Sunt on fire și back on track. La 6:45 dimineața stăteam cu mâinile îndesate în buzunare fericit nevoie mare c-am evitat ploaia cu care mă amenințase Weather.com și zâmbeam lung la coada care începea să se formeze pe breteaua care leagă Majadahonda cu autostrada de Madrid. Double strike! Am un foc în mine, văpaie nu alta. Bănuiam cam ce plănuiau să ne dea de făcut azi la practică așa că fluieram liniștit, urma să fie o plimbare prin parc. Vreo două emulsii, ce dracu să ne dea? Poate că și vreun sos, ceva. Mi-am amintit de zecile de mesaje care-mi inundaseră aseară căsuța de whatssapp și (a nu știu câta oară de când sunt aici) m-am întrebat ce naiba caută oamenii ăștia la LCB dacă s-au ambalat atât de tare pentru niște nimicuri. Ieri, după curs, au intrat cu toții în panică și s-au pus pe bătut și pe frământat ouă ca în zi de mare sărbătoare. Și-au umplut frigiderele cu stocuri de emulsii cât să înfulece timp de o lună și ceva și mare minune dacă n-ajunge vreunul pe mâna cardiologului la câte maioneze, sosuri Hollandaise și emulsii cu usturoi am putut admira în cel puțin 43 de mesaje.

Se deschide școala, intru, mă schimb, îmi apretez cu mâna ținuta, mă așez calm pe un scaun în aula școlii și aștept să se facă 8. Intru în clasă și, what a fuckin’ suprise, văd tava cu ingrediente: o grămadă de roșii, mulți căței de usturoi, o frunza de praz, caut dafinul… e acolo… cimbrul? Prezent… deci avem un bouquet garni… două cepe și un morcov… normal, sos tomate … două lămâi… ha ha ha… untul e pe masă deci avem și Hollandaise, posibil și o maioneză. Caut cu privirea printre vase și descopăr un tete-de-lion, o sosieră, un bol mititel, și un mojar… fuck me!… alioli. S-au lăcomit! Toată lumea zice că e greu să bați o maioneză? Înseamnă că n-a încercat să umple un mojar cu trei căței de usturoi transformați într-o cremă. Patru chestii? Rahat, suntem la limită așa că trebuie să trecem la treabă.

Am spălat și curățat legumele și frunzele, am legat bouquet garni-ul, am pus repede o oală cu apă pe foc (mare cât să-mi încapă roșiile în ea) am fugit la mașina de gheață, umple un bol cu cuburi, toarnă apă peste ele, strecoară-te printre toți colegii care (în mare) făceau cam același lucru… a fost nebunie. Constat că spațiul de pe bancul de lucru alocat fiecăruia devine din ce în ce mai îngust de la un curs la altul și mă întreb cum o arăta pe la cursul 19. Suntem la 6. Blanșez roșiile, mă apuc să curăț ceapa, nu termin să le tai in două că mă răsucesc cu viteză și scot roșiile ca să le arunc în apa înghețată. Revin cu ele la banc, mă apuc repede să le belesc de coajă și să le tai cuburi medii. Coaja roșiilor dă aciditatea în mâncare și ăsta e motivul pentru care ele se blanșează înainte de gătire. Atât coaja cât și sâmburii dar ăia în proporție mai mică. Motivul pentru care am lăsat ceapa ca să mă ocup de roșii e simplu: dacă le las prea mult în apa rece ele își vor pierde din aromă și se vor îmbiba cu apă. Nu vrei asta de la un sos tomate. Ceapa! Repede încep să tai ceapa și constat că tipul din stânga mea e în competiție directă cu mine. E un spaniol masiv ca un taur, lucrează într-o bucătărie și e puțin cam ofticat (m-am prins încă de rândul trecut) că eu sunt singurul necorectat de către boss. A luat-o personal, LOL. Fuck you, funcția bate gradul, boy, am gătit contra cronometru toată viața așa că tough luck, son, it’s on!. Ambalez motoarele și suntem roată la roată în linie dreaptă și urmează curbă drapta. Cine trece primul de ea? Kamikaze style calc accelerația și îi tai fața. În ritmul ăsta consider că nu va trece mult timp și unul dintre noi o să-și taie dej’tele-n pizda mă-sii dacă o ținem langa în ritmul impus de mica noastră rivalitate.

