Mi-a fost lene să mut smokingul aruncat peste pat așa că m-am întins pe canapea. Futu-ți vinul mă-tii, iarăși? Cu toate că-n drumul meu de întoarcere către casă am străbătut vreo patru kilometri la pas tot nu-mi revenisem din amețeala profundă indusă de numărul de pahare sensibil mai mare decât media cu care eram obișnuit. Noroc cu fauna stradală care, tot abordându-mă cu o ploaie de oferte de tot felul, una mai exotică ca alta, mi-a mai injectat ceva adrenalină în corp că altfel ajungeam aproape la fel de rangă pe cât eram la despărțirea de grup. Joi seară am petrecut la Sala Equis cu grupul de nuntași venit la Madrid și pesemne că m-am entuziasmat mai mult ca de obicei căci de atunci o țin numai în … bucurie. Într-un fel m-am simțit responsabil pentru buna lor dispoziție așa că mi-am luat rolul de gazdă pe cât am putut eu de în serios. Mă rog, pe cât de bine mă mai puteam eu achita de rolul asumat după paharele sorbite cu ei și-n cinstea lor. Îmi făcusem emoții degeaba, Madridul meu, codoș bătrân, cu amestecul lui meșteșugit de vechi și nou, urât și frumos, de serios și neserios i-a cucerit definitiv și pe ei. Era imposibil să n-o facă, și a făcut-o fără nicio jenă, cu tupeul celui născut în zodia iubirii. Trebuie să fie Cancer… sigur e Rac. Ay, Madrid, amor mío, con tus calles estrechas y bordadas, con tus copas de tintos y tus pequeños besos de comida me estás malcriando. Și de joi… ține-o numai așa, nene, numai în “răsfăț” până mi s-a revoltat pancreasul. Cono, joder, mai bea și ceva apă, puta! L-am ascultat: am băut o cola.

Șed rezemat de un stâlp, pe un scaun înalt, sorb moderat dintr-un tinto și când nu-mi aștern gândurile pe laptop, mai ridic privirea la ușa larg deschisă prin dreptul căreia se scurg numai oameni frumoși. Frumoși pentru că așa am ales să-i privesc pe toți concetățenii mei, indiferent că-s tineri, în vârstă, că-s la pas mărunt de siesta sau mai grăbiți, îi iubesc pentru că citesc în ei dragostea lor molipsitoare pentru tot ce este viu. Lor, și numai lor le datorez vindecarea. Adio gânduri smolite!

Un fluture din hârtie pe care scrie “privește cerul și deschide-ți aripile”. Asta i-am dăruit ieri lui “buze roșii”, cum îmi place mie s-o alint în gând. E barista la o cafenea-boutique așternută în drumul meu aproape ritualic înspre centru. E frumoasă, ca mai toate braziliencele (a nu știu cât-a deja din viața mea) dar nu mă interesează în mod deosebit tot așa cum nu mă interesează nici Natalia, andaluza superbă cu origini libaneze, bartender la un restaurant așezat pe un colț de stradă foarte circulată și căreia tot ieri i-am dăruit un buchet de trandafiri. Mi-a întors gestul cu un pahar de tinto suave (on the house) însoțit de un licăr în priviri ce mi-a atras instantaneu ura tuturor bărbaților care asistau plini de neputință la miracolul produs. “Ay, flores! By God, flowers! Ah, scheisse…Blumen!” Dacă vă imaginați că femeile ard să sară în daravelele voastre doar pentru că sunt lipite de voi așteptați voi mult și bine. Watch and learn, boys, watch and learn. Mi-am savurat victoria zâmbitor și în tăcere apoi i-am trimis un beso aerian și am ieșit pe ușă ca un campion. Beat this, fuckers! Cei mai mișto 45 euroi cheltuiți vreodată. Ador să le văd zâmbind ori de câte ori intru în localurile lor și atât. Nimic nu bate un zâmbet de femeie fierbinte ca Khamsin-ul primăveratic. Doamne, cât de dor îmi e să-i dăruiesc flori. Despues todo?

Am achitat avocatul căruia i-am trimis deja cinci denumiri posibile de firmă. Pornesc treaba. Santa Maria s-a desprins de docuri și a pornit în călătoria ei providențială. Ca să mă angajez trebuie să obțin NIE, buletinul de rezident cu drept de muncă pe care nu-l pot obține fără o asigurare medicală privată. Apoi deschid un cont. Numai cu NIE, căci altfel nu ai nicio șansă. Să zicem că obțin documentul repede, oricum ar fi trebuie să merg la cursuri. Ca să merg la cursuri (și să muncesc în paralel) oricine m-ar angaja trebuie să dea dovadă de înțelegere ca să mă scutească la lucru în zilele cu pricina. Asta mă obligă să accept o salarizare dubioasă. Asta dacă, repet, cineva catadicsește să se lege la cap cu mine în momentul ăsta. Cursuri am doar două zile pe săptămână și alea aiurea, niciodată în aceleași zile. Este criminal. Aș că am luat decizia nebună să pornesc propriul meu bistro de tapas. Dacă tot mi s-a futut viața măcar ca la final să iau și eu parte la orgie. Asta e, cum o fi; o dau, mi-o mai iau în păr, mă mai feresc, mă mai trezesc c-o surpriză-n dos… ghinion… “Hoc nomen ludum” (acesta este numele jocului) ar spune Caligula. Am emoții cât cuprinde pentru că nu am parte de niciun sfetnic de încredere, altul decât cel din oglindă, fute-l-aș, iar ăla se face vinovat de cel puțin câteva decizii catastrofice la viața lui… dar e singurul care mă mai iubește, și asta se întâmplă când catadicsește să-și mai aducă aminte și de mine. Todo comienza con una ilusion iar planurile mele se sprijină pe cea mai firavă dintre iluzii și anume aceea că voi reuși din prima. Este necesar măcar un dram de nebunie pentru ca totul să prindă viață iar eu se întâmplă să-l cunosc pe ius in loco (omul potrivit pentru locul potrivit)

Marea începe să se bosumfle, ciulesc urechile și ascult tăcut glasul brizei cum șuieră din ce în ce mai amenințător în sarturile tensionate, cine știe ce vele nu am de strâns, lucruri libere pe punte nu am, mă crăcănez mai mult și mă încleștez în inelul timonei… furtuna nu este departe de mine. O simt cum se apropie. Estoy aquí esperándote, puta!

Madrid