Les jeux sont faites. L-am dărâmat pe Dzeu și ne-am substituit Lui. Cu noi înșine pe pronume personal. Trăim într-o lume cu tot atâția Dzei câte suflete numărăm. Am pulverizat singura autoritate care ne mai asigura cât de cât o rânduială socială și spirituală, așa bună-rea cum era, și am înlocuit-o copios cu haosul egocentrismului absolutist. Nihil sine “eu“. Mai luptă pentru un ideal nobil și comun dacă-ți mai dă mâna, mai luptă pentru o idee abstractă cum ar fi, par example, dragostea de patrie, mai luptă pentru relația ta, pentru familia ta, mai fă-o pentru binele cuiva, altcuiva decât al tău, hai fă-o, te provoc cu zâmbetul pe buze, ia vezi dacă-ți mai dă ghes inima s-o faci. Stai cuminte, nu te mai minți aiurea, arată-ți un dram de decență, recunoaște-o și hai să-i dăm bice mai departe în noua și minunata noastră construcție dogmatică cu miliardele de EU devenite peste noapte EL. Ne-am azvârlit grămadă ca-ntr-o piscină în pantofii Lui (suficient de încăpători încât să intrăm cu toții și din care abia de ni se mai zăresc ochii) răcnindu-ne reciproc într-un cor asurzitor de glasuri sparte și de scuipați propria versiune a Decalogului. Până aici nimic nu-i nou sub soare; Chronos a fost faultat de Zeus care l-a scos pe targă, Dzeu i-a dat cartonaș roșu și l-a scos pe tușă câteva etape iar acum a venit rândul ca și lui Dzeu să i se închidă contractul. Fiii, fiicele, agenderii, binarii, non-binarii, gender-fluizii, bigenderii, polygenderii, neutroisii, gender apaticii (favoritul meu), cisgenderii, transgenderii, intergenderii, demigenderii, greygenderii, aporagenderii, novigenderii și sublimii maverique care sunt niște non-binari speciali trăitori înafara convențiilor sociale sexuale ortodoxe… whatever that means… Urmând exemplul mirobolantei “față de bideu” i-au zis Bărbosului : “ciocu’ mic, fraere, c-acu’ suntem noi la putere”. Prescriem absolut tot ce-ai sfințit vreodată și o facem de la înălțimea autorității autoinvestite. În minunata și proaspăta dogmă Cuplul e definit ca o Relație toxică. Dragostea? E o simplă Proiecție. Devotamentul? Dependență. Narcisismul? Cunoaștere de sine. “Me first and last” e cântul bisericesc. De azi înainte Eu e Dzeu și porunca principală este “definește-ți cu precizie de ceasornicar elvețian ce crezi că-ți atârnă-ntre picioare și ce-ți vâri, dacă-ți vâri și pe unde-ți vâri lucruri”. Aspecte, altminteri, absolut esențiale pentru bunul mers al metroului. Azi era să mă piș pe mine întrebându-mă (nedumerit și de prea mult vin, e drept) “eu unde dracu’-mi scot daravela?”. Între umilirea în public și izbăvirea mea se lăbărțau patru simboluri stilizate aprinse deasupra ușilor de la budă pe care nici treaz nu le-aș fi interpretat corect dacă nu ieșea un tip din baie… Și chiar și așa, nu sunt prea convins c-am intrat unde trebuia.
Știu că mi-am jurat să nu mai scriu când sunt “luat de val” dar uite-mă din nou c-o fac, și asta pentru că acu’ mi se rupe pula în paișpe de papagalul care se dă peste cap ca să-și țină brăcinarii laolaltă. În clipa asta individul ăla pe care-l deplâng mă privește din tavan, muscă neputincioasă, în timp ce eu mă produc cu dezinvoltură ca un Aznavour decrepit. Mi se fâlfâie. Experiență extracorporală-i zice, nu? ¡Ya está! Asta e. Fix asta e! Ăla se luptă din greu să dea un mierda de sens mecanicii celor petrecute cu el în timp ce mie mi se frânge sufletul cu gușă, ca să zic așa. Ce să-ți spun, idiotule, te plac, îmi ești simpatic, e normal să te întrebi dar află că e o mare pierdere de vreme. Cum adică ce s-a întâmplat? Hostia puta, s-au ciocnit Dzeul vechi cu Dzeul ei și Bătrânul tău a pierdut bătălia.
madrid
