Greabănul îmi sângerează masiv pe lângă banderillas înfipte adânc în carnea lui, iar panglicile, din multicolore cu câteva clipe-n urmă, acum sunt stacojii. Cântăresc gravitatea situației în care mă aflu citind în urmele de sânge lăsate la picioarele mele. Nu e de bine. Orbit de furie, sap în arenă ca să le fac dispărute. Valurile de praf ridicate se risipesc împrăștiate de fornăitul meu sacadat și privesc cu ură la matadorul care, de acum, mă sfidează crezându-se învingător. E stăpân pe mișcările sale, e sigur și țanțos. No, cabron, încă nu! Eu zic că te grăbești. Îl urmăresc pe sub gene cum se mișcă provocator cu capa întinsă elegant în dreptul brâului său. Acolo se ascunde lama. E nerăbdător să încheie spectacolul așa că-l las să aștepte. Eu decid când, ce și cum, nu el. Jodete, puto, e viața mea! Îmi studiază cu ochi de șoim fiecare înclinare a capului căutând să-mi anticipeze momentul și direcția în care voi șarja. Amândoi știm că e ultimul nostru act, e Tercio de Muerte. E care pe care; EL sau EU. Mă proptesc în nisip și, ya esta, gata, acum sunt pregătit. Pornesc. Pământul se cutremură sub ropotul copitelor mele, mușchii grei pocnesc pe sub piele anticipând impactul, aerul șuieră amenințător în urechi, pe trup sudoarea și sângele mi se amestecă alunecând împletindu-se pe spinarea mea într-un dans al morții iar cu fiecare bătaie-n arena de sub mine ridic spre cer nori aurii. Îi disting din ce în ce mai clar trăsăturile. E speriat. Muy bien! Tu ai cerut-o, nu eu. Hijo de puta, me toca el culo, the game is on…

……………………………………………………………………

Am recitit postarea din 25 Martie 2019 (Taurul) și m-am cutremurat rememorând, propoziție cu propoziție, trăirile avute în timp ce-mi așterneam gândurile pe blog. Vorbeam despre mine, în metaforă, desigur, doar pentru a-i proteja pe cei dragi. Îmi urlam durerea, furia, plângeam că urma să părăsesc domiciliul contemplând, aproape profetic, asupra călătoriei anevoioase pe care urma s-o întreprind departe de tot ceea ce iubisem vreodată. Urma să fie pentru întotdeauna. Știam că-i un “adio”, nicidecum un “la revedere”. Am știut-o cu fiecare fibră din corp, mă durea cu fiecare respirație, eram perfect conștient că ciuma care mă lovise nu cunoștea leac. Cum să mă consolez cu gândul că nu sunt singurul care se găsea în postura aceasta nedorită? Ce fel de consolare e aceea în care-ți hrănești pacea din suflet cu suferința altora? Cel mai adeseam auzeam “lasă, că are balta pește”. Oribil! Mi se sugera un tip de relație în care n-am crezut niciodată. Vidată de valoare, fără pic de fond, fără strop de profunzime. Cu toate că îndrăgostitul din mine credea opusul, realitatea e că NU lăsam în urma mea vreun sex cosmic și nici măcar cine știe ce perfecțiune trupească, ci un suflet pe care-l credeam perechea mea, singurul, UNICUL, jumătatea promisă mie de către stele încă de la naștere și-n care crezusem cu toată ființa, după asta sufeream că un câine bătut și lăsat în ger. Plângeam după pierderea oglinzii spiritului meu. “Femei găsești peste tot” mi se spunea. E un truism. Da, sunt peste tot, statistic sunt aproape tot atâtea cât bărbați, dacă nu mai multe, dar la ce bun? Realitatea, trântită astfel, nu-mi ameliora deșertăciunea din piept. Explică-i-o unui arbore bătrân. Spune-i, după veacuri în care și-a crescut cu atenție miliardele de micro rădăcini “fâs, las că gâsești tu alt pământ, poate că unul mult mai bun, chiar” și așteaptă-i răspunsul… Așa-mi spuneam pe atunci.

Procesul în care am fost azvârlit n-a fost ușor deloc, a fost un infern a cărui capăt promitea să se găsească dincolo de propria vremelnicie așa că, să mă ia dracu, motive prea mari de bucurie nu prea găseam, crede-mă pe cuvânt. Cu toate astea mi-am luat inima-n dinți și tot căutat. De ce căutam dacă UNICUL meu suflet-pereche se recuzase din viața mea? Ce mai căutam? Pe cine mai căutam eu? N-avea nicio noimă, nu? Cu toate astea, instinctiv, mi-am deschis inima pe cât am putut eu de larg și am plonjat cu mult curaj în ceea ce urma să vină, Nu am stat pe loc, m-am pus pe căutat. Nu am refuzat nimic, am acceptat tot. Nu am ratat nicio oportunitate, ba dimpotrivă, am înfășcat-o cu ambele mâini și nu i-am dat drumul până ce n-am fost convins că nu este ceea ce sufletul meu își dorea. Am cunoscut multe femei frumoase, una mai frumoasă și mai puternică ca cealaltă, spirite libere, independente, cu profunzime, inteligente, genul de oameni cu care ți-ai dori să pui bazele unei relații care includea absolut toate aspectele, nu numai sexul, căci relația carnală, de una singură, e o efemeridă. N-am căutat jucării, n-am căutat pizde, țâțe, buci sau craci, ci un om alături de care să găsesc bucuria chiar și-n cele mai nefericite momente existențiale căci hai să-ți spun un mic secret: în 99% din timpul petrecut împreună într-o relație amândoi arătați ca dracu; uită de minciuna din oglindă. Aia e o mică halucinație indusă de propia-ți criză narcisică. Îți propun un mic exercițiu:

