… in jur de 300 zile pe an. Ca sa pricepeti dimensiunea problemei mele, treaba se cere explicata pe indelete, cu mare atentie, fara sa omit niciun detaliu.

in casa cu mine locuiesc trei fete; nevasta-mea si cele doua fetite scumpe, toate dragi ca lumina ochilor, va jur pe ce am mai scump, insa numai pret de 23 de ore si 30 de minute. In diferenta de timp ramasa pana la completarea celor 24 de ore necesare cat sa se-ncheie o zi calendaristica… sincer, va spun, ca am momente cand regret ca m-am nascut. E acea jumatate de ora de pura teroare in care astept cu sufletul la gura sa mi se arate, asemeni gladiatorilor, vestitul pollice verso

Mama nu mananca deloc ceapa si usturoi. Dar stiti ce inseamna deloc? Nu suporta nici sa le miroasa. Macar are o scuza, saraca; are bila data peste cap inca din burta maica-sii. Cea mare mananca ceapa insa cu conditia s-o pierd cumva in sos, dar usturoi, in schimb, baga in ea ca disperata, in toate formele posibile. Mezina consuma usturoi doar in sos iar cand vine vorba de ceapa, sa n-o vada la ochi. In general toate sunt carnivore insa si aici avem dispute: merg la sigur daca gatesc vita, miel, pui sau porc. Nu oricum, desigur. Numai dupa anumite metode. Vita e pe locul 2 din top 10. Gatita la tigaie, la cuptor sau pe frigaruie este un instant hit. Gatita in oala? Ma joc cu focul. Pierd copiii si o castig pe mama c-un rasol bine facut. Le readun la masa daca scot puiul din maneca. Gatit in aproape toate felurile el va ramane fara exceptie number 1. Intru pe teren nisipos daca ma avant in peste pentru c-o pierd pe mezina si, partial, pe cea mare (depinde de peste). Recuperez copiii daca optez pentru fructe de mare dar o pierd definitiv pe mama care fuge pe usa imediat cum simte miros de creveti. Iar daca ma pune dracu si scot usturoi pentru sos mama nu numai ca fuge din casa, ci se exileaza cu totul din cartier. Imi reintregesc familia daca fac o pirueta si arunc in oala o caracatita dar niciodata n-o sa aibe gustul delicios al celei servite la Di David. Pastele mamii lor, cum Dzeu or gati-o p-aia de e asa de apreciata de ai mei? Cred ca o aduc proaspata caci alta explicatie nu gasesc. Am studiat in toata Grecia, pe unde am ajuns cu barca cum gatesc ei caracatita si toti incepeau cu: o imediat ce-o scoti din apa o dai cu capul de stanci… Fas! Stai c-o scot din Snagov si de nu bat cuie cu ea, numa’ sa vezi tu… Ma rog, cand vine vorba de garnituri o pierd pe cea mica la orez (daca adaug si cel mai mic condiment) dar le castig pe celelalte doua. Cartoful sa traiasca, in special pentru piure. Salata de legume? Doar mama.

Ma repliez strategic si arunc vinete pe ochiul aragazului dar am fantezii iberice si-n loc sa le fac salata de vinete le gatesc tapas. Consecinte: pa, cea mica, welcome mama, cea mare gusta si atat, deci ramane flamanda. Vin cu zucchini si dau un lung de linie in tigaie. Mananc singur. Poate, cu mama. Copiii vor comanda paste. Fac paste cu sos tomat dar am grija la ceapa, nu ma apropii cu anchoa-ul de el, dramuiesc maslinele ca un alchimist nebun, transpir la asezonat, fug de adei iute iar parmezanul este aratat “din mana” ca pe telefoanele mobile furate si vandute prin talciocuri. Flutur coriandru proaspat? Toate trei fac ca vampirii. Socotesc ca mango-ul e numa bun de azvarlit in mancarea de pui cu curry? Cea mica fuge in lacrimi. Ma gandesc sa dreg busuiocul cu piroshka? Ma injura mami ca vreau s-o umflu ca pe o batoza. Fac supe creme? Castig doua. Cea mica vrea cu galusti. Fac supe cu taitei? In seara aia voi dormi bine. Pancakes? Fetele “yay!”, mama “nay”. Peste gatit in sare? Nori negri la orizont. Mama “yay”, cea mare “yay”, cea mica “fuck you”.

Ciupercile drese in vin? Lacrimi de bucurie cea mare, mama mananca cu placere, cea mica face semnul crucii. Cartofi gratin? Mama da, cea mare da, cea mica numai daca e zi cu luna plina. Ficat? De orice fel? Hai pa si pusi. O singura data cea mica m-a socat cand mi-a reprosat ca n-o servesc si pe ea. Am scos incet o farfurie, am asezat o bucatica mica pe ea si i-am intins-o asa cum intinzi unei salbaticiuni ceva de mancare, cu grija sa n-o sperii. Fasole? Poate verde, oparita si cu maioneza. Mama. Cele mici isi intorc capetele in directii opuse. Fajita? Culmea, toate! Paella? Cea mare. Homar? Cea mare. Oua Benedict? Eu. Restul e tacere. Curcanul este acceptat dar depinde ce servesc din el fiecareia in farfurie. Ciorbe? Loboda, perisoare, cartofi sunt ok. Ciorba de peste sau fasole (favoritele mele)? “Decat” eu.

