“Să mor dacă-mi mai vine să mă apropii de mâncare”. Așa-mi juram pe drum în timp ce scobeam după cheile de la mașină. Azi m-a pus dracu’ de am mers la curs și na-ți-o, nene, dreasă, să vezi ce am mai regretat eu gestul. Îți mai aduci aminte (de pe vremea când încă mai erai de-o șchioapă) cum credeai tu (cu inocența specifică vârstei) că toți oamenii din jurul tău sunt minunați, și cât de tare te-ai speriat de urletele părinților tăi când te-au smucit de brațe la capătul a ore-n șir de căutări disperate pe străzile din cartierul tău în care rătăceai abramburit și fascinat în prima ta drumeție înafara curții? Nu? Eu, da… “-Puiule, nu toți oamenii sunt buni. Unii sunt și răi, înțelegi? -Cum adică răi? -Pur și simplu, sunt răi. Să nu cumva să mai pleci de acasă singur, mă auzi?! -Dar ce fac de sunt răi?” … și am ținut-o tot așa preț de câteva minute bune până când m-au încuiat c-un scurt: “-Pentru c-așa-ți zicem noi, da? Ori ne asculți ori te omorâm în bătaie, ‘tu-ți copilu’ mă-tii!” … Restul drumului am privit numai la mânuțele mele pe care le frământam încurcat în timp ce rumegam situația din perspectiva noilor informații primite atât de abrupt. “Nu toți oamenii sunt buni?”

Fast forward până azi. Mă prezint plin de elan și gata să-mi însușesc minunatele taine ale gastronomiei avansate și culmea, chiar adusesem cu mine și niște mostre de sosuri îndesate în două boluri din lemn de măslin pentru a afla și eu părerea unuia mai avizat ca mie dacă e ceva de capul lor, adicătelea, fix ca tocilarii, nu alta și când colo ce să vezi?… Mă așez pe scaun, ordonez toate cele, scot caietul, click pe pix …N-am apucat să rețin prea bine tema cursului când deodată aud “..scrieți!. Două puncte: Salmonella…” …și ce mi-a fost dat să aud mai departe m-a înfricoșat atât de tare încât mai să sun la 112 după serviciul anti-tero… Campylobacter… E-Coli… Listeria… Staphylococcus Aureus… Bacillus Cereus… Clostridium Botullinum… Norovirus… pizda mă-sii, nici că-mi mai venea să mă mai pun mâna pe caiet, darămite pe vasele mele ca să-i mai dau și aluia să guste din sosurile mele prețioase. Ori de câte ori îmi aminteam de sosuri mă apucau frisoanele conștient fiind că de undeva de sub scaunul meu, dintr-o pungă de plastic cu ziplock îndesată într-alta din hârtie mă pândeau (la propriu) miliarde de bacterii însetate de sânge proaspăt gata programate să se repeadă la jugulara mea doar ca să-mi inducă o vomă virulentă încununată, pe final c-o cufureală cataclismică augmentată cu triluri de bășini nerușinate. În public! Atâta răutate concentrată în două linguri de sos eu n-am mai pomenit de când m-a făcut mama. Ce fel de vietăți or mai fi și alea care și-au propus atât de puține de la viața lor scurtă? Unele pur și simplu ranchiunoase, te asigur. …“Trăim numa’ câteva ore? Ia să vezi ce ne distrăm acu; Gogule, ia brigada după tine și provoacă-i o căcare împrăștiată de să ne țină minte cât o trăi!… Ne revedem prelinși pe cracul lui drept, undeva între genunchi și gambă ca să discutăm în ce ne reîncarnăm, da? Hai, baftă, frate! Bă, nu uita: cum ieși, ia-o la dreapta! Haidi, pa.”…

Eram galben-verde-străveziu la înfățișare și crede-mă când îți mărturisesc că nu mă las impresionat chiar atâ de ușor…Cel puțin așa credeam până azi. Până la capăt fiecare naș își găsește nașul, nu? După toate acele minunate informații mă-ntrebam care morții lui mai are curajul să mai bage nasul în fofoloancă, la nici două dej’te de cur, dacă până și bolul cu struguri spălați te poate trimite business class cu jet-ul (ce ironie a sorții!) la Sf. Petru înainte de termen. După ce s-a-ncheiat cursul ăla de tot rahatul mai că-mi venea să ies pe ușă dezbrăcat de țoale, în curul gol în căutarea unui vas mare plin de acid în care să mă spăl până la măduvă ca să mă scap de pierzania pulii, arză-i-ar focu’ de codoși microscopici, dar după ce mi-am aprins o țigară mi-a revenit nițel inima la loc; mi-am derulat în cap rapid povestea copilăriei mele… Pula calului, dacă nici eu n-am halit tone de cireșe, brațe întregi de flori de salcâm, roșcove, dude și corcodușe culese direct din (sau chiar și de sub) pomii Bucureștiului fără să-mi fi trecut vreodată prin cap să le spăl cu apă, cine naibii a mai facut-o atunci? Și cum se face că încă mai trăiesc bine mersi? Țin minte că verile ne întorceam de pe maidan atât de jegoși încât maică-mea ne mai distingea doar după statură și n-aveam nici pe dracu… Nu tu dezinfectanți, nu tu șervețele umede, nu tu HEXID spray, nimic din toate minunățiile astea și singurele dăți când ajungeam pe la spital erau când ne crăpam țestele sau boturile căzând de pe garduri sau de pe biciclete… De ce să mă mai panichez eu, oare? De o banală cufureală? Păi, pe mine o infecție cu Norovirus m-a trimis în lume de am văzut Malta gratis și acum se cade să mă revolt pe dânsul? La cât mai multe d’astea! Am desfăcut punga adusă de mine și am lins sosurile ca turbatul. Hai, Doamne Ajută.