Vineri plec pe mare. Pentru a doua oară pe anul în curs. În echipaj restrâns de data asta adică în patru, și mi-am propus să-nchei lucrarea începută la Jeep ca să nu-l las așa, ciufulit cum e acum pentru c-ar fi păcat. Toată fața (articulații, direcție și suspensie) e montată la loc, mai sunt câteva șuruburi de strâns pe ici pe colo și direcția de reglat, în rest ce a fost mai greu a trecut. Aș minți dacă aș susține că nu s-ar fi reparat cu mult mai repede dacă-l urcam pe o rampă la un profesionist, dar eu insist pe lângă toți care mi-au pus aceeași întrebare, că n-am înlocuit doar piesele, ci că am restaurat tot ansamblul cu dragoste și că mi-a plăcut la nebunie în ciuda tuturor nervilor și clipelor de disperare pe care le-am experimentat pe parcursul ultimei săptămâni. Adevărul e că numai așa am reușit să-mi înțeleg cu adevărat mașina. M-am atașat de ea teribil de mult. O găsesc extrem de simpatică și de încredere.

Țin minte că aveam vreo 18-19 ani, mergeam per pedes pe Bdul Dorobanți iar undeva în dreptul clădirii Televiziunii Române am trecut prin dreptul unei firme care vindea mașini second-hand unde cu coada ochiului am zărit un Jeep YJ gri-închis expus la vânzare la 11000 USD. Era primul pe care-l vedeam aievea, nu în filme, și mi-a căzut cu tronc imediat. M-am întors acasă, m-am rugat cu cerul și pământul de tata să mi-l cumpere, mai cu seamă că avea cu ce, nu se punea problema că nu avea, dar el nici n-a vrut s-audă de așa ceva. Și bine a făcut, zic eu. Dacă mi l-ar fi cumpărat probabil că mi-ar fi alterat iremediabil caracterul transformându-mă într-o progenitură răsfățată și nerecunoscătoare, neobișnuită cu refuzul. Anii au trecut, eram deja independent, aveam un copil și întâmplarea a făcut ca un prieten bun să aibă unul la vânzare, la 4000 de dolari. Era destul de abuzat dar nici că-mi păsa. Eram în al 9-lea cer. N-am ezitat și l-am cumpărat iar astfel visul a devenit realitate. Satisfacția de a mi-l fi cumpărat pe puterile mele a fost de miliarde de ori mai îmbătătoare decât dacă l-aș fi primit cadou doar pentru că m-am milogit, nu? Viața, însă, a decis să mă pună la încercare și, din motive pe care nu țin morțiș să le amintesc aici, am fost silit să-l vând. L-am dat cu inima îndoită și numai eu știu câți ani la rând am regretat gestul chit că o altă soluție mai bună n-a existat; dar uite că anii trec și soarta se-ndură de mine, planetele se aliniază perfect și-mi scot în cale un alt Jeep YJ. Eu cred în coincidențe. Desigur c-am mai văzut Jeep-uri YJ în toți acești ani, dar să mă duc c-o treabă la un amic și-n parcarea lui să văd unul, aproape același an de fabricație, aflat într-o condiție cu mult mai bună ca precedentul și pe deasupra și de vânzare, nene, pentru mine era prea fățișă provocarea așa c-am acceptat-o pe loc. De data asta sper să țină mai mult povestea noastră de dragoste. Hai să zicem o mică eternitate. De Jeep sunt sigur că poate… pe mine să mă țină balamalele atâta amar de vreme.

Povestea mea cu fierătaniile e una cu totul specială. Unii bărbați preferă vânătoarea de fuste, alții sunt fashion-addicts, eu fac parte din tagma celor care cad în limbă când văd table. Cu cât mai ruginite, cu atât mai bine. Când m-am apucat de bătut în motociclete i-am spus nevesti-mii că să zică noroc că mă-ntorc acasă duhnind a disincromotor și a benzină pentru că alții de vârsta mea intra pe ușă “îmbăiați” în glitter și-n miros de pizdă. După o perioadă, nevastă-mea văzând câți bani am aruncat pe diverse scule și pe diverse piese mi-a zis c-o juma’ de gură c-ar fi preferat să mă duc la curve… M-a lăsat mască. Pe deoparte are dreptate, însă consider că le subestimează pe fetițe dacă-și imaginează că nu există profesioniste, Dzeu să le aibă-n paza Sa, care pot bronza orice tip de cont în timp record, indiferent cât de burdușit ar fi el, de te trezești lătrând la pomi de unul singur… hă, hă, noi să fim sănătoși așa că punctul ăsta de vedere e cel puțin disputabil.

Plec pe mare. V-am mai spus-o, nu? Deh, vârsta, bat-o vina. De data asta stăm aproape două săptămâni și traseul propus e unul aș zice chiar ambițios. Cum ieșim din Golful Saronic punem pe curs 160 și o ținem langa “dintr-o bucată” până-n Santorini, noi vânt prielnic s-avem. De acolo o să navigăm mai departe spre insulele pe care, in parte, ori nu le-am vizitat niciodată, ori chiar dacă le-am mai vizitat în trecut, am făcut-o superficial. Experiența va fi cu mult mai intensă pentru că dacă până acum ne mulțumeam să vizităm doar cele câteva puncte de atracție (câteodată doar porturile), începând de anul ăsta am trecut la Turism Level 2, pentru avansați; am închiriat scootere și astfel am răscolit în lungul și-n latul ei fiecare sfântă palmă de pământ întâlnită-n calea noastră, și am făcut-o în asemenea hal încât îi lăsam pe greci cu gurile căscate  la întoarcere când socoteau kilometrajul parcurs.  Vă recomand cu tărie să faceți la fel. Este incredibil ce giuvaieruri de oameni și de locuri am putut astfel întâlni în drumurile noastre, nici n-am cuvinte să vă descriu. Eu consider că asemenea experiențe se cer trăite pe pielea fiecăruia măcar odată-n viață. Deja simt buzz-ul chemării apelor. Primul semn că plec e tichiuța mea roșie așezată la vedere.