Zaceam lasat pe spate gata sa ma preling de tot de pe scaun. Eram nedormit deja de 18 ore si cautam cu disperare ceva sa-mi dea de lucru ca sa nu sucomb aiurea pe podeaua aeroportului Schipol (skhi-pol – prima silaba cu o usoara flegma, asa o pronunta olandezii). Schipol este unul din putinele aeroporturi vizitate de mine unde daca vrei sa te intinzi undeva ca sa-ti astepti cursa nu prea ai unde. In terminale beneficiezi de siruri de scaune OK dar cu cotiere fixe si nu te poti intinde pe mai multe odata fara sa te trezesti cu ele infipte-n burta si-n gura. Ar mai fi canapelele coffeehouse-urilor insa e cam de porc sa scapi vanturi in nasurile nefericitilor care mananca langa tine, nu gasiti?
Ma rog, din lipsa de alte idei bag mana in rucsac dupa IPod-ul meu Classic de 120Gb cu speranta ca poate niste muzica m-ar ajuta. Scobesc dupa el, il apuc cu mana neoperata, dau sa-l scot insa ma impiedic de firul lung al castilor. Incidentul imi administreaza o mica injectie de adrenalina asa ca pentru o secunda ma simt ca proaspat trezit din somn. Trag ca de el ca de spaghete si dupa cateva clipe de lupta reusesc sa-l extrag din burta bagajului meu de suflet. Extenuat de batalia purtata il ridic in fata ochilor si vad o pata neagra ca de cerneala pe mijlocul ecranului. Pun policele pe limba sa-l umezesc si incerc sa sterg murdaria. “Hait, nu-i pata. E ecranul!” Sar ca ars, ma ridic in capul oaselor si cuprins de panica il pornesc. Pata a disparut. Plimb cursorul in sus si-n jos apoi astept c-un nod in gat sa se stinga ecranul. Dupa cateva secunde ecranul se stinge si pata apare din nou. Baga-mi-as! Incredibil! E al patrulea IPod care mi se strica. Asta inca functioneaza, insa experienta cu toate celelalte m-a invatat ca multe zile nu prea mai are in el. Toate s-au dus la padure tot asa, din senin, sec si fara niciun avertisment in prealabil.
Nici nu va pot povesti ce disperare m-a apucat. Nu sunt vreun tech-freak si nici vreun audiofil cu pretentii, abia de stiu cateva formate digitale, si alea pescuite din discutiile aiurea, insa ori de cate ori sunt la volan imi place sa ascult muzica mea, in general jazz, indie, lounge si rock. IPod-ul meu e nelipsit din buzunarele mele si fara el m-as simti in fundul gol.
Cum am propriul sistem de arhivare a muzicii, organizat pe stari sufletesti, pe tipul de vehicul in care ma aflu si chiar pe viteza de deplasare, cu celelalte trei device-uri am trecut efectiv prin chinurile iadului sa-mi reincarc muzica, sa le reasez la loc pe categorii, pe caprarii, pe mortii ma-sii asa ca era si normal sa fiu furios. Era trei dimineata. Se face ora 8 si magazinele incep sa se deschida, unul cate unul. Ma duc ca racheta la cel cu electronice si-i provoc un mic infarct vanzatorului luat ca din oala: “vreau un IPod Classic de 120Gb!”.
Siti cum suna “Sfarsitul lumii”?. Suna cam asa: “IPod Classic nu se mai fabrica de mult. Nu se mai gaseste in magazine. Incercati pe Ebay”. Ma rog, pentru mine asa a sunat. Am dat cu curul de primul scaun, mi-am scos laptopul, m-am conectat speedy Gonzales la wi-fi-ul aeroportului ca nu cumva sa bata ala campii si, ce sa vezi, avea dreptate. Cam asa se prezenta situatia inca din 9 Septembrie 2014, data la care Apple a scos din priza productia playerelor IPod Classic.
Beleam ochii devastat la informatia aia seaca. Si eu ce fac? Doar pe Ebay le-am mai gasit, cateva, insa la preturi de 800-1000 Euro. O mie de euro pentru ceva care se strica atat de usor si pe care l-am balacarit incontinuu de numa numa pentru rigiditatea cu care-ti administreaza propriile fisiere? Sa fie ei sanatosi si sa si-l pastreze mult si bine ca eu nu am cazut in cap din leagan. Infrigurat, incep sa caut alternative. Numai ciudatenii “touch” pe care nu le-am mai vazut pe nicaieri sau daca le-am mai vazut nu mi-au inspirat niciodata incredere asa ca dadeam click dupa click inabusit in frustrari. Dau un search pe Google “mp3 player IPod classic alternative devices” si la rezulate apare un forum unde printre cuvintele mele zaresc un acronim nou pentru mine: DAP.
Digital Audio Player (DAP) e denumirea generica data oricarui aparat portabil capabil sa stocheze muzică, imagini si informatii video in varii formate digital si pe care le poate livra mai departe catre ce vrea muschii tai: casti, calculatoare, televizioare etc, ma rog, intelegeti voi. Eu abia ce tin pasul. Pana la un punct pana si IPod-ul meu era un DAP. Nu prea grozav, va zic, dar pana acum era singurul dintre produsele de gen de care aveam habar si care se mula pe cerintele mele. Na-ti belea, acum scuipa sange si-si cere randuita inmormantarea asa cum scrie la carte, cu prosoape si tot tacamul…
Asa am descoperit si eu ca exista un Univers paralel cu Apple. Wow! Pentru mine a fost la fel de revelator ca momentul in care parcheaza langa tine ultimul model de VW si realizezi ca al tau, vechi de “numai 3 ani”, e complet depașit din mai toate punctele de vedere. Acum, in aceeasi bani mi se oferea o paleta uriasa de produse care faceau acelasi lucru si cu muuult mai bine. Ore mai multe de muzica, calitate de la beton spre ireprosabila, software stabil si inca cate si mai cate, lucruri pe care nu le-am inteles dar care m-au incredintat ca sunt scule robuste si super profesionale pentru “les vrai connoisseurs”, nu alde frichi frichi ca mine.
FiiO, Hifiman, Sony, Pioneer, Astell & Kern sunt doar cateva din produsele de gen si cu preturi pornind de la 160 si pana la 4000 Euro, de unde nu mai aveam sperante, m-am trezit ca am de unde alege, cacalau Maria-ta si asa am rasuflat linistit. Mi-au picat ochii pe un model, HIFIMAN H M650, un DAP RETRO, facut exact pe gusturile mele.
N-are memorie interna dar cu niste SD-carduri externe poti stoca 128Gb de muzica in format MP3, ACC, WMA, OGG, ALAC(M4A), APE (16Bit/44.1KHz, 48.0KHz, 88.2KHz, 96.0KHz,192.0KHz) 16Bit & 24Bit: WAV, FLAC, AIFF (except 176.4KHz)ceea ce e cu mult fata de ce aveam eu nevoie.
Pretul? In Irlanda, pe pagina site-ului hifihut.ie e 579 Euro ceea ce e nitel deranj dar dupa ce am vazut cat cer nemernicii aia de pe Ebay pe bașina de IPod nu m-am mai socat deloc asa ca mi-am tras pe loc o foaie curata de hartie.
“Draga Santa…”