El a terminat ceapa, trece de mine dar a pierdut timp la roșiile pe care eu le făcusem bucățele deja, eu îl depășesc în șicană și acum tocam rapid morcovul că e mai migălos. A scăpat cuțitul printre picioare și a tras o înjurătură-n barbă că e forțat să intre la standuri ca să-l spele. Ofițerul de pistă e cu ochii pe noi… L-ar fi șters și ar fi continuat dacă nu s-ar fi știut supravegheat de uliul nostru autist. L-ar penaliza cel puțin un minut. Ha ha ha, citește-mi numărul de înmatriculare. Ce scrie pe el? Sucker! Am revenit la ceapă și până a ieșit el din standuri eu o tocasem deja toată iar usturoiul era strivit și pe cale să fie mărunțit. Se flutură steagul. Miroase a ars. Chef intră în panică, în tribune e murmur și…e Reza, iranianul. A uitat de sosul tomate. Spaniolul accelerează ca nebunul, a uitat de pedala de frâne, își aruncă un ochi la mine și stupoare pe fața lui: ceapa lui era super tocată iar a mea era medie… Realizează că a fugit toată cursa cu frâna de mână trasă. A fost un moment de tip WTF?! Exact, fiul meu masiv care m-ar zbura din papuci c-o labă bine țintită, e sos tomate iar sosul tomate înseamnă că totul se fierbe până-i sar mucii și apoi se dă prin blender ca să-l strecori. Ceea ce făcuse el era echivalentul muncii migăloase a tăiatului de cartofi pai pentru ca ulterior să-i fierbi și să-i transformi în puree. Era prea târziu să mai intervină așa că am simțit un chorizo în cur, semn că, resemnat, a acceptat că am un tur de pistă în fața lui și că mi-a dat o mică urare de Pasti cu ouă cu tot.

Pun untul la baine-marie și trec la maioneză. Apuc sticla cu gălbenuș pasteurizat, măsor 40gr, tai o lămâie în două, storc în bol jumătate și începe laba. Frate, mă durea umărul ca dracu de la cât am bătut la ea. Dă cu ulei, dă cu apă, dă cu lămâie, dă cu un pic de sare and repeat până am umflat-o de l-aș fi făcut mândru până și pe cel mai exigent bucătar francez. Numai că mi-ar fi pus-o în cap dacă mi-ar fi gustat-o. S-ar fi oripilat până-n ADN-ul lui tricolor c-am preparat-o cu ulei de măsline în loc de ulei din floarea soarelui. În Spania floarea soarelui stă în vaze, nici pulea n-a auzit de ulei din așa ceva. Li se întorc mațele pe dos numai și la gândul c-ar putea hali așa oroare alimentară. C’EST LA VIE, lucrăm cu materialul clientului. Băga-mi-aș, cineva mi-a tirat oala cu apa fiartă de pe aragaz! E Reza, iranianul care a intrat pe contrasens cu neuronii încercând să descifreze ce Dzeu este maioneza și când știe el că e maioneza gata… Privește în bolul lui clipind des apoi se uită la al meu și nu pricepe unde dracu a greșit. Chef sesizează o turbulență în bucătăria lui și vine glonț să vadă de que se trata. Taurul din stânga amestecă fioros în oala lui iar eu îl salut ridicând zâmbitor din bărbie. Hollandaise. Revin pe pistă cu o oală nouă adusă la temperatură de prefierbere, măsor 60gr de gălbenuș, adaug 50 gr apă și iar începe bătaia sufletului cu telul până-mi disloc umărul din nucă. Fute-l-aș pe ăla care a inventat căcatul ăsta de sos… normal, ce să fie dacă nu un olandez. Îl bat la rece până ajunge ca sabayonne apoi hop! cu el la baine-marie unde o iau de la capăt turnând progresiv untul clarifiat. Dreg cu sare și cu piper apoi îi pun o linguriță de pimenton. Hollandaise să fie dar Țările de Jos să nu uite că Infanta Isabella de Espagna a fost jupâneasă pe la ei așa că olandezul dânsei se consumă cu praf de ardei afumat. Afumat, exact așa cum îi placea și Inchiziției să consume protestanții olandezi. Îl acopăr cu o folie și-l las pe un colț de plancha ca să nu se răcească. Taurul are ochii în cap cât cepele că a uitat să adauge pimenton. Tocmai el! Cum se zice seppuku în spaniolă? Puta madre?

A rămas căcatul ăla de alioli. Acum nu m-a mai durut umărul ci absolut toți mușchii antebrațului. E un spanac de mujdei de-al nostru doar că vine spumă. Frecat cu pistilul direct în mojar! Mi-am băgat și mi-am scos toate alea din alioli-ul sufletului până m-am inverzit la față dar nu m-am lăsat până nu l-am umflat ca pe placul chef-ului. Le-am așezat în vasele puse la dispoziție, le-am dus pe tavă la judecător, a lins din ele, m-a aprobat c-un zâmbet, a făcut mici comentarii legate de corpul sosului tomat (că l-ar fi preferat mai gros), mi-a lăudat maioneza și Hollandaise-ul și mi-a semnat în carnetul de note. Se vedea că e mulțumit. Azi m-am distrat de minune pentru că devine din ce în ce mai greu. Abia aștept să urmeze celelalte. Acum fumez, sorb o cafea, număr de câte ori aud “VALE” din gurile actorilor americani și menționez amuzat că am sărit de o sută…

Madrid