M-am trezit cu chef de viață și gata de drum lung. Cunoști sentimentul, nu? Valencia, here I come! Am consultat mai multe prognoze meteo și toate mă încredințau că aveam cale liberă și sprâncenată până la destinație. Yes! Am apucat de o toartă bagajul de umăr, l-am trântit pe motor, am scos din cabina dușului gemantanul cu care am venit în Spania și am început să balotez toate hainele pe care nu mai credeam c-o să le port vreodată pe aici. Slipul, tricouri de barcă (mulăciuni protectoare de soare), un pareo, pantalonii albi din in, cămașa din in… hopa, stai așa că nu se potrivesc ținutele cu bocancii… ce facem? Luăm și converșii. Blugul scurt, de barcă… ho, iarăși, stop! Converșii nu merg cu blugul ăsta! Luam și Niu Belănșii. Și uite așa, ca o curvetă înainte de bal, cum mi-am futut io vreo oră cu ținutele că doar mergeam la plajă, nu? Să arătăm și bine, ce mama dreak. Pac, pac, look de golan, pac pac două poze (in case of… știi, tu, motor, drum lung, căcaturi… uite, asta e ultima lui poză… știu, nu mai comenta…) și p-aci mi-a fost drumul. Ăl, mai lung, normal, că doar nu era să ajung în patru ore ca tot prostul pe autostradă. Și să mai și dau bani pentru asta. Șase ore, ca bikerul dur, old school, pe drumul vechi și pitoresc. Trec prin toate satele, văd Spania rurală, mă bucur de șoselele, de twistie-uri, trec prin zone rar frecventate… belea! Uite cum s-au scurs 280km. A foat superb! Soare, opriri, calamares, coca cola, priză pentru telefon … mă omoară navigația, frate, îmi consumă toată bateria de am ajuns să mă bat cu toate puștoaicele pe prizele libere oriunde intru să beau o cafea. Am muls cel puțin 10 megawati de când sunt în Spania. Mă mai despărțeau 200km de destinație când norul cel negru din stânga mea și-a belit căpățâna de pe după o creastă de sierra ca dânsa la pisoar. Na belea, tu de unde pizda mă-tii ai mai apărut? Știam de unde, că doar nu eram idiot, întrebarea mea era: cum dracu de a apărut că nimeni nu-mi zisese de dânsul… Marinarul din mine privea cu groază la el pentru că, de regulă, niciun cumulonimbus negru la cur n-a adus cu sine vreo veste bună indiferent pe unde l-aș fi găsit, că pe mare, că la șes sau pe la munte. În dreapta mea soarele de ardea ca un cuptor, în stânga prăpăd. Dacă se găsesc ăștia doi am belit-o! Îmi fac o cruce cu limba și-mi văd de drum dar tot mai trăgeam cu câte un ochi la dânsul din când în când. Pfui, merge paralel cu mine. Ce bine! Păi n-a fost bine deloc. Drumul meu, fute-l-aș, brusc a cotit-o spre stânga și de aci s-a bășit mireasa. Se pare că eu și cu norul din discuție aveam aceleași planuri de vacanță: Valencia. Shit shit shit! Tot drumul mă mândream că am ars-o legal. Din acel moment, însă, pa nene, vă pup din mers, am accelerat ca dementul sperând că-l evit. Băteam în crupa Rosinantei de jar mânca, nu alta. 160-180km/h… i-am albăstrit și cerul gurii nu numai galeria de evacuare. N-a mai văzut, biata de ea, așa viteză de când a fătat-o mă-sa la Hinckley, dar, ce să spun, cine mai avea timp de spaimele Rosinantei? Trebuia să scap de urgie. Luam muștele după mine, una după alta, chiar și pe cele care zburau în sensul în care mergeam și eu. Fusesem asigurat că rucsacul și geanta de voiaj sunt impermeabile așa că nu aveam motive să mă sperii prea tare și m-am concentrat pe singurele două lucruri importante în acea clipă: să ies viu și uscat. Părea că am șanse… până m-am trezit mitraliat în coaie de niște stropi aiurea de grei. Băi, m-au rupt, nu alta! Ce pizda mă-sii stropi sunt ăștia. Bubuiau în cască ca… exact! Să nu-mi spui!