BMW.  Pur si simplu mi se umple gura cand deroluiesc acronimul asta atat de des uzitat in flecarelile diurne despre trafic, cand il rostogolesc pe numele sau adevarat: Bayerische Motoren Werke. Sunt zile cand ma trezesc din senin ca-l rostesc tare si grav doar ca sa-l aud in urechi, iar de fiecare data constat ca-mi mobileaza instantaneu intreaga incapere, zau. Nu mai am nevoie nici macar de covor. Suna important si foarte serios si nu intamplator, pentru ca aceste doua adjective definesc in buna parte filosofia de lucru care sta la baza intregii industrii germane de dupa razboi, nu numai a faimosului producator de autoturisme si motociclete. Masinile lor sunt bune, n-am ce sa le reprosez, dar cum nu-mi trezesc nicio pasiune mistuitoare am sa ma rezum la capitolul meu favorit: motocicletele dansilor

Flutura-mi pe sub nas un cadru asezat pe doua roti cu motor si ghidon si ma transform intr-o curva penala. Le-as calari pe toate indiferent de brand, forma, dimensiuni sau putere. Punct.

Ca-i motocicleta, motoreta, moped, scuter, trotineta cu motor, credeti-ma cand va spun n-am nicio greata, ma urc pe ele cu egala placere. Cateva marci, insa, imi sunt extrem de dragi, le numar pe degetele de la doua maini – nu chiar pe toate degetele- … dar daca din intamplare vine vorba de una dintre ele in particular, ati ghicit voi de care ….eee… o la la,  treaba se schimba imediat. Aici se lasa cu amor, cu lumanari aprinse sub clar de luna, cu mangaieri si declaratii pasionale, cu gelozii, cu nabadai, cu focuri de artificii toate pe muzica de… acordeon parizian. Scuzati-ma, dar mi-e greu sa-mi imaginez toate cele de mai de sus c-o fanfara bavareza pe fundal si cu doi carnati albi pe un pat de cartofeln und sauerkraut, Ja? Suna “ca dracu”.

La fel de “ca dracu” o fi sunat si-n urechile parizienilor pe 14 Iunie 1940 cand mii de BMW-uri cu atas s-au perindat triumfator pe sub posterele filmului “Les croix de bois”, cu un merțan in fruntea lor, din care un pitic nervos alunga mustele cu mana pe sus. Bag mana-n foc ca le-au admirat, inca cu fluieraturi prelungi si cu mainile adanc infipte un buzunare. Sa-mi zica mie cucu ca n-au cazut pe spate in fata unor asemenea frumuseti de motociclete, indiferent de cat de mult i-ai fi detestat pe ocupantii lor. Si stiti ce? Corect, si totodata frumos, ar fi fost ca nemtii sa se opreasca, in bloc, in mijlocul lui Champs Elysee, sa se dea jos de pe BMW-uri si sa-i aplaude pe francezi, plini de recunostinta si cu lacrimi pe la ochi pentru ca le datorau (si frantujilor, ca parte a taberei invingatoare in Primul Razboi Mondial) existenta bijuteriei pe care aveau onoarea acum s-o calareasca. Ce sa zic… Neamuri proaste. Piticului din merțan puteau sa-i multumeasca doar pentru culoarea de cacat de pe mobrele lor cu atas, dar asta e o poveste mai de dupa ora 12 noaptea.

Adevarul e ca ce sula calului mai calareau ei daca lui Bayerische Motoren Werke nu i s-ar fi interzis sa mai fabrice avioane in 1918, ha? Cum Doamne iarta-ma s-ar mai fi fatait ei prin fata atator demoisseles sexi, de acolo de sus, din inaltul cerului? Incearca tu sa faci cu ochiu’ de la 500m altitudine si la 400km/h si vezi daca te baga careva in seama. Daca la Tratatul de la Versailles, francezii nu le-ar fi bagat-o nemtilor p-aia cu “nicht mehr Flugzeuge, entendu?! Kaputt” probabil ca astazi, eu si multi altii ca mine, n-am fi cunoscut ce-i aia amorul c-o bavareza voluptoasa.

