“Ca sa transformi orice fel de gaina intr-o mancare usor de mestecat, scoate-o din cotet, elibereaz-o pe un camp, fa-o sa fuga ca smintita si cand te decizi ca mai are un pic si canta “La Marseillaise” de prea multa dileala, zboara-i creierii c-un glont de calibru mic. Carnea gainii cuprinsa de spaime va deveni incredibil de moale. Aceasta metoda, folosita indeosebi in “Tara Coltilor” (Gabon) pare ca e infailibila chiar si-n cazul celor mai batrane si atoase dintre gaini”

– Traducere aproximativa dintr-o carte despre bucatarul Toulouse-Lautrec –

Nu multa lume stie, dar Toulouse-Lautrec a dovedit tot atata aplomb si aceeasi exuberanta in bucatarit pe cat a reusit sa ne arate in lucrarile sale expuse acum in cele mai mari dintre galeriile de arta. Unele dintre retete au fost reinterpretate si imbunatatite intr-o maniera absolut surprinzatoare, altele au fost pur si simplu nascocite si-n egala masura de spectaculoase, insa ceea ce descopar ca e cu adevarat fascinant este ca le-a tratat deopotriva ca pe o adevarata creatie artistica demna de toata atentia pe care el era capabil s-o ofere. Am aflat de cartea asta absolut intamplator si din acel moment am decis ca nu mai pot respira pana n-o adaug la colectia mea de carti “speciale”. Cum n-am apucat sa-i retin titlul am folosit un truc la care apelez ori de cate ori sunt pus in situatia asta: am fotografiat-o cu ochii si am bagat-o repede in “folderul cu imagini” special din capul meu. Coperta era galbena si pe ea aparea reprodus un tablou celebru. Am cautat-o si-n cateva secunde am gasit-o. Soc si groaza: cartea aparuse cu doi ani inaintea Primaverii de la Praga si mai fusese reeditata doar o data sau de doua ori de atunci. Da-i si rupe site-urile de profil, unele o aveau la preturi prohibitive, altele la preturi acceptabile dar nici sa n-auda de Romania, si da-i si lupta si da-i si lupta pana cand o gasesc la o licitatie pe Ebay.com, in State. “Rahat! Iar platesc taxe vamale, baga-mi-as!. Dar merita”, imi zic eu in barba asa ca ma inscriu si ma pun la panda. Trei zile si ceva n-am mai avut stare. Lucrurile pareau in regula; vreo doi alti ametiti ca si mine stateau si ei in foisor sa vada daca iese vreun prost la pisare la margine de codru dar eu, pas, m-am abtinut si am mers pe burta. Nici macar tigara nu mi-am aprins-o. Vine momentul licitatiei, adica pe la vreo trei dimineata, si eu poc-poc iar lor le-a ramas sa cante “Marseillaise” de oftica ca le-am tras-o. He he. “Ghinion”, cum ar zice un clasic inca in viata.

M-am decis sa astern aici una dintre retele sale, si una dintre favoritele mele pentru simplitatea ei:

Poulet Marengo

ingrediente:

2 linguri de ulei; 1 lingura de faina; 250ml supa de pui (pentru indoit bulionul); 250gr ciuperci proaspete taiate si sotate in 2 linguri de unt; 2 linguri de puree de tomate si 50 gr masline negre. -Eu ii mai adaug un picut de vin rosu supei de pui. De control.-

Asterne niste ulei de maslina intr-o tigaie inalta cu capac si arunca in uleiul incins cateva bucati de pui (nu specifica cate sau ce fel de bucati de pui. Eu folosesc tacamuri si aripioare, (rar piept, dar numai cu piele) ca sa fie protejate mai bine la foc incins); cand aproape ca s-au rumenit la suprafata (galben-aurii) adauga in oala si un catel de usturoi. Cand bucatile s-au rumenit bine, scoate-le degraba, pune-le pe o farfurie si fa un roux (un rantas) in oala cu o lingura de faina. Cand Rantasul capata o culoare galben-maronie, adauga repede bulionul pe care amesteca-l bine cu rantasul ca sa impiedici usturoiul din compozitie sa se amarasca. Pune la loc bucatile de pui, adauga sare si piper si lasa-le sa se perpeleasca la foc molcom sub capac pana se patrund bine. (Nu precizeaza cat trebuie lasate insa poti verifica oricand cu un cutitas ascutit daca sunt patrunse. Cand dispar petele rosii din preajma oaselor de pulpa, e bine facut) Cu jumatate de ora inainte sa fie servit adauga ciupercile sotate inainte, cateva linguri de puree de rosii, maslinele fara samburi. In timpul servirii adauga peste portia din farfurie o mana de crutoane mititele si potrivit de crocante.

Sfat: Nu m-am abtinut si am imbunatatit reteta cu urmatoarele ingrediente. Sucul de rosii este extrem de acid si deranjant la stomac si pentru asta e bine sa-i tai elanul adaugand nitica baza peste, adica zahar. Nu mult, atentie, un varf si atat. Functioneaza. Deasemenea, la sucurile de rosii un bucatar marocan m-a invatat ca intotdeauna e bine sa arunci un pic de frunze proaspete de menta (normal ca nu putea fi decat marocan. Marocul e un superconsumator de menta si ar pune-o in orice). At last, but not least, Julia Child ne-a invatat ca nu exista fel de mancare fara unt. Eu in bucatarie sunt foarte ascultator asa ca ma conformez imediat si adaug o bucatica de unt in sos. E ca la squash: preia mingea si-o da mai departe cu sete tocma’ intr-o alta galaxie, domle’. Parol!

Nu-i musai sa respectati reteta intocmai cum o facea Lautrec insa merita macar o data ca sa va dumiriti cam care le erau gusturile parizienilor de altadata. Eu improvizez ori de cate ori am ocazia si adaug sau scot din ingrediente in functie de cum imi dicteaza instinctul.

Hai, Bon Appetit!