Kassas (arabă). Povești. Le adorăm. Trăim pentru ele. Răscolim avizi în paginile lor disperați să elucidăm misterele vieții, să învățăm de ce anume să ne ferim, să ne dumirim cât mai grabnic cine naiba suntem și, mai cu seamă, ce ne-ar plăcea să devenim cândva, preferabil cât mai grabnic. Fiecare dintre noi este o poveste minunat de tristă numai bună de depănat cu voce blândă la căldura unui foc de tabără într-o noapte cu cer acoperit de aștri. Suntem povești pline de vise sfărâmate, de povețe prost tălmăcite, de iubiri neîmpărtășite și de deziluzii împlinite gata de depănat oricui este dispus să le și asculte. Stai numai puțin să-ți povestesc ceva… și gata, am și ciulit urechile. Dacă cineva-mi prorocea acum un an de zile că peste douăsprezece luni pline eu, copilul de asfalt, născut în ușa hodorogită de lovituri de picioare și de apucături fine a mahalalei bătrânului Levant, soțul îndrăgostit și tatăl devotat a două fetițe, voi pluti în ceas de amurg ca un plaur solitar bătut de curenți taman la capătul celălat al continentului, în peisajul arid al Iberiei, guvernat doar de speranța că veni-va, ea, și ziua aia când îmi voi găsi liniștea pierdută l-aș fi privit chiorâș și extrem de amuzat. L-aș fi trimis la culcare. L-aș fi bănuit că delirează de nesomn. Povestea mea, însă, m-a convins că eu sunt acela care dormea dus ca un prunc iubit în brațele pufoase ale unui vis oniric. Cum? M-a scăpat din brațe cu “trosc”. Fix în gură, iar iadul prin care am fost trecut cu de-a sila face din tripticul Purgatoriului lui Bosch o banală scenă de vară surprinsă într-un Herestrău tihnit. Pe rând, m-a dizolvat în acid, m-a carbonizat în focuri albastre, m-a sfârtecat cu colți de oțel ruginit, m-a strivit sub munți de durere, m-a făcut pulbere și m-a împrăștiat în cele patru zări ca mai apoi să mă renască în diverse forme și chipuri de atâtea ori încât le-am și pierdut numărul. Cine a mai avut răbdarea să le mai numere? Pasărea Phoenix nu are timp de matematici simple. Am dat deoparte trufia celui care odată se crezuse stăpân și mi-am îmbrățișat povestea întocmai așa cum ea se lăsa depănată de glasul destinului; am înțeles că nu stăpânesc nimic înafara trupului meu. Cel puțin așa mă învață povestea. Kassaty (povestea mea) mi-a istorisit că … regrete… nu am. Povestea mea spune că am iubit-o așa cum m-am priceput eu mai bine, cu devotamentul și cu puritatea unui suflet de copil. Mă asigură că am simțit-o cu toată ființa, că m-am încrezut orbește în ea mai mult ca în propria persoană, că am păstrat pentru ea tot ce aveam eu mai bun de oferit celor de lângă mine, că am visat pentru ea, că o viață m-am deșteptat diminețile pentru ea și doar pentru ea… Ea… axul lumii și existenței mele, pivotul sufletului meu era înafară, vulnerabil, expus ca dracu, întrupat în ființa de lângă mine. Hostia puta, ce poveste! Acum… Acum, toate astea se topesc lent și dureros, ca un vis în aburii fierbinți ai unei cafele proaspete de dimineață. “Caan ma Caan, fi kadyim al Zaman” (un “a fost odată ca niciodată” arăbesc)… Exact. A fost cândva de parcă n-ar fi fost niciodată. Visul meu a fost într-atât de aievea încât îmi pune la îndoială starea de trezie. Ce a fost vis și ce e realitate? Nu mai pot descâlci tainele adevărului indiferent cât de aprig m-aș strădui. Bănuiesc că va rămâne un mister neelucidat. Și?… Mai departe? Ce spune povestea mai departe? Ea zice că mi-am regăsit echilibrul. E încă precar dar e ceva mai mult decât aveam cu nu foarte multă vreme în urmă. E unul șubred, măcinat de anxietatea față de marele necunoscut așternut în fața mea și mai ales de perspectiva de a-l traversa de unul singur. Caut un suflet-geamăn cu gândul să ne contopim poveștile într-una, într-una cu un final frumos, sper, nu de alta, dar întotdeauna m-am dat în vânt după poveștile încheiate în lumină, nu în întuneric. Privesc înspre Apus, spre albastrul apelor Atlanticului cel mare, adânc și rece și-mi rostesc în barbă “Caan ma Caan, fi kadyim al Zaman” un bărbat care a iubit și care a fost iubit la loc până ce amândoi au închis ochii”… Aman ya rabbi, (Dzeul meu) nu ți-ar plăcea să asculți și o astfel de poveste?

Madrid