Quinoa este o pseudocereala inrudita mai degraba cu spanacul si cu sfecla decat cu graul, ceea ce gasesc ca e destul de bizar tinand cont de textura ei. Afirmatia este la fel de bizara pe cat e si stirea ca vulpea are mai multe in comun cu felinele decat cu canidele. Ma rog, o iau ca atare si o bag la cap pentru a o rostogoli mai departe pe la petreceri. Nimic nu bate dara de eruditie lasata in public. Poate doar aia lasata pe chiloti, dar asta-i un subiect de dezbatut la rubrica Gentlemenilor fini.

Revenim…

Deci, Quinoa. Am subestimat-o din ziua I. Am trecut de nenumarate ori pe langa ea si niciodata n-am bagat-o in seama. Bine, in apararea mea trebuie sa recunoastem ca nici ambalajul ei modest n-o prea ajuta, asta ca sa nu mai comentez de pret. Nu-i ieftina deloc la cei 12, 35 Roni ceruti pe 250gr. Arata ca meiul servit perusilor pe la Petshop-uri.

Am remarcat-o de curand in Olanda care e o tara renumita pentru multe, dar niciodata pentru fanteziile ei culinare. Cand vine vorba de haleala, olandezii se rezuma la o mana de ingrediente, si alea varza… la varza, ca tot veni vorba, la cartof, la porc, la pui si la peste. Si alea fierte. A, si la lactate, cum era sa uit!… Si ca o nota de repros, situatia se prezinta astfel, nu ca n-ar avea cu ce… Sunt bogati, unii dintre ei chiar serios de bogati, insa sunt si proverbial de zgarciti. Poate mai zgarciti ca scotienii sau ca irlandezii. Si, apropos de irlandezi, tin sa mentionez ca pana si ei s-au desteptat de vreo zece ani incoa. Daca urmaresti review-urile criticilor culinari britanici ai sa afli ca din tara lepriconilor si a trifoiului cu patru foi vin semnale clare ca acolo are loc o mica revolutie si ca se pregatesc sa atace pozitiile fruntase din top 10 al gastronomiei de avangarda.  Tarile de Jos…fas! La capitolul asta, lucrurile au intepenit in vremurile in care Rembrandt inca varuia de zor la tablouri. Bine, hai sa nu exageram! Au ramas ca pe vremea lui Van Gogh.

Tot felul de maini de ajutor le-au fost intinse de pretutindeni dar olandezii “nee, dank”. Le-au fost varate pe sub nas fel si fel de gusturi si de culori aduse de prin Antile, din Orient, din India, din Asia sau Africa insa ce credeti c-au facut dansii? Olandezii le-au tratat cu dosul. Nu chiar, caci de apucat le-au apucat, dar in loc sa le vare-n oala, ei au preferat sa le vanda mai departe. La pachet c-o mana de bulbi de lalele.

Daca asez Olanda in balanta cu Marea Britanie, tara care si-a invatat repejor lectiile si care acum e pe cai mari, cot la cot, cu Franta si cu Spania in batalia pe locurile fruntase in ghidul Michelin, apai tara lui William Taciturnul e praf, nene. In cateva cuvinte: in Olanda se mananca prost. Dar nu peste tot. Exista si mici pocket-uri de oxigen.

Cum mergeam noi asa, agale, purtati pe bratele unui tsunami de selfie-uri catre Rijksmuseum, am inceput sa aud tot felul de proteste care, pe un ton crescendo, deveneau din ce in ce mai enervante. Grupul galagios pe care-l conduceam dadea semne clare ca nu mai poate de picioare, ca moare de foame, ca parca ar muri si de sete etc… Toate cele rele in curu babii mele.. Anyfuck, era clar ca trebuia sa trag pe dreapta ca sa evit un scandal din care as fi iesit oricum perdant, asa ca ma uit imprejur, si la o distanta de cativa metri vad o terasa misto, cu scaune negre, elegante.

Le arat azimutul, cu dejtu’ntins ca Napoleon iar pustoaicele șarjează pe langa mine ca la Batalia de la Borodino. Pana sa se dumireasca chelnerii ce si cum, au si rechizitionat cele mai bune sase scaune, toate pozitionate pe colt, in soare. Aici trebuie sa recunosc ca m-am bucurat de avantajul de a le avea in echipa. Nimic nu le statea in cale. A doilea soc a fost cand am descoperit ca ele deja facusera rost si de parola wi-fi si nu tin minte ca eu si nevasta-mea sa fi parcurs mai mult de sase-sapte pasi in plus fata de ele. Incredibil, cand am ajuns la masa ele deja erau logate pe net si-si trimiteau stocuri intregi cu poze facute pe drum, una celeilalte, De admirat, nu gluma.

Ma uit pe meniul scurt si zaresc un soi de sandwich cu mozzarella, pesto, rosii si busuioc pe pat de rucola si paine prajita asa ca il aleg stiind ca merg la sigur. Nevasta-mea, ca niciodata, face pe loc o alegere exotica: salata de quinoa cu pui.

Ce sa zic, regula casei spune ca intre noi doi, eu nu gresesc niciodata cand aleg ceva de pe meniu insa de data asta ea a avut mana mai buna. Salata ei a fost absolut dementiala. Am infulecat ca disperatul din ea si nu m-am lasat pana n-am luat-o la bani marunti pe chelnerita ca sa-mi dezvaluie secretul ei. Reteta e simpla si suna cam asa:

Dai fata unui piept de pui perpelindu-l in tigaie pana devine auriu. Il asezi (acoperit) intr-o tigaie si-l bagi la cuptorul incins 180 grade 10-15 minute ca sa se patrunda fara sa se usuce.

Iei 250 grame de Quinoa pe care o fierbi in stock de legume pana se umfla si devine sticloasa. Aspectul bobului de Quinoa gatit e ca de icra de peste (adica rotund si trasparent) si e usor verzui. Strecori boabele si le pui intr-un bol. Adaugi peste quinoa o jumatate de avocado si o mana mica de ceapa rosie taiate marunt, o mana de seminte de floarea soarelui, o mana de nuci caju, un pic de ulei de masline, o lamaie stoarsa, o lingura de pesto si un ardei capia copt curatat si taiat felii subtiri.

Scoti puiul de la cuptor, il tai felii subtiri si-l asezi peste salata obtinuta.

Eu am gatit-o en vitesse si am asezonat-o cu sare neagra. Poza nu e prea grozava (n-am avut lumina buna si nici chef de photo shooting) insa gustul va asigur, e minunat.

Optional: Ton in loc de pui (conserva sau proaspat) o mana de branza Feta, rosii, castraveti taiati cubulete, morcovi cruzi etc..

Reteta e deschisa asa ca faceti-va de cap si n-o sa regretati deloc.

Hai, pofta mare!