A sosit și preziua plecării pe mare iar eu sunt cu toate alea împrăștiate. Bagajul nu e făcut, am trei vehicule damblagite, care cu limba scoasă, care cu ciosvârtele-n aer, care cu pantalonii în vine gata de colonoscopie și mă scoate din minți că n-am apucat să încheg nimic de la A la Z… Pizda mă-sii… Dar ce e nou? Și ca să mă enervez și mai bine, cum am intrat pe ușă am dat nas în nas cu un pachet venit de afară pentru mine. Îl deschid și ce să vezi… mi-au venit piesele pentru Triumph, comandate ăhă, anțărț, am și uitat când. Ce bine c-au picat taman acu. Deci până la capat am patru vehicule damblagite și nu trei precum îmi aminteam eu. Ca dracu!

M-am fâțâit prin oraș după un tranzistor și o diodă. Habar n-aveam ce sunt alea și mai ales cum arată așa că mi-am luat rucsacul în cârcă, m-am înarmat cu numele lor și răscolește tot Tei-ul după piesele respective. Și uite așa că din ușă-n ușă, după o grămadă de decepții și de deziluzii, am reușit să le găsesc. Când am privit în palmă pe ce am dat banii (30 de bani/buc!) am rămas șocat. Dacă porneam în căutarea lor cum m-a făcut mama, în curul gol, vă garantez că tot găseam unde să le-ndes. Sunt cât o gămălie de ac și fragile ca fulgii de nea. Deci, mâine până-n plecare (dacă totul decurge conform planului meu ticluit ad-hoc) mai reduc din numărul pacienților mei abandonați pe masa de operație. Până-n zece și un pic trebuie să scot volanul cu tot cu airbag (trebuie să fiu atent să nu-mi bubuie-n față), capace și măști, să extrag bartai ceasul, să-l duc la doftor să-i înlocuiască mizeriile alea micronice, să-l montez la loc și să mă îndrept către meeting point unde mă va aștepta restul echipajului. Pana mea… E strâns rău, cam prea la limită, dar nu și imposibil de dus la bun sfârșit. S-a bulit afișajul de la tahometrul iubirii mele din tablă (a mai mare, că dară iubiri din tablă tot am dar țin morțiș să precizez că sunt ceva mai mici) și  mă dispera că nu știam de la ce morții lui clipește aiurea. Mă temeam să nu fie naibii un scurt în computerul lui arhaic c-o beleam la greu. M-ar fi costat o mână și un picior să-l repar. Știam că aveam pe undeva un manual pentru reparații și întreținere, luat la puțin timp după achiziția mașinii, dar pe oriunde l-am căutat (și am făcut-o aproape doi ani) am făcut-o degeaba. Ajunsesem de mă-ntrebam dacă nu cumva memoria-mi juca feste și că voisem să-l cumpăr dar n-am făcut-o din Dzeu știe ce motive… “Dar am luat-o, ce naiba! Era pe măsuța de lângă canapea. Parc-o și văd în fața ochilor”… Puf! Acum dispăruse ca prin magie. Dacă m-am pus pe reparat Jeep-ul, tot umblând la trusa de scule am reușit stând ba pe sub el ba, pe deasupra, naiba știe cum, să rătăcesc tubulara de 21 și, culmea, fără ea nu mai puteam strânge la loc foile de arc. Frate, am căutat prin tot atelierul tubulara lui pește prăjit până am dat în religie. Parc-o-nghițise pământul, nu alta. “Întâi manualul și acum tubulara!”… M-am enervat atât de tare încât am lăsat mașina baltă și m-am pus pe făcut ordine ca de Paști; și cum mutam eu alea de colo colo, hop, dau peste o pungă modestă. O deschid și ce-mi văd ochii? Manualul pe care-l credeam pierdut definitiv între mutări. Normal că am uitat de tubulară și l-am studiat cu lăcomie din scoarță-n scoarță iar undeva mai pe la mijloc, într-un colț de pagină am găsit răspunsul la problema care-mi provoca ulcerații de fiecare dată când ieșeam cu mașina pe stradă. Nu, nu trebuie să cheltuiesc cel puțin o mie de Euro cu înlocuitul piesei, pentru că nu este stricată, ci din cauza vechimii, două lindicuri de piese obișnuiesc să  “obosească” (e o problemă comună la această marcă, tipică erei în care a fost concepută) iar partea frumoasă și pe gustul meu e că se înlocuiesc foarte ușor c-un pistol de lipit. Jubilam nu alta…

Jeep-ului i-am montat capacul tacheților la loc (vopsit roșu-pasiune și ferchezuit ca de nuntă) de m-a durut și sufletul când l-am ascuns sub capotă, apoi m-am apucat de fâsâit cu vopsea pe unde era smalțul sărit și pișcase nițel rugina. Nimic serios, doar la suprafață. Am polizat, am dat cu primer, am șlefuit, am degresat și am izolat zonele cu folie și scotch de hârtie apoi i-am tras câteva fâsuri zdravene de vopsea la culoare și acu arată binișor. Se putea cu mult mai bine dar asta cere timp, un “commodity” foarte prețios pe care eu nu-l am acum. Urăsc să fac lucrurile pe repede-înainte așa că n-am împins cât aș fi putut de mult căci dac-o făceam, poate că diseară târziu ar fi fost la gata cu totul, mă rog, mai puțin noul suport pentru număr… arză-v-ar focu’ de legiuitori cu cearceafurile voastre de tablă…

înainte

după

Acum că mă gândesc, ideea că urmează să stau departe de fetele mele atâta amar de timp m-a strâns instantaneu la stomac așa că las sculele din mâini și fug spre ele ca să-mi petrec puținele ore câte au mai rămas în compania lor… Gata cu tăblăritul pe ziua de azi. Trec la șorțul de bucătărie. Azi gătesc pulpe de pui cu garnitura de ciuperci și salată de roșii. Tschuss