“SILENCE!” îl aud cum țipă furios la fiica mea în timp ce sare ca ciupit de taune de pe scaun cu degetul întins înspre fereastra vagonului. Ochii mi se preling pe brațul lui ridicat înspre fereastra cu pricina și, într-adevăr, remarc niște litere parțial scrijelite care compuneau cuvântul “silence”.

– Aaaa, deci asta insemna. Și eu care, ca maimuța, credeam că e vreun slogan publicitar cu schepsis pe care n-am cum să-l înțeleg pentru că vin din Lumea a Treia. Bine, bine, SILENCE, in regulă, de acord, dar de ce răcnim ca-n codru la o domnișoară atât de fină și de delicată, cum e fiica mea? Dacă era si cea mică cu noi ar fi izbucnit in lacrimi. Să-i fut una peste ochi sau sa-l bag in pizdele mă-sii răcnind mai tare ca el? Pot ambele; una, pentru ca am palma cât lopata și doi, plămânii lui tata, care când răcnea știa tot cartierul –  Privesc la fiică cum râdea imbufnat la mine și aleg să nu iau nicio măsură înghițind cu greu în sec.

Ne-am urcat in tren la Schipol, din aeroport, si ne indreptam către Amsterdam Arena. Cea mare nu mai fusese niciodată cu trenul in cei aproape 16 ani și era absolut încântată de experiență așa că imediat ce am pășit pe ușa vagonului ne-a urcat la etaj pentru că i s-a părut fascinantă ideea că poate admira peisajul de sus iar noi am urmat-o cuminți și relaxați. Am ocupat două banchete cu câte două locuri așezate față-n față. Fiica și soția la geam, eu la culoar iar pe scaunul gol de langă cea mică am așezat rucsacul meu si pe cel al soției. În vagon cu noi mai erau pasageri. Erau câteva olandeze undeva in dreapta mea, iar in spatele fetiței mele, mai la mijlocul vagonului, se afla un grup extrordinar de gălagios de tineri, toți de culoare, care râdeau, povesteau, se bruscau și iși replicau fel de fel de chestii fără nicio considerație pentru nimeni și nimic, așa cum fac toți puștii peste tot în lumea asta largă, și cum le șade bine dealtfel. Nu mă deranjau deloc. Singurul lucru cu adevărat deranjant erau doar flegmele pe care așteptam din clipă in clipă să zboare de la un vorbitor la altul, dar nu, n-au zburat pentru că erau sub control. Așa sună limba olandeză.

Trenul se oprește în prima stație și vagonul nostru este luat cu asalt de alți câțiva pasageri. Nici nu le dau atenție. Putea fi oricine, inclusiv Bin Laden în persoană că nu mi-am dat seama. Eram prea preocupat să-i strâng drăgăstos palma soției. Mă trezesc cu umbra unui tip la vreo 55-60 de ani deasupra mea, care-mi face semn violent să eliberez scaunul de vis-a-vis de bagajele noastre si care, în mod obiectiv vorbind, nu mai puteau ocupa locul respectiv. Dar nici deasupra, în fantele de deasupra scaunelor, nu incăpeau așa că ni le-am luat, fiecare, în poala sa. Gestul său făcut cu mâna m-a intrigat din start pentru ca mi s-a părut nenecesar de violent și complet lipsit de delicatețe dar am ridicat o sprânceană și atât.

Fiica mea mă întrebase în șoaptă dacă sticla de apă de pe măsuța vagonului era a mea, și de aceea zbierase moșul ca apucatul la ea. Asta în condițiile în care grupul din spatele lui zbiera din toți bojocii așa că vă imaginați stupoarea de pe fețele noastre, nu? Fierbeam, nu alta. Nu mă mai pot abține și mă aplec înspre soție șoptindu-i “ce morții mă-sii e cu ăsta de zbiară la fată?”. Ea se apleacă spre mine și aud “în vagonul ăsta nu se vorb…” și n-apucă să-și termine vorba că moșul sare din nou ca apucatul, cât p-aci să scape tomul A4 tipărit cu tot felul de chestii despre economie și cu mâna intinsă către fereastră, în aceeași manieră, țipă scurt “SILENCE!” apoi se așează la loc și-și deschide ceaslovul la jumatate.

Bănuiesc că v-ați făcut deja o idee despre cât de dus sunt la Biserică când vine vorba de limbajul meu uzitat așa, în general, în conversațiile libere, așa că ce să mai zic despre el când sunt furios… Când sunt furios simt cum se sparge barajul și mi se revarsă pe gură fel de fel de șuvoaie groase și întunecate de expresii de grăjdar corcite savant cu unele marinărești de se pun bebelușii pe plâns, nu alta. Nu de puține ori mi s-a-ntâmplat să rămân surprins la rându-mi de unele expresii rostite, minunându-mă cu ochii-n ridicați în cap și-n in mijlocul frazei, de bogăția de imagini descrisă dintr-o suflare așa cum mi-a venit la gură.

