“Usually I am in transit, speeding in my Jeep until my lungs give out. Today, I’m driving ninety-five down 95. I weave in and out of traffic, sewing up a scar. People yell at me behind their closed windows. I give them the finger.”

-Jodi Picoult, My sister’s Keeper–

Cap bară (două bucăți), pivoți (două seturi), piulițe pentru prezoane roți (set complet), bucșe bară antiruliu (două bucăți), bară direcție cu capete bară, arcuri reglabile plăcuțe frână, arc retur saboți frână (două bucăți), saboți frână, discuri frână, bare suport bară antiruliu… adică o zi minunată, exact pe placul meu. De dimineață am urcat Jeep-ul pe rampă și mi-am consultat un prieten de o viață care, întâmplător, e și un super mecanic auto, așa că lista de mai sus nu e un accident între căruciorul meu și rafturile de la Mega Image, ci o listă științific și generos întocmită. Exact cum și spuneam mai devreme, ca pe placul meu.

Jeep-ul YJ poartă-n adâncului măruntaielor sale ADN-ul zdravăn al stră-străbunicului său, războinicul Willys, și în consecință, exact ca și strămoșul său faimos, ideea sa de confort s-ar traduce prin faptul că te transportă din punctul A în punctul B mai rapid decât dac-ai merge pe jos, promitându-ți totodată că-n eventualitatea unei averse o s-ajungi pe deasupra și uscat. E destul de modest din punctul ăsta de vedere pentru că omite deliberat să descrie tipul de teren pe care e gata să te care între punctele A și B, și pe deoparte are și el dreptate; de ce s-ar lăuda cu așa ceva? Tac-su a făcut-o, indiferent că era vară sau iarnă, că drumul îl purta prin albiile răurilor, că era bolovănos, noroios, deluros, buruienos, bunică-su la fel așa că ar da dovadă de o nerușinare crasă dac-ar bate tam-tam-ul pe tema asta. Dar toate astea vin cu un cost. După un timp, în funcție de modul de exploatare, încep să-i mai cadă din piese, în special la direcție, în locul în care și-o fură cel mai greu la un drum nebunesc pe teren accidentat. La mine nu-i nimic grav, mai merge, însă e bine să fiu precaut pentru că nu mă plimb cu el de unul singur, și când vine vorba de copii fac tot felul de scenarii și mă cuprinde panica. Într-o oarecare măsură Jeep-ul YJ e la fel de nesăbuit precum puștiul care-și anunță părinții sec că pleacă pentru toată vara la mare cu 200 de Roni în buzunare. – “Și unde ai să dormi acolo?” -“Cum unde? În nisip”… îl doare-n măciucă că dormitul în nisip o să-l pedepsească serios mai încolo.

Jeep-ului YJ nu-i pasă pe unde calcă, cum calcă sau cât calcă iar treaba ta e să-ți pui centura și să te ții naibii de volan ca să nu cazi din el. Că ajungi la destinație cu organele împletite sau cu echimoze la genunchi, la cap și pe la coate asta nu-l privește. Jeep YJ a debutat în 1986 ca și inlocuitor al spartanului CJ și deși a fost considerat un salt-înainte din toate punctele de vedere, el se adresa la fel ca și predecesorul său acelorași oameni simpli și nepretențioși într-o Eră cu totul diferită de cea din prezent. Imaginați-vă cum ar fi reacționat un Redneck pur-sânge pe atunci la auzul conceptelor: ecologie, confort, asistență electronică, siguranța pasivă și activă, conectivitate etc… Cred că s-ar fi scărpinat sub șapcă o zi întreagă înmărmurit la așa bazaconii. Nici acum nu cred că le-a imbrățișat pe deplin…

Jeep-ul YJ e la fel de ecologic ca un Fasole-cu Costiță-Fest, e confortabil ca un IMS legănat pe dealurile CAP-urilor de prin 1950,  e high-tech ca o sapă, la fel de sigur ca o drujbă pornită în mâinile unui adolescent băut la un party în Drumul Taberei și dacă vrei conectivitate, e simplu, deschizi geamul sau îți belești capul pe gaura ușii inexistente și întrebi undre dracu ești. Dar în ciuda lipsurilor amintite și spre deosebire de multe dintre mașinile produse acum 5 ani, Jeep-ul YJ încă mai circulă pe șosele pentru că e robust ca un tanc Sherman. A apucat să supraviețuiască timp de 25 de ani (câți au trecut de la ieșirea lui pe ușa fabricii) și să fiți convinși că-n mâinile cui trebuie o s-o facă încâ odată pe atât, dacă nu chiar și mai mult, pentru c-așa a fost gândit. Ca și proprietar trebuie să-i arăți un pic de dragoste. Atât. “Decât” că dragostea costă câteodată…

Am mai remarcat ceva de când mă plimb cu el de colo-colo: surprinzător, mașinuța asta are sex appeal teribil, fraților. Am surprins o gramadă de gagici în trafic, de toate vârstele, benoclându-se lung la el, și stați așa că n-am circulat cu el despuiat de acoperiș. Zic mersi că-i de culoare roșu-pizdar (adică ginecolog pentru cei mai tineri) că altfel la ce cantitate de priviri am avut parte în ultimul timp mă deocheau de nu mă mai dădeam jos din pat. Exagerez, nu se lipește deochiul de mine.

Mâine-l bag la schimbat direcția, o fac giugiuc, schimb uleiuri, frâne, garnituri pe la capacul de tacheți și pe la diferențiale și-mi rămân de schimbat bucșele de la arcuri. Arcurile le duc la șpringuit pentru că-mi plac astea în patru foi. Sunt comfy pentru standardele unui YJ.

Nu-mi prea plac mie încălțările de pe el, nu că n-ar fi bunicele, dar nu e loc de altele pentru că, așa cum am mai zis, dragostea costă…

Vă țin la curent cu rezultatul final.