Citez din “biblia” gentlemanului: “Un gentleman se va stradui din rasputeri sa-si tina sub control, in public, absolut toate functiile fiziologice. In acest mod el nu va fi silit sa rosteasca scuze tot timpul.” 

Sunt fascinat ca cineva s-a gandit sa reglementeze si aceasta problema, zau, si uluit totodata sa aflu ca nu-i chiar sfarsitul lumii cand scapi, par example, un vant in public. Dupa cum si limpede reiese, articolul reprodus mai sus este mai degraba o recomandare venita in chip salvator in sprijinul gentlemanului extenuat sa-si tot ceara scuze la tot pasul si ca lasa portite deschise, mai ceva ca o sita de ceai, oricarei abateri de la dansa in schimbul unor scuze cerute formal in fata unor acte fiziologice partial stapanite in public, oricare ar fi acelea, inclusiv a “calcatului pe broaste”. N-aveti idee ce cantitate uriasa de energie si cata apa scapata prin pori as fi economisit in 42 de ani daca n-as fi fost, in mod aproape criminal, as indrazni a zice, impiedicat sa eliberez porumbeii verzi dupa poftele inimii ori de cate ori acestia falfaiau nerabdatori la usa volierei. In loc sa-mi fi inghitit limba cuprins de panici in stransori eroice de fese pe la party-urile simandicoase tot ce trebuia sa fac era, simplu, sa tusesc pe cur dupa bunul plac, sa-mi cer imediat scuze, apoi sa-mi var in gura netulburat si fara niciun resentiment scobitoarea cu maslina, extrasa simandicos din paharul cu Martini… va rog sa ma scuzati…