Pe aici aud “vale” la tot pasul. De aceea îmi și place Spania. Urăsc urcușul. Toată viața l-am urât. Niciodată n-am înțeles alpinismul ca și sport. De ce pizda mă-sii trebuie să urci înălțimile când e mai ușor să cobori? Asensiunea este asociată adeseori cu succesul dar spune-i-o unui pescar și fă-l să cadă de acord cu tine. “Vale” e o aprobare, un soi de “bine, fie ca tine”, “am înțeles”. Mă amuză și m-am trezit c-o mozolesc și eu pe la gură în conversațiile mele imaginare. M-am trezit devreme dar nu atât de devreme ca de obicei. Să fie, oare, un semn bun?

Am împachetat echipamentul de sală și am pornit către Universitate. Intru în vestiar, mă schimb, pornesc cu pași apăsați (ca un campion) înspre aparate, mă așez la ele și… 15 minute mai târziu intru înapoi în vestiar ținându-mă de pereți. Notă: lasă-te de fumat și pune ceva carne pe tine că arați ca o stafidă!

E sâmbătă. Ce pizda mamii fac? Tigrul din mine cască plictisit și-mi zice “coaie, mâine trebuie să fii la Castellon, la corridă, de ce n-ai pleca de acum? De ce să te rupi mâine parcurgând 900 km dus-întors când poți pleca de azi? Mâine vei fi mai odihnit”… “Vale” i-am răspuns pe loc. N-am împachetat nimic, am plecat de nebun exact așa cum m-a găsit momentul. Oi găsi eu un hotel pe acolo. Acum mai am 230km și m-am decis să bag proteină în mine așa că tigrul a preluat comanda și mi-a zis “fă la dreapta aici”. Sunt într-un sat uitat de lume, în mijlocul lui nicăieri, stau la o terasă și înfulec o friptană babană de vită. Constat că n-am avut nicio problemă s-o comand de la bar, m-au înțeles perfect. Știam eu că o să mă descurc în Spania. E plin de români peste tot, inclusiv în bucătăria tabernei în care m-am aciuat. “Vale”