… grindină! Mi-a rupt pumnii, mi-a învinețit oo-le, pe jos s-a așternut o pătură albă și eu aveam 120km/h… nu știu cum am reușit să nu aterizez cu Rosinante într-un pom… ba știu, niciunul nu era de găsit prin preajmă. Apoi, wow, uite un pâlc! Ai încercat vreodată să te adăpostești de o furtună de proporți biblice sub un pâlc de pini iberici? O laie. Ăștia, de secole întregi, încă de la Invincibila Armada, nu și-au mai revenit cu pădurile. Că mă băgam sub o păpădie sau sub pâlcul ăla, cum am și făcut-o, era exact aceeași ispravă. Băi, muci m-a făcut! Muci și altă pasăre! Aveam apă unde nici nu credeam că poate strecura o ploaie: în creștetul capului. Bombardament ca ăla la care a fost supus eu sub pinii ăia bășiți și rari ca flocii babei nu s-a mai văzut din WWII. N-am mai suportat și, când părea c-o lasă mai moale, mi-am băgat picioarele în ea de urgie și am pornit la drum în căutarea unui adăpost mai acătării. Văd un pod! Marfă! Mă opresc sub el și atunci să vezi prăpăd, nene, ceea ce trăisem mai înainte era doar actul 1. Acum urca pe scenă doamna cea grasă: tunete și fulgere. La un pas de mine. Stânga și dreapta. N-am mai fost martor la așa spectacol de când sunt. Până și podul sub care mă adăpostisem fusese proaspăt lovit de fulger pentru că avea urme de arsură pe armătura din “wassernas” iar pe șosea trona un morman de beton fărâmițat… marfă! Șantul de pluviale prin care se scurgea un firicel când am ajuns eu, minute mai încolo se transformase într-un râuleț de glod, pietre și apă de acum chiar amenințător. Acolo, înghețat ca un căcat până la limita hipotermiei, în mijlocul spectacolului de lumini și de tunete, ud până la piele, bombardat de grindină din ambele părți, murat și total nefericit, mi-am pierdut cumpătul complet, am clacat, am ridicat pumnii spre cer și plângând în hohote de furie am urlat la EL până mi-am pierdut glasul: “De ce eu?! De ce tocmai pe mine?! Ce ai de câștigat de pe urma nefericirii mele?! Cu ce Te alegi din asta?! Mi-ai luat tot ce era mai important pentru mine așa că ce naiba mai Vrei?! Doar atâta poți?!!! Hai, fii tare și mare, strivește-mă, ce pula mea! Ia-mă acum și, gata, du-te-n pizda mă-tii, hai s-o terminăm acum!” …Se pare că-mi voia doar laptopul. Mi l-a futut in sacul meu impermeabil de mă pot pișa pe el. Voia un laptop și și l-a luat. Bogdaproste. Anyfuck, mi-am băgat picioarele în ea de furtună, din nou, și în toiul fulgerelor am gonit ca omul care nu mai are nimic de pierdut, golit de orice sentiment. Che sera sera. Fuck you!. Zece kilometri mai jos am dat peste un rond amețit, am făcut la stânga și m-am oprit la cea mai de căcat benzinărie ever. Când m-a văzut benzinarul, săracul, m-a rugat să mă dezbrac de tot înainte să intru înăuntru pentru că musteam de apă. Totul din geantă era ud. Nimic n-a scăpat de urgie. S-a mai potolit, pentru vreo zece minute a răsărit chiar și soarele, am profitat de ocazie și am luat-o înapoi spre Valencia dar, ce să vezi, norul a început din nou să pișe și așa a ținut-o într-una fără oprire, cu el deasupra capului, până mi-a deschis ușa gazda airb&b-ului. Nu am cuvinte să-mi descriu nefericirea trăită ieri pe drum. Geaca mea de piele, grea și așa, de acum și-a dublat greutatea. Cântărește vreo 15kile… Nici acum nu e uscată deși a trecut o zi de când e la uscat…

Acum scriu de pe telefon. E greoi, e complicat, e ca dracu. Nimic nu ni se întâmplă fără un scop, nu? Ne place teribil să credem asta. Trebuia să plac la Valencia? Poate că da, poate că nu. Trebuia să-mi iau laptopul cu mine? Nu știu ce să zic. Eu am pornit la drum mânat de inimă, nicidecum de creier așa că nu-mi explic de ce sunt aici și nu în altă parte. Sper să existe vreun scop pentru care sunt aici, oricum altul mai nobil decât acela în care eu trebuia musai să-mi pierd “fereastra cu lumea” și atât. A, și cu pornografia gratis… doar nu credeai că sunt vreun sfânt?

Valencia