M-am trezit cu tălpile înghețate. Privesc la ușa din fier cu sticlă jivrată și constat că afară se crapă de zi. E bine. Am mai supraviețuit o noapte. ELLA poate fi mândră de mine. Gândul la ea m-a tulburat așa că m-am scuturat și m-am dus spre baie. Am apucat bagajul de călătorie și i-am făcut vânt în cada dușului infect ca să-mi fac un pic de loc apoi am intrat. N-am săpun, futu-i. Brrrr, ce frig e! Am pivotat și m-am repezit plin de speranță la companionul meu fidel, la mașina de cafea portabilă. Ce m-aș fi făcut eu fără tine? Răsucesc cheia în broască și ies afară unde mă opresc în tocul ușii. Ascult gemetele cafetierei care stoarce căpoasă tot Dzeul din pastila de Nespresso, tot, până la ultima picătură. Mă cunoaște bine, draga de ea. Pastile, trebuie să cumpăr pastile. Dacă rămân fără am belit-o! Ce mai mănânc eu? Mi-am apucat cana cumpărată ieri de la un chinezul de după colț, am revenit în tocul ușii întredeschise și mi-am aprins o țigară. Privesc la strada înghesuită și mă întreb ce e cu containerul ăla de gunoi de construcții care ocupă două locuri de parcare în dreptul ușii mele. Toți locatarii par să se bucure de prezența lui pentru că îi zăresc cum ies din casele lor târând câte un sac plin după ei. Mă gândesc cum o mirosi în iulie când s-o încinge ca dracu’… Trebuie să fie un regal. Bine că plec la sfârșitul lui iunie. Ridic privirea de la container, privesc spre trecători și constat că sunt cu toții asiatici. Probabil că poliția i-o fi arestat pe toți ecuadorienii de azi noapte iar chinezii, după cum le e obiceiul, au umplut imediat locurile vacantate. Trag din țigară și mă înec când văd o chinezoaică speriată de doi porumbei. A reacționat ca la vederea unei cobre. Toți trei s-au căcat pe ei. Și chinezoaica, și cei doi porumbei.

Madrid. Casa mea temporară. Madridul nu iubește pe nimeni dar nici nu urăște pe careva. Pe Madrid îl doare-n banană de mine. Mi-o zice în fiecare zi. Oamenii, însă, sunt frumoși dar nu în sensul cel mai des utilizat al cuvântului. Nu sunt vreo senzație din punct de vedere fizic dar au sufletele cele mai frumoase pe care le-am întâlnit aiurea pe unde am bântuit. Imediat ce ți-ai blocat privirea cu un trecător, nu contează, unul oarecare, așiști pe loc la nașterea unui zâmbet larg pe chipul lui și auzi un “buena” sau un “hola” cântate atât de frumos încât începi să simți că-ți merge mai bine. Sabor de vivir-ul lor te vindecă de suicid dacă asta ai de gând. N-am nici cea mai mică idee dacă psihoterapeuții lor mor de foame pe aici. Pesemne că da. Dacă și aici ești suicidal atunci fă-o, frate, nu te opri, dă-i bice pentru că nicăieri altundeva nu te mai faci bine.

Am plecat să-mi cumpăr un lanț pentru legat motocicleta de garduri. Nu vreau să mi-o fure pe aici, nu acum, avem o grămadă de aventuri de bifat. Am găsit ce căutam, am cumpărat mai multe căcaturi “moto related” și apoi am ieșit per pedes la o plimbărică. Timpul trebuie omorât și am neapărată nevoie de un săpun și de un șampon. Pașii m-au purtat în susul străzii, trec pe lângă un restaurant indian și…citesc: Bronx. Ha ha ha. Dorm în Queens și uite magazinul Bronx. Cine ar fi zis? Intru și constat că vinde articole de box. Fuck me! Really? Tocmai ce m-am apucat de box! La primul pas făcut dincolo de ușa lor am apărut pe radar, au ridicat în aer o interceptoare supersonică de vânătoare muy muy calliente și cu foaaaaarte mult piper. Am zis piper? Era un chilly mas fuerte, care m-a luat în vizor în trei secunde, a blocat misila pe țintă și mi-a facut capul țăndări. Ambele, ca să fiu corect. Avea pe ea niște colanți atât de strânși încât m-a luat amețeala când s-a aplecat să apuce fașele de încheieturi de pe raftul cel mai de jos. Rojas es bien? îmi cântă ea în urechi… Cum naiba să-i răspund fără niciun strop de sânge în creier? Am bolborosit ceva cu limba scoasă de un metru și c-o bală atârnată elegant pe la colțul gurii pe care ea l-a luat drept un “da”, mi-a zâmbit de mi s-a oprit inima în loc, s-a strecurat pe lângă mine și m-a târât după ea în unda ei tractoare unde nuș’ce pizda ma-mii s-a mai întâmplat de m-am trezit cu adevărat abia la casă cu fașele roșii și cu perechea de mănuși de box achitate și băgate-n pungă. Am părăsit magazinul ca purtat de un nor. E clar, nu sunt gay. Evident că sunt un idiot, doar sunt bărbat, dar sigur nu sunt gay.

Notă către mine: fă o labă înainte să mai ieși vreodată la cumpărături. Ai să-ți mulțumești mai târziu.

Revenind către mașină trec pe lângă un supermarket, îmi aduc aminte de săpun intru și ies de acolo cu patru pungi pline și grele. Nu mă mai vindec niciodată. Ajung la rahatul meu de mașină parcat paralel, regulamentar, fără de reproș, ca la școală, bag cheia în contact și văd în parbriz un tichet amărât pe care îl citesc și brusc îmi revine tot sângele în cap. În clipa asta îi datorez lui Juan Carlos 90 euro. De draci am gătit cârnați cu fasole și cu ceapă ca să mă exprim fluent la noapte atunci când m-am decis io c-o să le zic vreo două de să-i usture ochii.

Notă către mine: 90 euro?! Hijos de puta madre, cabrones… maricones

Madrid