Să mă pici cu ceară și nu știu să-ți explic ce mi-a captat atenția la ea (și, încă, într-un mod atât de excepțional) neîntrerupt și preț de șapte ani pe deasupra. Indiferent ce aș fi făcut și cu cine aș fi fost, de fiecare dată când o zăream întâmplător pe undeva simțeam că mă ia cu nădușeală. Nu e cea mai chipeșă dintre doamne, în sensul că nu-i fotomodel, e mai degrabă minionă decât înaltă, zdupeșă pe la șolduri, îndesată, repezită și avidă după atenția tuturor nefericiților prezenți în jurul ei și aș putea continua la nesfârșit cu anticalitățile ei. Nu-i suficient? Să continui? Tremură ca piftia când are chef de hârjoană (și, oho, să te ferească sfântul s-o prinzi cu chef!) te hâțână de mai să cazi de pe ea când o călărești, e nerafinată, e țăfnoasă, se oprește unde și când are chef, chiuie ca apucata în public de-ți atrage antipatia tuturor și, în general, face exact opusul a ceea ce ți-ai dori. Ca la rodeo, baby, numeri fiecare sfântă secundă petrecută în compania ei și, efectiv, simți cum te stoarce de vlagă. “E de la țară, din Milwaukee – ai să-i cauți imediat scuze – și știu ce vrei să-mi spui dar, uită-te și tu puțin la ea!.. Nu-i Miss Venezuela, dar e bună rău”…

… Nu, nu vorbesc de gagica în maieu deși asta e chiar super tare și ar merita o vorbă, hai, poate chiar două… ahmmm… vorbesc de “astilantă”… țâțoasa de 1200cc

E varză în twisty-uri, e dubioasă pe autostradă, cauți poziția “neutru” până îți vine să renunți, e incomodă la drumuri lungi, iar dacă tot vorbirăm de drumuri lungi, nene, are un lindic de rezervor care-i asigură o autonomie astronomică de numai 160km, un peanut (alună – tribut adus rezervoarelor modelului născut în 48, de aici și numele ei, Harley Forty Eight) și asta dacă nu bate vântul, căci atunci, sigur, tragi paiul ăl mai scurt și începi să cerșești benzină de la alții. Aparent, s-o cumperi n-are nicio noimă. Dar cine plm se lasă intimidat de așa nimicuri? E un Harley Davidson, for God sake, una dintre cele mai americane chestii de pe planeta asta, alături de Mickey Mouse, de Coca-Cola și de democrațiile sud americane. 2165 mm și 252 kg de personalitate. Dacă ai mai pilotat motociclete (europene sau japoneze) ai cam pus-o; uită tot și ia-o de la capăt, cu bastonașe și liniuțe pentru că, dear Gents, pe un Harley ești ca italianul care învață alfabetul chirilic.  “Character. She’s got plenty of it” ar spune americănezu și, Goddam!, zău dacă n-are dreptate, l-am simțit. Cu toate defectele astea, însă, dacă ești nițel mai răbdător cu ea, și ești dispus să-i acorzi un pic de atenție, ai să afli, într-un final, și rostul ei în lumea asta din ce în ce mai complicată și mai orientată pe performanță a motocicletelor, în general. Dacă scapi nevătămat (big “if”) după numai 5 km în șeaua ei te vei simți mai viu ca niciodată. E ca tipa aia mișto, în a cărei chiloți vrei să te vâri cu tot dinadinsul, care te târăște după ea prin baruri, și care se face praștie cu tequila după care provoacă scandaluri încheiate, în chip splendid, cu scaune în cap și cu extracții de măsele. O, simt că mă voi distra teribil cu bididoaica asta mică, don’t you worry, căci la asta se pricepe fata. She’s bona fide…

Safe ride