Stapanesc destul de bine bucataria arabeasca. In general, aici stam bine la acceptare, sa zicem, cu mici exceptii. Scap usor. Cea chinezeasca e in regula cam 50%, nu intru in detalii. Sushi e un winner in acceptiunea fetelor mele dar fara Maki pentru ca mama da semne de stare de rau iar cea mica izbucneste in lacrimi. Bucataria italiana e un compromis bun, merge, insa cu cea spaniola, marocana, frantuzeasca sau germana risc sa pun avionul pe pista fara sa fi scos in prealabil trenul de aterizare. La dulciuri sau la patiserie nu ma prea incumet sa ma bag. Prea mare durerea de cap desi ca poate as fi mai linistit dupa.

Broccoli, andive sau asparagus, anghinare? Atarn de clanta usii baii de jos semnul cu “Nu intra zece minute”. Doar eu. Ele ma vor privi incruntate. Souffle-uri? Doar eu. Branzeturi, gemuri de ceapa etc? Eu si cea mare. Cea mica si mama vor face front comun impotriva mea. Sosuri dulci? Cea mica. Lasagna? Ambele fete cu entuziasm, mama cu moderatie si c-o usoara insatisfactie. Umplu dovleceii sau vinetele cu orez si carne? Mama aplauda, cea mare se resemneaza, cea mica scoate “the little black book” si asterne in el cu litere de-o schioapa: “I hate my father”. Ies premiant fara nicio problema daca gatesc snitele cu piure si garnitura de salata verde. Daca vreau sa castig premiul de popularitate inlocuiesc piureul cu cartofii prajiti. Rata confit, mama si cea mare. Cea mica poate ca mananca dar va trebui s-o conving ca-i pui. Aripioare la gratar? Mama si cea mica. Piept la gratar, toate dar fara entuziasm. Varza calita? Mama si atat. Carnati cu varza? Carnatii sunt ok dar trebuie musai si piure. Salata se drege cu otet alb? Mananca mama si cea mare. Cea mica pune bot ca nu-i balsamic. Dreg salata cu lamaie? Eu, cea mare si cea mica mancam. Mama refuza sa participe. Prind curaj si ma avant cu elan si cantec de voie buna intr-un ghiveci de legume? In ziua aceea fetele mele comanda pizza. Toate.

Multumita lor m-am specializat in gatit pe gaz, la carbune, la cuptor, indoor, outdoor, sous vide si raw. In prezent sunt extrem de interesat de tapas. Caut solutii in permanenta sperand ca voi incropi cateva meniuri solide cu tot atatea variabile. La sosuri ma cam incurc eu dar cu nitel ajutor imi revin repede pe trasa. Fripturile n-au taine, salatele sunt vax albina. Cum reusesc sa diversific meniul astfel incat sa nu le internez la cardiologie in mai putin de sase luni? Cu multa durere de cap si cu tone de retete pe care le adaptez, sucesc si rasucesc pana intrunesc conditiile cerute.

Printuri romanesti sau straine, brosuri sau carti serioase, copiate de mana, furate de prin restaurantele cu stele Michelin, format electronic, mii de retete mi-au trecut pe sub ochi, unele vechi de la 1800, altele noi, TV Paprika si toate celelalte emisiuni culinare sunt viata mea. Acum ca le-am trecut in revista sunt mirat la randu-mi de cantitatea uriasa de ingrediente perindata pe sub nasul meu de-a lungul anilor insa nu-mi pare rau.

Pentru mine, gatitul este o forma perfecta de a arata celor dragi cat de mult ii iubesti. Cand eram mic, stam si priveam la bunica mea cum mesteca in oala cu orez cu lapte si nu pricepeam cum de nu uita sa se trezeasca diminetile ca sa ni-l pregateasca din timp. Ce o mana pe ea s-o faca cu atat abnegatie in fiecare sfanta zi? Orez cu lapte, gris cu lapte, “cici cu prune”, galusti cu prune, mere coapte cu halva, clatite si alte cate si mai cate, invariabil ceva gustos ne intampina diminetile pe masa din bucatarie.

Apoi, ai mei, cot la cot, transau impreuna cate un miel si-i observam cu cata complicitate isi zambeau in timp ce tata decupa chirurgical din animal asezand bucatile in movilite, fiecare c-o destinatie precisa in congelator. De gatit, cat am stat acasa la ai mei, n-am gatit nicio zi dar imi faceam temele in bucataria casei, ma jucam in bucataria casei, citeam in bucataria casei sau de barfit, tot acolo barfeam cu ai mei. Probabil ca privindu-i pe ai mei, sau pe buni, atatia ani la rand trebaluind prin bucatarie, undeva in adancul sufletului meu a prins radacini ideea ca nimic nu bate stropul de suflet strecurat pe langa sare si piper intr-o farfurie aburinda si imbietoare.