Asta e săptămâna III din cursul meu de formare și reformare profesională cu specializarea în bucătărie. Minunat, mai am încă una și termin instrucția apoi, cu ranița-n spinare, voi fi repartizat unui regiment direct  pe front. Yu-hoo, abia aștept… Și cum ne-am distrat până azi? Păi să văd…luni am gătit un pui “da capo al fine”. Nu noi, ci chef Toader, care l-a luat de o aripă și mi ți l-a gâdilat cu lama ascuțită până l-a belit de nici mă-sa nu l-ar mai fi recunoscut. Piepții au sfârșit într-o pungă în aparatul de gătit “sous-vide”. Cracii i-au fost decupați în copane și ciocănele, de pe tocător au ajuns în tigaie (în ulei de măsline și unt) iar de acolo hop cca 15 minute în cuptor la 160-170 grade cu ceapă tăiată solzi. Piepții au fost scoși din pungile de “sous-vide” și trași rapid la tigaia ulterior deglasată c-o limă, la care s-au adăugat o mână de ceapă, doi căței de usturoi și o crenguță de cimbru iar sosul rezultat a fost servit peste piepți. Carcasa și aripile care au ajuns într-o oală au fost transformate în stock iar cu zeama aia am preparat un risotto basic… Să mint și să vă spun că am fost impresionat? Fâs, pentru mine a fost ca o banală zi de miercuri când trec printr-o criză de alte idei. Am asistat oarecum indiferent însă (și țin să subliniez acest aspect) fără zeflemea, deoarece sunt conștient că acesta este un curs de calificare Entry-Level pentru oamenii care vor o patalama, chit c-au bucătărit toată viața sau nu.

Marți am tocat. Brunoise, Chiffonade, Jardiniere, Julienne, Macedoine, Paysanne, cuburi mari, medii și mici…și exact așa cum și prevedeam, ghici cine rahat s-a tăiat primul? Cum cine? Cine, sula lui Hector, altul decât moi?… Nimic grav, a fost “decât” un mic avertisment din partea Celui de Sus care prin semnul în cauză m-a avertizat să las trufia deoparte așa că m-am conformat cumințel înainte să redecorez tavanele înalte și bogat ornate cu jeturi de sânge. E suficientă o singură clipă de neateție și se lasă cu o scenă din Nightmare on Elm Street ceea ce ar fi chiar hilar ținându-se cont că împărțim laboratorul cu fetele de la patiserie. Mi le și imaginez cum cad din picioare la vederea grozăviei; Săracele, cele mai tăioase obiecte din inventarul lor sunt telul și răzătoarea de mirodenii… Cut-urile se cer exersate. Aici e tot șpilul. De învățat le înveți repede și fără să mă laud, le știam deja, însă partea mai grea e să le și execuți la fel de repede. Acasă te mai coiești, o mai zgudui la o cafea, mai o țigară dar la restaurant, nene, bagi forță c-altminteri o belești cu bucătarul-chef. Acasă toci maxim o oală de legume. Într-o bucătărie profi toci până ți se ia de meserie. Am auzit că se fac și glume proaste, adică ți se cere să toci o cantitate uriașă de cartofi cubulețe perfecte de 3x3x3 mm care ulterior ajung puree de cartofi… Te apucă plânsul, nu alta, dar n-ai de ales și te conformezi dacă vrei să-ți vezi sacii în căruță, nu? Capeți îndemânare. Whateva… Și pentru că ceapa este (pesemne) cea mai ieftină legumă de pe piață asta am și tocat de ne smiocăiam cu toții în cor ca la scena din final cu Leo călare pe ușă din filmul Titanic. Am tocat atât de multă încât în întreaga școală plutea un nor dens și sfidător de iz de subțiori transpirate. Imaginează-ți cum pute un batalion după o zi de instrucție grea în August. Frate, puteai să dai drumul liniștit și celei mai nerușinate bășini ever, una d-aia stil ouă clocite, că oricum nimeni nu se mai bunghea de năuciți ce eram. Cu toții zăceam perplecși ca vitele la un recviem de Mozart așteptând să fim izbăviți cât mai grabnic de către Cel de Sus. Și ce să faci cu atâta amar de ceapă tocată? Mesdames et Messieurs, o supă de ceapă, naturellement. Sau mai altfel spus: un exemplu de manual de cum să întorci în favoarea ta o situație complet ostilă ție. Vă jur că trecerea de la candeala crâncenă întorcătoare de mațe la mirosul fin și apetisant al clasicei supe de ceapă este absolut fascinată. În general mă abțin de la astfel preparate pentru că nu vreau ca mariajul meu să se încheie dramatic c-un divorț instantaneu, dar supă ca aia, recunosc, am mai gătit la viața mea pentru că, absolut inexplicabil, soției mele nu-i displace… Ok, nu-i pe primul loc în lista ei de preferințe, de acord, dar cel puțin n-o urăște ceea ce nu e lucru mărunt așa că o dată la câțiva ani, sau pe șestache, mai scap una prin bucătăria noastră. Așa, de control… Merită tot deranjul.

Miercuri n-am avut curs așa că mi-am pierdut toată ziulica sub mașină delectându-mă cu bujiile alea nenorocite …recunosc că ocupațiile mele sunt nițel contrastante… Alb-spital în bucătărie, negru-catran sub mașină…mă rog, iar azi am…Yo-hoo! din nou: ei bi, si, di… adică limba engleză, să mă cac în el de curs. Dă-o-n mă-sa de treabă… Mă gândesc să fiu bad boy și să chiulesc însă mă macină o urmă de remușcare pentru că schizofrenicul din adâncul meu nu tolerează asemenea abateri de la regulă și sunt semne c-ar pune de o mică revoltă. Acum duc negocieri grele cu propria conștiință. Văd eu care o să aibă câștig de cauză la final…

Haidi pa