile lor imorale, la dracu cu toate grijile, la dracu cu lacrimile, la dracu cu pușcăria lor, le las deoparte, aleg să le uit, mi se rupe de toate pentru că acum sunt mai viu ca nicicând. Cu dragostea ta m-ai smuls de la porțile Iadului în fața cărora am zăbovit mult prea mult pentru un muritor de rând ca mine. Îi acopăr fruntea și ochii în săruturi dese și moi ca niște șoapte apoi răsucesc capul spre stânga ca să privesc spre fereastra prin care pătrundea lumina noilor zori. În sfârșit sunt din nou dorit și abia acum realizez cu adevărat cât de mult mi-a lipsit sentimentul că aparțin cuiva! M-am rematerializat.

–Bonjour, ma cherie, as-tu bien dormi, mon amour?

Casablanca