Se deschide cortina liftului si pasesc pe scena garajului unde cu calcatura grea si sigura ma indrept, netulburat, spre centrul ei. Scot bagheta din buzunar, apas butonul, portierele fac clanc si ma asez la pupitru. Las un moment pentru efect dramatic, ridic bagheta in aer, raman cu ea suspendata o secunda, umflu pieptul si o rasucesc in contact. Orchestra compusa din cei sase cilindri profesionisti, care, fie vorba intre noi, nu s-au lasat prinsi cu mainile la prohab sau pe la piepturi dupa batiste, se lanseaza la unison si cu mare pofta intr-o uvertura “Gravissimo” anuntand debutul lui “il concerto”. Frumos, imi zic eu in barba. Astazi sunt sincronizati perfect.
Las mainile in poala, pastrez “il tempo” si in timp ce dau un ragaz orchestrei sa-si puna in circulatie uleiul din adancul maruntaielor privesc deranjat inspre radioul din bord care scuipa catre mine un amalgam babilonic de fașaituri, coji de seminte si acorduri vagi de muzica clasica. Iritat, incep sa mut statie dupa statie in speranta ca voi da peste un post nepasator la grosimea peretilor din beton armat si, in sfarsit, gasesc unul. – Pfff!… “Opera semiseria” comerciala! – Comentez io cu dispret. Ma rog, e mai bine decat fașâitul ala sinistru. Dupa un minut si ceva bag in marsarier, ies “lento” printre celelalte masini, virez stanga maxim atent la zidul din spate, apoi maxim dreapta si “andante” urc rampa.
Cantaresc bine momentul, ma asigur stanga-dreapta si, “allegro” pornesc la drum. “Opera semiseria” se incheie intr-un icnet cretin, urmeaza un “fermata” de vreo doua minute, timp in care in care ni se baga pe gat niste produse comerciale, tichete la nus’ce eveniment tare apoi …“silenzio” . Intra “forte” doi tenori; clar doi moderatori, dintre care unul, extrem de cunoscut: maestro Mircea Badea. Tipul ma lasa indiferent, in general; cateodata “e in armonie”, alteori bate campii wagnerian, dar cum mama m-a facut extrem de curios, las “aria” lui sa curga mai departe si ciulesc urechile caci niciodata nu l-am auzit interpretand pe FM. Badea era “grazioso ma rizoluto”, semn ca nimeni nu scapase vreo basina zgomotoasa la interpretarile sale de pana atunci. Am dat volumul mai tare si am asteptat “aria” urmatoare. Printre sunetele crunte de microfonie razbate o voce subtire ca de paiață, care isi incepe trilul “castrato” ma “dolce” c-un – “Buna ziua Dle Badea” – Maestro ii raspunde “affettuoso” la binete apoi se deplaseaza catre centrul scenei cu mana ridicata in aer in semn de bine ai venit. “Castrato” trece dramatic pe langa Maestro fara sa-i stranga mana intinsa, se opreste, face o pauza apoi “Bruscamente” ii pune o piedica lui il Maestro, “sotto voce” ma “vibrato” : – “de ce atacati DNA-ul si pe Dna Covesi cand noi, oamenii, credem ca ea face o treaba buna?” –
Maestro, neasteptat de “grazioso” ii da replica “con spirito” ca are dreptul la ce opinie vrea muschiul lui de artist caci, deocamdata, muzica este o arta libera. “Castrato”, acum de-a dreptul “Forioso”, ii arunca “Con fuoco” si “allegro” un – “Poate pentru ca ESTI (la per tu) platit?” – Maestro face trei pasi, se clatina ca ranit de cutit, duce mana la piept si privind catre public ii da replica “Rizoluto ma Scherzando” – “De ce crezi asta? Eu nu vorbesc cu pedofilii, de exemplu.” –
“Castrato” primeste palma cu surprindere, i se inrosesc obrajii si da in “Falsetto” de draci: – “eu nu sunt pedofil” – …Maestro sare de colo si zice “Basso profondo” – “Nici eu platit” – ….“Castrato” se apropie la randu-i de marginea scenei, langa Maestro, priveste grav catre public si-i arunca marelui interpret, “alto voce” : “Atunci sa iei multa muuuuuuu-ieeeeee! – click…
Cade cortina si izbucnesc aplauze furtunoase
Superb “Libretto”, trebuie sa admit. Asa ceva nu auzi decat pe ilustra scena Scala de Bloc, frate! Tipic romanesc: eu sustin una, tu sustii contrariul, eu te intreb ce argumente ai iar tu-mi dai muie apoi dai bir cu fugitii. Pentru o secunda Badea mi-a devenit foarte simpatic. Apoi am inchis radioul.