Fă-ți pe loc o poză cu telefonul și privește la ea. Exact. Arăți ca o pulă și o s-o ștergi fără dar și poate. Dacă insiști, după alte (poate) 27 de încercări ai să găsești și tu, în sfârșit, una cât de cât mulțumitoare. Ai găsit-o din 5 încercări? Damn, ești fotogenic. Dar nu te bucura prea tare, că-n realitate arăți mai rău. Mă rog, ai făcut o poză și acum ești satisfăcut de rezultat. Bun. Ăla ești tu cu adevărat: un instantaneu luat din înaltul cerului, în lumină favorabilă, semi-profil și c-un rânjet provocat ca de un mic anevrism….mda… lasă-mă să râd un pic. Nu, habibi, let me break you the bad news: ca și mine, dealtfel, ești constipatul ocazional și cu fața ridată de timp și de abuzuri, ești mecla obosită și nașpa din neoane, leduri, etc, ești gripatul, nefericit-îmbrăcatul cu tricoul tău cool din studenție, ești femeia căreia Newton i-a dat vestea cea proastă: “yes, my dear, țâțele tale privesc în jos iar curul, curios, le-a urmat exemplul”… laba gâștii, platfusul, gambele subțiri sau pulpele groase, mersul de rață în pantofi cu toc, pungile de sub ochi cauzate de griji, poate negii apăruți din senin, părul rar sau crescut prin locuri nedorite, ești un sac fără de fund de mici defecte pe care, doar temporar, hainele le pot acoperi. Ești toate acestea și încă ceva pe deasupra, de acord, dar uiți că ești și SUFLET. Ei bine, eu SUFLET am căutat și în SUFLET mi-am căutat fericirea. Vezi tu, am fost mai înțelept, cred, oricum, mai înțelept ca majoritatea. O țâră, nu mai mult. Ceea ce nu știam, însă, la vremea în care-mi scriam postarea era că dețineam doar o parte din adevăr ceea ce, în aceeași măsură, poate fi la fel de toxic (dacă nu chiar și mai toxic) ca o minciună. O jumătate de adevăr este ca un roman neîncheiat; niciodată nu cunoști ce se alege de personajele tale favorite așa că speculezi până ce te rătăcești în propria-ți imaginație. Omul cât trăiește învață, nu? Căzusem victimă propriei erori de judecată. Credeam în unicitatea sufletului-pereche, aflasem că-l pierdusem și eram disperat. Cu toate astea spiritul mă îndemna cu încăpățânare să tot caut. Așa se explică toate încercările mele de după divorț. O voce din interior mă futea la cap să nu renunț. Da, există suflet-pereche, acesta este un adevăr, însă ca mai toate în universul ăsta mare, nu conștientizasem și cealaltă jumătate de adevăr: NIMIC NU E SINGULAR. Răspunsul stătea binemersi picior peste picior fix sub nasul meu de fiecare dată când priveam spre cer. Niciodată nu mi-am pus problema că priveam la …stele. Nu la o stea. Spiritul meu a știut-o dintotdeauna însă raționamentul și-a vârât coada, bată-l vina, iar emoțiile i-au ținut isonul așa că cine mai avea urechi s-asculte în toată hărmălaia aia? Not this guy. Fără s-o conștientizez, răspunsul la toată durerea exprimată în postarea făcută atunci, la cald, era așternut deja, negru pe alb, cu mâinuțele mele fix în text. În text n-aveam de gând să capitulez, în el îmi jucam cartea până la capăt. Spiritul s-a prununțat profitând de o mică scăpare din partea mea. Mi-a spus: idiota, sunt mai multe. Caută-le! Apoi a tăcut mâlc sau s-a lăsat acoperit de gălăgie. În esență, pomeneam de SPERANȚĂ. Speranța este vocea spiritului tău. Nu știe să-ți spună care sunt ele, cum arată sau unde o să dai peste Sufletele-tale-Pereche, tot ce cunoaște sigur este că ele există pe undeva și că, la rândul lor, sunt pornite în căutarea ta. O să le întâlnești, count on that. Curaj, deschide-te cu totul, asumă-ți ricul de a fi rănit pentru că ți-o datorezi, nu de alta. Nu este ușor, ține și de noroc, de acord, însă nu capitula. Sunt ACOLO; Viața (matadorul) îți vrea coarnele? Ha, vino de le ia; proptește-te-n copite, apleacă-ți capul, privește lung la matador și urează-i multă baftă pentru că e speriat. Înfruntă-l. Cine știe, poate-i mai speriat ca tine. Muy bien! Tu ai cerut-o, nu eu. Hijo de puta, me toca el culo, the game is on…

Madrid