Așa cum se spune că primii pași sunt întotdeauna cei mai grei, tot așa sunt și primii km parcurși cu un vehicul la volanul căruia te așezi pentru întâia oară, iar dacă vehiculul în cauză este …hmmm… să zicem ușor atipic, situația se complică și mai mult. Ca să pricepi mai bine despre ce încerc să-ți vorbesc și de căt de intensă și de intimidantă poate deveni întreaga experiență, dă-te câțiva pași mai în spate ca să constați evidentul, și anume, că pe lângă tot ceea ce ai mai condus vreodată până la ea, mașinăria de sub ochii tăi are aproape dublul înălțimii. Privind-o de la sol cam așa stau lucrurile. Te simți ca Alice în Țara Minunilor după ce a mușcat din fursec.  “Asta e marea ta provocare?” ai să râzi neîncrezător înspre mine. Nu. Abia acum începe. Înlocuiește confortul relativ supersigur al cuștii din oțel cu o șea expusă în aer liber, scapă de volan și montează în locul lui o bară ușor arcuită dispusă transversal, apoi mergi mai departe și elimină două roți din patru. Ai aflat deja din revistele de specialitate că (încărcată la maxim) poate atinge o greutate de 475 de kg dar cifrele astea n-au nicio semnificație până ce n-o vezi în carne și oase. Abia atunci încep  să prindă contur și cifrele de mai devreme. Ok, ca să-i acționezi comenzile, prin natura vehiculului, ești silit să te folosești de toate cele patru membre motile din dotare, normal, știai asta, însă îi dai roată o dată, de două ori, de mai multe ori și simți că te podidesc frisoanele pentru că începi să te-ndoiești destul de repede de abilitățile cu care te mândreai până mai acu câteva clipe. Toți cu care am vorbit despre monstrul ăsta mi-au zis cam același lucru: că ar fi indicat să-ți cunoști foarte bine limitele înainte să te-ncumeți… He he he… Nu-i așa că încep să ți se umezească palmele? Stai așa că n-am terminat. Acum cațără-te pe mașinărie și pune-o în mișcare și meține-i echilibrul bizuindu-te exclusiv pe cei 15mm de cauciuc aflați (adeseori precar) în contact cu asfaltul străzii. Acum ești ușor speriată, nu? Nu mă interesează ce crezi tu, doamnă, mă adresez dementului din spatele tău care m-ascultă cu ochii bulbucați în cap și cu balele la gură. Lui îi explic chestiile astea, nu ție, cu convingerea că-n urechile sale toate amenințările de mai sus sună ca o compoziție de Mozart. Te-ai prins despre ce vehicul vorbesc și e la fel de evident că nu e o motocicletă normală ca toate celelalte; în fața ta ai un “elefant” din oțel iar tu ești “mahut”-ul lui fragil din carne și oase, cel care urmează să-l mâne de colo colo, dar pe sârmă… Ladies and Gents, please welcome our new and beloved guest, preferata tuturor bărbaților săriți de 40 și cu dor de aventura, Miss R1200 GSA.

Să facem cunoștință cu măsurile ei de modeală:

Bla bla bla bla bla…. Găsesc că cifrele de mai sus sunt a dracu’ de seci. Cine căcat se orientează după așa ceva? Îți place? Arată bine? Te simți bine în seaua ei? Își justifică reputația? Atunci, mazeltov, s-o stăpânești sănătos… Nu știu cum e cu alții dar mie nu-mi spun nimic așa că m-am decis să povestesc câte ceva despre ea din experiența dobândită în șeaua ei. Am 192 cm în înălțime (cel puțin atâta aveam în tinerețea mea) și-n ciuda staturii mele aparent avantajoase, dacă nu mă ajut sprijinindu-mă c-un picior pe una din scărițele ei, depun un efort considerabil doar ca să-mi trec piciorul peste șeaua montată standard, adică la înălțime medie. Dacă ai reușit din prima, și fără scărițe, atunci e momentul să-i mulțumești mamei tale pentru lecțiile de balet pe care, în copilărie, le-ai considerat absolut umilitoare. E drept că pe vremuri n-ai marcat deloc cu fetele din liceu și că toți te făceau poponar dar na, uite c-acum toate orele de plié la barre petrecute în fața oglinzii vin peste tine ca o binecuvântare. Hai să mai complicăm nițel situația: pe motocicletă ai montate și… cutiile (asta ca să nu le numesc lăzi)… adică toate cele trei cutii, fără troace, genți de voiaj, cort, anvelope de rezervă, funii, canistre de benzină etc… în cazul ăsta, te asigur, efortul depus se dublează. Echipată regulamentar, adică așa cum a fost livrată, când te urci pe ea e aproape imposibil să nu atingi cu vârful ghetei vreuna dintre cutii. Buun, deci ai încălecat-o. Acum vei întâmpina două posibile obstacole: e parcată pe cricul central sau pe cel lateral? Dacă e parcată pe cricul central, indiferent de statura ta, inevitabil vei avea un flash-back cu tine la 5 anișori după ce l-ai înduplecat pe tati să te cocoațe pe un scaun înalt de bar. Picioarele ți se vor bălăngăni în gol de-a stânga și de-a dreapta rezervorului ca doi cârnați puși la uscat. Cazul meu e unul fericit pentru că dacă fac un efort suplimentar reușesc să ating solul cu vârful ghetelor. Apuci ghidonul imens cu ambele mâini, încerci o mișcare de înainte-înapoi și insiști până prinzi un momentum de care te folosești din plin și… hop!, barabusta plonjează către înainte. Gata! Ai reușit. Din acest moment te anunț că nu mai există cale de întoarcere și-ți mai spun ceva… între tine și o posibilă multiplă fractură de tibie, de acum înainte stau doar două lucruri de o importanță crucială: entuziasmul tău debordant și urechea ta internă

