Nu stiu ce parere aveti voi despre incaltarile din piele, insa in cazul meu, daca nu stralucesc in picioare ma simt bolnav. Schizofrenicul din mine sare cu mainile inclestate la grumazul meu si simt ca ma strange de gat pana dau semne de lesin. Sa fie de vina armata, locul in care am frecat ca un raton atins de rabia curateniei, un an si ceva de zile, cam orice era de frecat? Menta, arma din dotare, baioneta, bocancii mei, bocancii ofiterilor mei, echipamentul de lupta al companiei, podeaua dormitoarelor, nasturii, cucul beretei de parasutist, cucul…am zis cucul? Da, l-am amintit. De atunci mi-am mai domolit elanul insa cand se ajunge la incaltarile din piele lucioasa, fratilor, peste astea nu pot trece neam desi am tot incercat. Cu adidasii sau cu conversii, cu aia n-am nicio chestie. De aia mi se falfaie si-n general, sotia ii arunca in masina de spalat din care ies aproape ca noi. Dar cand vad bocancii zgariati sau cizmele de motocicleta ponosite simt ca dau in dambla.

Nici n-am simtit cum vremurile au retras, discret, cremele de pantofi grase si cu iz de petrol pe care s-au gandit sa le-nlocuiasca cu un soi de pisalau colorat, gen Kiwi, insa cert e ca, odata ispravit stocul personal, am constatat ca nu mai am realmente cu ce sa-mi lustruiesc incaltarile. Situatia era grava. Am incercat cu tot felul de preparate alchimiste cu seu de oaie si cu glicerina dar nu obtineam vreun rezultat prea notabil si nici vreun efect de durata. Imediat ce am ajuns la Londra mi-am activat nasul de copoi experimentat intr-ale frecatului si mi-am inceput cautarile. Gasisem cate ceva dar nu eram foarte convins ca e ce-mi trebuie. Asta pana am intrat in magazinul “Church’s”. Bingo! Cremele erau fine, mirosul ma asigura ca sunt exact ce trebuie asa ca am dus mana la portofel si bang-bang mi-am facut un mic stock cam pentru un an de zile de “neutral” si de “black”. Apoi recunoscator si totodata ca sa fiu sigur c-o sa am si de lucru, mi-am completat materialul didactic si c-o pereche de Oxford shoes.

Nu sunt chiar atat de nebun pe cat ati fi tentati sa credeti; acasa nu gazduiesc vreun muzeu al pantofilor, dar cam o data la doua saptamani tot le fut o periere ca de sarbatoare ca sa-i tin fresh si hidratati. Dupa cateva luni am inceput sa constat ca nici produsele Church’s nu se conformau standardelor mele. Incepusera sa se dezhidrateze si sa se-ntareasca. Mai intai microfisuri, apoi fisuri si in mai putin de un an se facusera beton. Mi-am pierdut cumpatul si am dat cu ele de toti peretii. M-am pus vartos pe cautat si dau peste shoecare-shop, o firma care mi-a inspirat incredere instantaneu. In ciuda obiceiului de a face mai intai o cumparatura de proba, m-am avantat ca taurul la curul vacii si mi-am achizitionat o cutie superaccesorizata cu de toate, ca pentru bolnavii ca mine sau pentru majordomii care-si freaca salariul cu fiecare pantofior lustruit cristal. O am de un an de zile si va asigur ca e exact ceea ce trebuie sa fie. Cremele sunt unctuoase si au efect indelungat, negru e negru iar neutru e neutru. E o trusa killer si arata si elegant asa ca sta la vedere in holul de la intrare.

Nu e ieftina, nu va lasati pacaliti, dar daca va hotarati ca nu mai puteti fara “THE SHIT!”, atunci luati-va cu incredere de la tipii astia caci stiu ce vand. Nu sunt teapa.

Cumparat si verificat.