Pana sa mi-o cumpar pe Gretel, in mintea mea imaginea BMW era una de marca prafuita adresata exclusiv bosorogilor cu bani. Vai de mine cat de tare m-am mai inselat!. Zic vai de mine, gandindu-ma la cate BMW-uri vechi mi-as fi putut lua cu banii irositi pe altele ca idiotul… Mda, nevermind, carry on!.

Acum ma iau de cap si traiesc tot felul de stari de remuscari c-au fost vremuri cand am gandit efectiv ca un puțoi idiot in sabloane si-n stereotipii de biker cordit. Nu c-acum as fi cu mult mai matur, sa fim clar intelesi, sunt “decat” o secunda mai istet ca altadata, si atat mi-a fost indeajuns cat sa vad lucurile dintr-o perspectiva cu totul noua. O secunda, atat mi-a luat sa-mi rastorn tot esafodajul de prejudecati despre BMW. O singura secunda de stat in seaua unei babaciuni din 1938. Dar ce sa-i faci? Asta-i secretul bavarezei. BMW e ca pustoaica aia din clasa ta, careia in 4 ani de liceu abia de i-ai raspuns c-un “buna” si pe care ai remarcat-o tocmai la balul de sfarsit de liceu sclipind ca un milion de euro, de ti-au curs instantaneu balele la dansa ca la standul cu lamai stoarse. M-am cocotat in seaua ei si din clipa aceea mi-am jurat sa repar toti anii de balacareli nemeritate aduse uneia dintre cele mai solide marci de motocicleta, ever.

BMW e cameleonic, stie sa-ti implineasca orice fantezie ai avea, tu doar incearc-o si o sa te convinga pe loc. Cere-i-o, si va fi Geisha ta picata din cel mai spicy bordel din Kabukichō.  Da-te cu gel si uita-te dupa alta, ma certo c-o sa te alegi c-o drama Siciliana de-ti vor ingheata spaghetele-n furculita. Trage-ti pe cap o casca open face, sufleca-ti manecile peste tatuajul cu AS-ul de pica si bate “the ton” pe muzica lui Jagger si te vei trezi calare pe un cafe racer pur sange britanic. Si stii ce o face si mai speciala? Ei bine, afla ca toate astea vin ambalate intr-o constitutie de bavareza țațoasa si solida ca un panzer, care-ți aduce cate zece halbe de bere odata inainte sa rupa patul cu tine in triluri de yodlere.

Modelul de succes R nineT este un concept de “cafe in-house” (a se citi: un ditai scuipatul) trimis cu bolta in crestetele tuturor brandurilor care s-au hlizit la BMW atata amar de timp luandu-l la misto pentru imaginea de cacat pe care, by the way, tot ei i-au zugravit-o in lumea moto, si pentru doi anisori (cam cat le-a luat sa-si revina din soc) si-au inghitit limbile. Astazi se dau de ceasul mortii sa recupereze timpul pierdut insa stim cu totii vorba aia “greu la deal cu boii mici”, in special cand au de infruntat frumusetea asta de fetita cu aspect de tauras teuton. Am vazut-o intr-o doara si m-am indragostit de ea asa ca pe 19 Iulie 2014 o scoteam la o terasa, cu acte-n regula, ca bem si noi un suc. Ea e amanta mea.

In ceea ce ma priveste, BMW mi-a dat o lectie pe care n-o s-o pot uita in vecii vecilor amin. S-a lasat cu greu descoperit, dar acum ca stiu atat de multe despre istoria si evolutia lui de la 1923 incoace mi-e peste poate sa-l mai ignor, si-n consecinta m-am pus pe studiat si restul de modele, mai noi sau mai vechi, nu conteaza, iar concluzia e ca toate m-au lasat pur si simplu masca. Firma asta si-a propus o tinta si nimeni si nimic n-a abatut-o de pe trasa ei, indiferent cat de aspru a fost judecata pentru asta.

Concluzia pe care am tras-o din povestea asta e ca : BMW nu se reinventeaza. BMW EVOLUEAZA. Iar eu mi-am propus sa-i tin isonul