La 14 ani n-am avut de ales. Mi s-a inmanat camasa, mi s-a pus sub nas cravata, claia de par mi-a fost data intr-o parte cu pieptanul, sacoul inchis la culoare ma astepta cuminte si periat asezat frumos pe spatarul scaunului din sufragerie. M-am imbracat fara sa cracnesc, am fost dus de mana la fotograf, “click-click” apoi la Sectia 1 Politie si na, poftiti buletinul. In poza aia aratam ca un copil de 14 ani cu cravata si sacou, pieptanat de ma-sa si proptit in poza.  Mi-am jurat ca la urmatorul buletin o sa fac pe dracu-n patru si o sa arat de milioane.

Patru ani mai tarziu termin liceul si sunt indragostit lulea de sotia mea. Slab mort, cu blugi de marinar, c-un tricou asezat ca pe gard si c-o fata de pustan ma duc la buletin. Click-click. Mda… Urmatorul o sa fie ca lumea, m-auziti mai lume?! N-o sa mai arat nicicand ca un aurolac imbracat ca de la Armata Salvarii. Mai vorbim peste zece ani!

Zece ani mai tarziu am trecut prin schimbari majore in viata mea. Aveam o logodnica (acum, sotia mea), munceam de ma speteam ca sclavul pe plantatie, stateam cu chirie asa ca momentul in care m-am dus sa ma fotografiez aveam o camasa rosie in patratele cu maneci scurte, freza navy la 3mm si un muian de om haituit si rupt in falci de oboseala. “Click-click” si poftiti buletinul!. Rahat! Aratam ca un hoț nenorocit si incercanat de la atata ciordit zacusca de prin balcoanele oamenilor.

Alti zece ani trec peste mine. Gata, m-am decis, buletinul asta o sa fie țâță! Fix o pulă! Nu mai stateam cu chirie de un an, ma lasasem de fumat si castigasem vreo 30 de kg intr-o singura luna. Cand m-am dus la sectia de politie aveam un tricou cu maneci lungi, o freza navy 4mm si barba-cioc si mustata. “Click-click”, poftiti buletinul! Futu-ti Dzeul ma-tii de viata! Aratam ca un hot de masini de prin peninsula Iberica. Lipsea doar placuta cu numele si un cod de bare ridicata la piept si ma arestam singur! Bai, nene, un om mai amarat ca mine nu gaseai in toata Romania. Imi ceream scuze cand prezentam buletinul. Bai, sa mor, urmatorul o sa fie-n mortii lui superb! O sa-l flutur cu mandrie pe peste tot, asa de bine o sa arat in el.

Patru ani mai tarziu ma decid ca e cazul sa-mi schimb prenumele. Trec prin tot felul de episoade triste cu bașina aia de concert in Olanda, trec prin opt luni si ceva de asteptare a deciziei cacatilor alora de consilieri de sector, peste o operatie la mana si cate si mai cate…

Din motive care ma depasesc sunt trimis mai intai sa inlocuiesc Certificatul de Casatorie, de acolo mi se face vant la alt sector sa-l schimb pe ala de nastere, intrerup povestea ca sa mai plec odata la concertul Rihannei! (long story), trec prin canicula pizdii si vine si ziua in care trebuie sa predau actele pentru noul buletin.

Afara arde desi e numai ora 10 dimineata. Scot nasul pe fereastra si …moama!… il bag la loc panicat de canicula! Fara sa ma gandesc prea mult, trag pe mine un tricou, primul pe care-mi pica mainile, pun o geaca de blugi, trag casca, iau manusile si cheia de la motor si hai pa!. Ma duc masinal sa depun buletinul si restul de documente. Of course ca lipseau niste fotocopii. Alerg disperat prin toropeala aia vreo 200 metri de vreo patru ori. Desigur ca mai trebuiau inca doua fotocopii. Mai alerg odata. Le fac si pe alea. Transpirat si nervos reusesc sa depun actele. “Gata?” –  intreb eu plin de speranta. “Nu. Treceti la poza.” zice doamna catre mine.

Hait! Baga-mi-as! Fara nicio oglinda pe acolo nu stiam cum arat asa ca, panicat, trec rapid o palma prin parul frezat casca-de-motor si ma asez pe scaun fara sa cuget prea tare. Click-click. “Cum arat?” … “Veniti dupa zece zile” 

Ma uit in calculatorul ei si ce vad? Vad un tip slab mort, tras la chip, c-o freza casca-de-motor temperata c-o palma trecuta d-am pulea prin ea, imbracat intr-un tricou negru-mulaciune de lăbău trist care fixeaza cu privirea o musca undeva deasupra obiectivului.

Urmatorul meu buletin o sa fie perfect!