Sunt rupt. Tot corpul mă doare de parcă m-ar fi bătut careva c-o bucată de șină de tren. Ziceam cândva că toate ideile mele bune încep prost, iar ideea mea de a restaura de unul singur direcția și suspensia Jeep-ului nu face deloc excepție. “Eah, deci schimb patru pivoți la roți, câteva bucșe pe la arcuri și patru pivoți la direcție. Doar atât? Un pârț. Give me more!” … Da, da…

Dimineață am fugit la dealerul de piese și am mai scuipat 400 și ceva de roni pe bucșăraie. Toată. Pur și simplu nu m-am putut abține. Odată ce mi-am văzut direcția nouă aproape gata s-o montez lângă ruginiturile de pe lângă ea m-au apucat toate spumele. Nu m-a lăsat inima să trec peste aspectul îngrozitor în care se prezenta restul angrenajului mecanic de sub mașină. și cum oricum cât de curând s-ar fi cerut schimbat, așa că dacă tot eram pus pe treabă un moment mai oportun nici c-ar fi fost posibil. M-am întors la atelier pe o ploaie îngrozitoare dar cine zâmbea ca de vreme frumoasă?

După lupte seculare de câteva ore, într-un final am reușit să dau jos placa-suport a primei foi de arc de pe stânga. Dar numai după ce am fâsâit piulițele cu spray degripant, patru la număr, și le-am zăpăcit cu tot felul de ciocane și de înjurături copioase. Ura! Am reușit să scot dihania asta de placă de sub foaia de arc, ușurică altminteri, nu mai grea de o tonă! și spre oroarea mea, la lumina zilei arata mai îngrozitor decât o văzusem eu pe sub mașină. Eram leoarcă. Transpirasem deja 4 litri de apă iar brațele mă dureau de parcă aș fi stat în mâini toată ziulica cât e ea de lungă și eu abia începusem treaba. Nu-i nimic, mai am încă trei. Yu-pee!

M-am pus pe frecat cu tot felul de substante și de perii de sârmă, le-am dat cu cârpe, le-am dezmierdat cu flexul și cu discul pneumatic, m-am sufocat în rugină, le-am fâsâit cu tot felul de degresante apoi le-am vopsit până am fost mulțumit de rezultat.

M-am sucit pe călcâie și m-am agățat de foaia de arc, piesă care se mai sprijinea în trei șuruburi. Altă muie la greu, alte eforturi și bang! a căzut la picioarele mele ca… o foaie de arc deșurubată, ca ce dracu să cadă? Ideea e că din poză n-ai zice, dar aievea e imensă. Și-n cazul de față, e plină de rugină, unsoare și de noroi cam pe peste tot. Am turbat când am văzut-o așa că ia-te, nene, la trântă și cu ea.

I-am extras bucșa de la un capăt (a fost chiar nesperat de ușor) însă când veni rândul celeilalte, hait, n-a mai mers cu niciun truc din carte. Nici cu foc, nici cu barosul, nici cu șurubelnița, cu nimc domle’… După juma’ de oră de osteneală în zadar, mi-a trecut prin cap să examinez bucșele cumpărate ca să mă dumiresc și eu mai bine ce e cu madam de nu vrea să iasă, și când verific ce văd io? Că bucșa cu belele a fost băgată la presă deoarece are o cămașă metalică. Ce e băgat de presă, în general numai de presă va ieși. Sau cu multă osteneală. Mother fucker! Cum eu nu m-am mai ocupat niciodată de mașini ci numai de motociclete, de unde naiba să am prese pentru așa ceva? De fiecare dată când aveam nevoie de scos sau de băgat un rulment, o luam pe sus până la atelierul vecin și primeam ajutorul solicitat dar acum iese din discuție pentru că atelierul vecin s-a mutat. Note to myself: trebuie cumpărată o presă de pivoți și de rulmenți. Am și cumpărat-o. Cic-ar fi pentru 4×4 și mașini americane fabricate până-n ’97. Beton.

Mâine continui cu dichisitul și cu zugrăvitul și sper ca până miercuri s-o am legată la loc. Și când mă gândesc că visam s-o fac bombonică într-o singură după amiază… Mda. Apoi urmează reglajele. Youtube să trăiască! Aștept să-mi vină manualul de reparații (tipic bărbătesc: întâi repari apoi consulți manualul de reparații) și kit-ul de întreținere, adică bujii, fișe, filtre, garnituri și alte bunătăți de la bunica din State.

Sunt rupt în fălci așa că vă las. Hai, pa!