În situația fericită în care motocicleta e parcată pe cricul lateral lucrurile se simplifică într-o oarecare măsură. Te urci pe scăriță (asta, desigur, dacă nu ești one step ahead și te ajuți de un rond de jambe urmat rapid de un tendu și de un plié grațios) o încaleci și apuci cu ambele mâini ghidonul uriaș, apoi îți încordezi serios mușchiul croitor proptindu-te vârtos în piciorul stâng. Done! Ai ridicat-o. Avantajul, în cazul ăsta, e că spre deosebire de cricul central, cricul lateral nu se ridică automat așa că dacă ai dubii încă te mai poți răzgândi și-n cazul ăsta tot ce trebuie să faci e s-o lași să cadă într-o parte. Desigur, că pe partea stângă, căci dacă ai lăsat-o pe partea dreaptă ai belit-o. Dacă s-a prăvălit pe dreapta, și nu ești strivit ca o tomată pârguită, ridică-te, las-o așa cum e și caută rapid un bun samaritean pentru că de unul singur n-o s-o poți ridica fără vreo experiență similară dobândită în prealabil. Poți încerca, dar numai dacă ai bani de operație la coloană puși, binemersi, deoparte. E arhisuficientă o simplă tentativă pentru ca vertebrele 9, 10, 11 să se ducă pulii la pădure și adio futai în picioare pentru tot restul vieții tale. Pentru asta se face o școală specială. Fără niciun mișto.

Bun, dihania n-a căzut pe nicio parte, cricurile sunt ridicate iar tu, în ciuda instinctului care urlă la tine până scuipă sânge că ești suicidal, insiști că vrei s-o pui în mișcare. Next step: pornirea. Pornirea motorului se face standard, ca la oricare altă motocicletă, așa că experiența ta de dinainte o să-ți fie de super folos. Bagi cheia în contact (asta dacă n-ai optat pentru keyless. Eu am făcut-o și, oh man, e absolut wow!…), bordul se aprinde ca un pom de iarnă, ceasurile o iau razna, GPS-ul prinde viață, scoți din viteză, strângi ambreiajul, apeși butonul roșu și vrruuuuuum!… Toba are un sunet “cărnos” și puternic masculin. Ar fi fost de tot căcatul să fi auzit un bâzâit ca de scooter la cât’a dihania e, n’est pas? Mă rog… Deci, ai pornit motorul. Ce faci mai departe? Ce plm să faci? Doar ai dat banii pe ea așa că treci la next level: clank a-ntâia și dai drumul ambreiajului, ori abandonezi și o scoți la vânzare dar asta ar fi chiar o mișcare de tot râsul. Băi nene, e greu să-ți explic șocul pe care-l trăiești de îndată ce mamutul începe să prindă viteză; dacă la zero km/h R1200 GSA pare un bloc uriaș din beton imposibil de urnit din loc, odată pusă-n mișcare pur și simplu te șochează și nu exagerez deloc. Ușurința cu care se mișcă sfidează orice urmă de logică. Pe mine m-a trimis cu gândul la dulcea și catifelata atingere a primei păsărici din viața mea. Nu mă refer la cea cu mâna… Serios. R1200 GSA nu se deplasează pe roți ca toate motocicletele, ea curge domol și mătăsos ca apa unui fluviu. Nota bene, suspensia motocicletei mele era pusă pe setarea “Normal”, nu pe aia “Soft”. Pur și simplu te lasă mască. Miști buca spre stânga? Motocicleta te ascultă ca un cățeluș de buzunar. O miști spre dreapta? La fel. Primele clipe nu știi ce să mai crezi. Privești uluit la ea la ea, ochii tăi îți spun că te deplasezi pe un buldozer însă ceilalți receptori intră fulgerător în conflict cu ei jurându-se cu mâna pe suflet că sub tine e o cursieră din carbon angajată pe o pistă de sare. Raza de bracaj e incredibil de mică. Frate, pe ea faci niște volte ieșite cu totul din comun. Realitatea e că R1200 GSA se comportă ca prostituata care geme când ești călare pe ea de te știe tot cartierul. Îți lasă impresia că ești sublim, că ești un talent nemaipomenit, că ești Marele Kahuna, băi nene, ce s-o mai zgudui, te aburește că ești un motociclist cu mult mai bun decât ești și vei fi vreodată în realitate și asta mulțumită suspensiei electronice care face mii de calcule pe secundă numai ca tu să dai bine când ieși în public. E oarecum similar vieții de cuplu; ești mai bun decât ai fi visat doar din cauza, sau exclusiv muțumită ei. Asta, of course, doar dacă dânsa nu e vreo panaramă care și-o trage cu toți cunoscuții și necunoscuții tăi. Situație pe care nu vreau s-o elaborez aici pentru că nu-și are locul… Să revenim la elefățelul nostru… R1200 GSA…deci…

