Era o banală zi din mijlocul unei săptămani din vara lui 1988. Încă de cu dimineață am sesizat că urma să fie o zi mai aparte, dacă nu de-a dreptul interesantă, pentru că parintii mei se dădeau de ceasul morții care ce să facă, care cum să facă, ce să cumpere, de unde să cumpere…
Month: July 2016
World War Z two point o
N-am mai scris nimic în … hmmm… să-i zicem jurnal pentru că… Băi, hai să n-o dau în gard cu explicații științifico-fantastice și am să v-o zic pe șleau: n-am avut chef de nimic. Am fost un Zombi în toată regula, unul sictirit de toti și de toate. Toată luna m-am prăbușit trup și spirit…
Care ai înfipt cuțitu’n sos? Partea a II a
Are 18 centrimetri lățime, 28 înălțime și 7,5 cm grosime. Este un volum greu de cărat după tine pe unde ai treabă și cu siguranță va atrage atenția imediat ce-l scoți din rucsac, însă dacă te-a mănâncat în fund cândva și ai făcut o promisiune, e bine să înghiți în sec și să nu te…
MoFo
E Iulie și simt că mă urc pe pereți… În câteva zile urmează să închei încă un ciclu și spre disperarea mea ceasul bilanțului îmi bate nemilos la ușă. În loc să mă bucur, ca alții, de apropierea zilei de naștere pe mine mă apucă depresia. Am mai făcut un pas către finele Călătoriei și,…
Și ploaia a căzut pe pământ 40 de zile şi 40 de nopţi… Geneza 7:4
Marți seara mi-a trecut o idee prin cap: ce-ar fi dacă în ziua următoare mi-aș scoate fata cea mare în oraș, într-un soi de father-daughter day? Mă gândeam că o să-i prindă bine, mai ales că de la terminarea școlii încoace a intrat într-un soi de program monoton, puternic condiționat de al nostru, al adulților…
Care ai înfipt cuțitu’n sos?
Eram la o gargară cu mama la telefon. Gara gara și zău dacă-mi mai aduc aminte cum, dar veni vorba de un sos simplu al cărui nume îmi stătea pe limbă, și pentru că-mi stătea pe limbă și nu-l nimeream de nicio culoare, deși, culmea, l-am tot gătit în ultima vreme, am pus mâna înfuriat pe o carte…
Cavaleiro Monge
Puține sunt locurile vizitate de mine care mi-au lăsat o impresie le fel de puternică pe cât a făcut-o Portugalia cu dealurile ei verzi împânzite de podgorii străjuite la vest de mărețul și fiorosul Atlantic și la est de munți presărați la tot pasul cu bolovani gigantești așezați pur și simplu “în picioare”, ca de o…