Maine dimineata, intr-un cadru formal si cat se poate de oficial, imi voi asterne iscalitura pe o bucata de impletitura de fibre legate intre ele de hidrogen prin-ntr-un proces chimic complex numit sec, Procesul Kraft. Cu totii am facut-o la un moment dat in viata. Unii, poate, doar la momentul solemn al primirii cartii de identitate in timp ce altii, au facut-o repetitiv, si inca o mai fac, de milioane de ori, pana ce bratele li se prabusesc agonizand de crampe.

Am facut-o, cu totii, pentru diferite motive si-n tot atatea circumstante. In urma gestului facut unii se aleg cu bani, altii pierd bani, unii cumpara case, altii-si vand casele, unii isi recunosc noii nascuti, altii se descotorosesc de ei, unii se incrimineaza, altii hotarasc soarta semenilor lor, unii-si recunosc falimentul, altii accepta sa-si doneze organele, unii isi ingroapa semenii, altii-si denunta cunoscutii pe la autoritati in timp ce unii… unii-si denunta obarsia.

Iscalitura ta reprezinta admiterea unei stari de fapt, o recunoastere a unui “adevar” in fata unor indivizi care la randul lor se vor iscali mai departe luand act de gestul tau in fata altor semeni de-ai tai, si tot asa mai departe, iscalitura dupa iscalitura dupa iscalitura, propagate desantat intr-un lant aparent fara de sfarsit, pana la ultima dintre ele, care se va asterne intr-un caiet gros, ponosit si legat cu sfoara ce va sfarsi pe biroul arhiplin al unei arhive obscure, consfiintind pentru eternitate mazgalitura inventata de tine in fata ghiseului de Evidenta a Populatiei la frageda varsta de 14 ani.

Dar care “stare de fapt” se cere admisa intr-un cadru atat de formal? Care “adevar” trebuie insusit si denuntat cu atata panache? Ei bine, aflati ca eu trebuie sa denunt un sir de vocale si de consoane inlantuite intr-un prenume, armonios pentru unii si tembel de terifiant pentru altii. Si nu numai atat. Se pare ca odata cu bietele litere, eu denunt si pe cei care se fac vinovati de pacatul a le fi atarnat de persoana mea.

Imi denunt prenumele pentru a scapa de judecatile si de prejudecatile pripite si irationale ale semenilor mei, pentru a evita tacerile stanjenitoare care se instaleaza ori de cate ori ma introduc, din lasitate, pentru a fugi de explicatiile si lamuririle suplimentare care mi se solicita inauntrul sau infara granitelor si nu in ultimul rand, pentru a-mi feri copiii de eventualele viitoare neplaceri.

Da, omenire, admit tot: imi denunt obarsia, imi denunt trecutul, imi denunt cultura, imi denunt istoria, imi denunt ADN-ul, imi denunt personalitatea, renunt la tot si pentru asta voi iscali pe ce vreti voi si cat vreti voi. De maine inainte ma voi reinventa asa cum ma vreti voi. Maine, c-o iscalitura aruncata pe o bucata de hartie, inlocuiesc 8 litere arzatoare ca fierul uitat in vatra cu altele, 6 la numar, nou-noute si mai putin “amenintatoare”.

Numiti-ma si X daca va suna mai bine, realitatea e ca eu voi ramane acelasi de pana acum.

“Tobe, ya Baba! La’a t’aaz-zab!” …