Eram la o gargară cu mama la telefon. Gara gara și zău dacă-mi mai aduc aminte cum, dar veni vorba de un sos simplu al cărui nume îmi stătea pe limbă, și pentru că-mi stătea pe limbă și nu-l nimeream de nicio culoare, deși, culmea, l-am tot gătit în ultima vreme, am pus mâna înfuriat pe o carte de bucate s-o consult. Am deschis tomul gros de 853 de pagini la coadă, la indexul rețetelor și poftim, voila, lista de sosuri. Fraților, m-a luat diareea instantaneu când am numărat nu mai puțin de 67 de sosuri. 67!!! Eu n-am cunoscut niciun bucătar capabil să cunoască în detaliu toate cele 67 de rețete de sosuri și niciun psihopat gata pregătit să le distingă între ele. Pe toate, de la A la Z. Ok, să deosebești un sos tomat de unul alb, e la îndemâna oricui dar să pui degetul pe fiecare sos în parte și să fi capabil să-l strigi pe nume, asta e imposibil, e ceva de domeniul științifico-fantasticului.

Mă rog, am recunoscut sosul care mă răscolise de draci, era căcatul de Bechamel, dar în dreptul lui am citit 4 variante distincte cu, aparent, tot atâtea gusturi așa că m-a luat cu năduf… Bechamel a l’ancienne, Bechamel chaudfroid, Bechamel de volaille, Bechamel maigre… Eu pe care mă-sa l-am tot gătit? După cum era și normal, m-am înfuriat pe necunoașterea mea și, IMPROMPTU, cum îmi e și obiceiul când trebuie să iau o decizie, m-am decis să le gătesc pe toate 67. Pe toate, fără să scap vreunul. O să fie interesant pentru că dealtfel așa și promite să fie când, bunăoară, cauți un sos anume iar rețeta lui începe cu ” Se ia o oală de 6 litri care se umple ochi cu cutare și o alta de 3 litri în care se vâră cutare… se lasă la fiert 4 ore apoi se combină”. Râd ca un inconștient imaginându-mi cât de norocoasă se va socoti jumătatea mea că m-a luat de bărbat.

Sunt convins că nevastă-mea mă va strânge de gât pentru hotărârea mea, dar în clipa asta consider că ducerea la capăt al proiectului cu sosurile mele o să fie echivalentul ciugulitului unui premiu OSCAR. Nu știu dacă vor mai avea ceva de băgat sub nas, însă în mod cert, acel ceva, indiferent ce, va fi ornat din belșug cu sosuri câte și mai câte… Voi documenta întreg procesul iar ca lucrurile să fie și mai mișto, o să le gătesc (despre sosuri e vorba) exact în ordinea în care ele apar și-n indexul din cartea mea, fără trișuri, cu scurt-circuitări doar acolo unde este posibil. Sunt 67 de rețete… Pizda mă-sii, ia să văd și eu care-i treaba cu ele…

Primul pe ordinea de bătaie este:

Sauce a la bigarade… pagina 435

Ha ha ha! Nu-mi vine să cred! Eram convins c-o să fie tare! Rețeta sună cam așa:

“Reduceți 800 ml de sos d’espagnole cu 300 ml de blond de veau, blașați cojile tăiate fillet a două portocale de Sevilla, sosul redus se bagă la bain-marie și se combină cu cojile blașate apoi înainte de servire se adaugă și sucul portocalelor”

Deci, “rezumez” tragedia: ca să prepar o bășină de sos cu niște coji de citrice în el, pe care btw, n-am nici cel mai mic habar cu ce rahat se consumă dânsul, mai întâi trebuie să prepar un sos-mamă pe care trebuie să-l combin cu o zamă de vită, două chestii pe care nu le am prin frigider… Ha ha ha ha ha…. Am să-ncep, ca tot omul, de luni, nu știu cum o s-o scot la capăt dar o să fie al naibii de interesant.