Legenda spune că într-o dimineață a anului de grație 1894, Lemuel Benedict, un stock broker de pe Wall Street, a intrat clătinându-se in Waldorf Astoria c-o mândrețe de mahmureală cretină dobândită după o noapte de beție cruntă. A traversat greoi foierul impresionat, a tras o bășină discret în dreptul recepției hotelului, a agățat în drumul lui lesa aproape invizibilă a unei potăi păroase ce imediat s-a ascuns speriată sub poalele unei dudui monumentale care a pufnit indignată către mojic de sub pălăria ei imensă, și-a făcut loc printre ușile impunătoare cu geam frumos sablat pe care scria cu litere art-nouveau “Restaurant” și, sub ochii îngroziți ai personalului, s-a prăbușit zgomotos pe un scaun în încăperea elegantă scăldată minunat în sute de becuri.

“Ce ar dori să servească bunul Gentleman?” l-a interpelat excesiv de politicos un chelner spilcuit cu mustăcioara ridicată pe la colțuri. “Acest gentleman extrem de obosit visează la o felie de toast, un ou poșat, o felie de șuncă și un hooker (o sosieră) cu sos Hollandaise” i-a răspuns omul nostru învăluit în norișori verzi de alcool. Astăzi, probabil, că s-ar fi ales c-o surpriză de proporții: “Boss, e prea de dimineață; Lilly s-a dus la culcare iar Kate… știți, păreți un om de treabă… are sifilis”… Săracul, spera doar să se pună cât mai repede pe picioare fără să-i treacă prin cap că bizara lui opțiune culinară va face istorie (pour les connoisseurs) iar, colac peste pupăză, felul născocit de el îi va mai purta și numele pe deasupra: Eggs Benedict.

Maître D’Hotel la vremea aceea era Oscar Tschirky, cunoscut sub numele de “Oscar of the Waldorf”, o ditai instituția pe două picioare, autor de cărți culinare, mare vedetă, iar întâmplarea face că era prin preajmă când chelnerul a livrat comanda în bucătărie astfel că imediat ce i s-a băgat sub nas carnețelul omul a fost atât de impresionat de neobișnuitul ei încât a decis s-o permanentizeze. A substituit șunca cu crispy bacon și felia de toast cu un English muffin apoi le-a introdus in meniu sub numele deja consacrat.

Mulți dintre noi astăzi înfulecăm pe rupte Egg Benedict fără însă s-avem vreun habar de povestea nostimă a acestui preparat prezentat în zeci de variațiuni sub tot atâtea denumiri dar care în principiu a rămas același, neschimbat de peste un secol, adică: pâine prăjită, ou poșat și sos Hollandaise cu încă ceva (la alegere) strecurat undeva între straturi.

O să-l recunoașteți în meniuri sub denumirile de Eggs Blackstone, E. Blanchard, E. Florentine, E. Mornay, E. Atlantic, E. Hemingway, E. Royale, E. Montreal, E. Hussarde, Huevos Benedictos (cu –quelle surpise!– salsa roja/salsa brava), E. Cochon, Dutch Benedict și lista continuă la nesfârșit. Mare șmecherie, să înlocuiești un ingredient de sub ou și să ai tupeul să-l redenumești de parc-ai fi inventat apa caldă. Eu am așezat altceva sub ou (în loc de șuncă) așa că (tehnic) am dreptul să-l redenumesc, nu? O laie. Ar fi de porc. Ce am pus dedesubt? E secret, nu vă spui așa că lăsați-vă imaginația să zburde-n voie. E mic, e o delicatesă și e pe placul meu.

Lemuel, frate, odihnește-te-n pace căci o meriți. Toate păcatele făcute ca broker ți-au fost anulate de măreața ta contribuție la arta gastronomică așa că prin orice crâșmă dumnezeiască te-ai afla, te asigur că toți mahmurii lăsați în urma ta cu căpățânile lipite de tejghele “te salutant”…