Demarajul ei, frate, este impresionant. Jos pălăria. Am constatat că fuge de mâncă pământul și tocmai de aceea, în situația în care preferi genul ăsta de exploatare, eu zic c-ar fi o idee bună să setezi suspensia pe dynamic sau pe hard, încă nu m-am dumirit prea bine cum sunt numite ele pe computer. Imediat ce te înfigi în accelerație simți cum i se ridică nasul de parc-ar vrea un wheelie, ceea ce e chiar periculos dacă nu ești pregătit. Rulam sprijinit în picioare și la un moment dat am scăpat mâna pe accelerație și cât p-aci să zbor în cap. Am dres-o instinctiv apoi m-am așezat cuminte în cur. Am s-o mai repet numai după ce ajung la Hechlingen, la școala de enduro… Altele…să vedem… a, vitezele se schimbă (și) fără ambreiaj, ceea ce e mișto însă n-am avut loc de heavy-testing așa că despre asta o să vorbesc mai încolo. Oh, mai e ceva, ar fi o idee bună să te familiarizezi cu bordul și cu butoanele ei de pe ghidon încă de dinainte să te-ncumeți la drum dar, cum știu că ești un bărbat normal, te las în plata Domnului convins c-o să te prinzi “din mers” de toate căcaturile astea… Așa am procedat și eu. Fuck dat shit!, doar am pornit-o, nu? E suficient. Restul cunoștințelor necesare sunt încrustate în măruntaiele ADN-ului nostru de masculi.

Cum am susținut mai sus, odată pusă în mișcare e ușoară ca o pană însă imediat ce te oprești la semafor ai face bine să-ți ieși din transă și să-ți pregătești muschii picioarelor încă din timp pentru că ai să-ți aduci aminte rapid de răcorile trăite când ai dat-o jos de pe cric. E o doamnă mare care se cere mânuită, ca mai toate doamnele mari, cu precauție și mult respect. Arată-i respectul cuvenit și te va recompensa înzecit. Ieri am parcurs doar 30 de km și încă nu mă pot pronunța asupra tuturor aspectelor însă promit că mai revin asupra subiectului. Deocamdată am vorbit despre primele impresii. Echipată standard Adventure, R1200GS e plină de brizbrizuri și de gadget-uri mișto, corect, însă ceea ce mă intrigă peste măsură e de ce, pana mea, n-au protejat farul și radiatoarele imense cu niște grile speciale? Farul e o mică avere iar radiatoarele stau belite și expuse oricărui proiectil răzlețit înspre dânsele așa că ar fi extrem de înțelept din partea ta să le protejezi din timp investind vreo 200 euro în grile și măști de protecție. Mai contează câțiva bănuți, acolo?…

Bun, de ce ti-ai lua un GSA? Pentru că … Salut, am 43 de ani și recunosc c-am “auzit chemarea”…