Ambele așteptau cu sufletul la gură momentul să erup dar eu, mâlc, am tăcut ca mortul. Fierbeam mai ceva ca Vesuvio înainte să înghita orașul Pompei. În spatele lui continua bine-mersi iureșul tinerilor care flecăreau in gura mare vrute și nevrute in cor de hohote si voie bună. Intră controlorul și se așterne liniștea peste vagon. Avansează pe la fiecare pasager, compostează apoi trece la următorul și tot așa. Ajunge la noi. “Tickets, please”. Eu mă răstesc la el “SILENCE!. You’re bothering this asshole”. Moșului i-au sărit ochelarii de pe nas și ceaslovul din mâini cand s-a trezit facut “găozar” iar controlorului nu i-a venit să creadă ce aude și m-a pus să repet ce i-am spus. Sunt un om civilizat așa că i-am facut pe plac și i-am repetat-o: “SILENCE!. You’re bothering this asshole” și ca să fiu bine înțeles am întins și degetul ca să știe și dânsul despre care găozar este vorba. Moșul era deja roșu la față și-si înghițise vorbele. Apoi, țin-te bine ce a urmat… Struneam caii din greu ca nu cumva să-mi iasa pe gură și mustangii sălbatici… “că tot vagonul urlă dar că p-ăsta-l macină doar șoaptele fetiței mele și ale nevesti-mii, că e prost crecut că...” și așa mai departe… Până au sărit coțofenele spelbe din dreapta mea în apărarea moșului “respectabil” țipând la rândul lor că …“are dreptate, ăsta e vagon de SILENCE și că dacă poftesc să fac gargară mă pot duce oriunde..”… “Unde?” le tai eu vorba… “acasă, nu?” … I-am luat maul pizdei ăleia spălacite care, probabil încântată de perspectivă îmi răspunde cu “Yes. Probably”. 

Zâmbeam la ele satisfăcut că le-am scos adevărul pe gurile alea urâțite de xenofobie și le-am replicat că vin dintr-o țară unde peste 60 de ani a tot scris “SILENCE” pe toți pereții și că mi-e greu de înțeles cum de într-o țară atât de democratică și de progresistă cum se pretinde a fi Olanda, oamenii fac atâta caz de niște șoapte caucaziene și străine de meleaguri in timp ce răcnetele puștilor de culoare dar cetățeni olandezi nu-i deranjau. Vă spun eu de ce nu le-au zis nimic: pentru că ori erau taxați drept rasiști, ceea ce era mai mult ca sigur adevărat și doi la mână, puștii foarte rapid i-ar fi bagat în mă-sa cu liniștea lor cu tot în coruri de flegme. Parte înăbușite în gât după cum le e vorba, parte trimise cu boltă in capetele lor pătrate, cum se face și pe la noi, d-aia. Cum pizda mamii să vorbești atât de urât cu o femeie? N-aveam muște deasupra capetelor, eram spălați, deodorați, parfumați, culmea e că eram și proaspăt bărbierit (pentru prima oară in 5-6 ani), stăpânim minim două limbi străine, suntem manierați, știm să ținem cuțitul și furculița cu delicatețe, eram îmbrăcați asortat (ceea ce nu pot spune despre matracucile alea pe care orice instanta masculina din lume le-ar fi acuzat de port ilegal de pizdă la cât de urâte erau) și nu urma să cerem azil economic la ei. Eram simpli turiști.

Apoi, sculat în picioare, mă întorc către muistul ăla care nu știa să se adreseze politicos femeilor și cu degetul îi rostesc arătând înspre fereastră, spre el și mai apoi înspre mine: “SILENCE, Asshole, Human”. Imi ridic bagajul și plecăm din vagon. Banii mei vă plac, dar dacă e cu putință, să vi-i trimit prin poștă și să vă scutesc de prezența mea, nu? Ei bine, pula mai vedeți voi de la mine vreodată. Culmea e ca un alt cuplu de turiști, doi tineri, ruși pesemne, mi-au zâmbit cu subânțeles în timp ce părăseau etajul odată cu noi. Mda, la fel de necivilizați și ăia, ca și noi, dealtfel.

În țara mea, așa înapoiată cum o vedeți voi, ăștia, civilizații pe care încă vă mai pomenește o jumatate de glob in fraze prin care scapă și cuvinte de genul “hoț”, “abuz”, “ciorditor”,  “colonist asupritor” așezate frumușel lângă cuvântul “OLANDEZ”, doamnelor nu li se vorbește așa de urât fără niciun motiv, rasismul e o chestie rezervată unei minorități neșcolite iar turiștii nu sunt trimiși in muie pe la casele lor. Și mai e ceva: în țara mea verile sunt aproape tropicale, caca-m-aș pe mucegaiul care domnește pe zidurile și-n sufletele voastre.

În prezent Olanda e la 12 m sub nivelul mării, nu? De la incidentul cu pricina trag apa de doua trei ori cand mă piș, ambalez motorul mașinii când demarez de la semafor, vărs câte o sticlă de doi litri de apa plată in Marea Neagră și de fiecare dată privesc undeva către N-N-V c-un rajet usor malițios pe chip.

Hai, sa inotați bine!