Cand vine vremea sa vorbesc despre mine intotdeauna gasesc ca mi-e foarte greu s-o fac fara sa omit ceva. Uneori voit, alteori din graba, dar de cele mai multe ori o fac de teama ca nu cumva sa ma descalific in ochii celorlalti. Daca-mi imaginez viata ca pe un maldar de piese de LEGO asezate “la nimereala” peste baza, cate una la fiecare sfanta secunda, in culori, lungimi, forme si grosimi diferite, fireste ca ma apuca durerea de cap cand se ajunge aici. Cum extrag eu ce e mai relevant din “joaca” care m-a tinut ocupat timp de 42 de ani? Nici nu ma-ncumet sa-i impart in zile, ore sau minute… asta, ca sa nu vorbesc de secunde pentru ca simt nevoia de saruri parfumate fluturate pe la nas; na, ca acum sunt chiar curios…mda, exact, ce credeam: sunt peste un miliard trei sute de mii de piese. Imaginati-va o constructie nebuna elaborata din peste un miliard de piese LEGO. Cum o descrii? De unde incepi? Pus in fata unei atari provocari, inevitabil, printre valuri transpiratii si clantaneli de dinti launtrice, apar si intrebarile: “Oare o sa dau bine sau o sa ma fac de tot cacatul?”, “Nu se poate si fara?”, “Sa omit varsta, veniturile, job-ul, studiile sau starea civila?”, “Daca le coafez nitel se prinde careva?”…

Stiti ce, “When that day comes I shall futterwacken… vigorously” si cum ziua aceea consider c-a venit, am sa incep cu secretul meu cel mai “dirty”: Sunt rodul unei iubiri care la vremea ei a starnit cateva pasiuni regimului nostru trecut si care a izbandit numai dupa ce s-au varsat galeti de lacrimi in zbierete, santaje ordinare si amenintari nesofisticate. In consecinta, din treaba asta nu putea iesi decat un produs special. Ladies & Gents, sunt un “pacat” multiplicat de doua ori: sunt roman dar sunt si arab in acelasi timp. Yep, indeed, best of both worlds!… “Das ist Wunderbar!, it’s wonderful!, c’est merveilleux!, que bello!, ay caramba, es una maravilla!, ce misto!”… aud, parca, de pretutindeni… Nu se putea tigan si evreu, ungur si tigan sau, Doamne Fereste, brailean si galatean? Desigur ca puteam fi oricare alt combo de succes dar zeita Fortuna a decis altfel. O tanara ardeleanca cu pedigree adanc infipt in miscarea pasoptista si-a cedat cireasa unui vajnic si ceva mai varstnic urmas al lui Saladin. Asta da, problema de stat. N-am nici cea mai mica idee ce i-a adus impreuna sub acelasi asternut; sa fi fost iubirea ingenua, prostia, un pahar in plus, poftele trupesti, naivitatea provincialului proaspat aterizat in Sin City, spiritul de fronda al maica-mii, visul la oua Kinder cumparate pe valuta de la Shop?… oricum, timpul a asternut un voal de confuzie peste amintirile maicutei mele asa ca n-o sa aflu niciodata adevarul si, stiti ce, nici nu vreau, sa fiu sincer; aleg sa cred in cliseul romantic: EA il vede pe EL, EL o vede pe EA, impreuna se decid ca nu pot trai unul fara celalalt, hata-hata et voila: subsemnatul. Si faza s-a mai repetat de alte patru ori. V-am zis c-a fost urmas al lui Saladin Cuceritorul si, sa am pardon, la momentul ala avea varsta mea asa ca, please no comment. Ideea e ca inclin sa cred ca varianta mea e foarte apropiata de adevar, dovada servindu-mi chiar povestea lor, frumoasa altminteri, incheiata dureros de abrupt doar de trecerea in nefiinta a tatalui meu. S-au iubit ca doi adolescenti pana in ultima clipa.

O pagina de profil zice ca cica m-as fi nascut sub steaua numita Deneb Adige (Alpha Cygnus), adica, mai pe limba noastra, inainte de Sf. Ilie, intr-o noapte furtunoasa (quelle surprise!) cu rapaieli brodate rococo cu sute de tunete si fulgere. Dupa cele 12 ore de travaliu (ce moment minunat trebuie sa fi fost pentru mama!) a stiut ca voi fi un copil special, chiar si asa, manjit peste tot si zarit pret de o secunda, de la distanta, printre genunchii ei tremuranzi. Ce m-a dat de gol? Purtam pe crestet o “caita” (o tichiuta din placenta). Asigurator, zice datina dar a mai fost un semn: primul meu oracait a fost insotit pe loc si de o basina atat de zgomotoasa de parca insusi Arhangelul Gavril s-ar fi pravalit de pe cal din inaltul cerului fix pe podeaua maternitatii. Fireste c-a nascut un copil ales, alta concluzie mai potrivita nici c-ar fi putut trage in atari circumstante. Acum, ca ma stiu destul de bine, consider ca simteam nevoia unei simetrii absolute inca de pe atunci si, cum momentul se cerea pretuit la adevarata lui valoare, am decis sa-l cinstesc c-un memorabil (si absolut neverosimil pentru dimensiunile mele de atunci) fire in the whole, boys!

Pe repede inainte lucrurile au stat cam asa: oficierea casatoriei alor mei a fost taraganata politic pret de patru ani asa ca, mai intai am avut nume romanesc, apoi, surpriza, Ceausescu personal le-a aprobat cununia. Oricum, daca la nastere nu dadeam nici doi lei pe importanta lumii in care belisem ochii, la momentul aprobarii Consiliului de Ministri, lucrurile s-au schimbat semnificativ pentru ca pe mine m-a durut fix in pula. Vorbesc serios, adica pe bune, chiar m-a durut. Imediat ce s-a uscat cerneala pe actul respectiv am fost luat pe sus, pregatit si “reevaluat” cu un nume arabesc dintr-o singura lovitura de bisturiu de catre muftiul venit special tocma’ de la Constanta. FWD FWD FWD…ironia face ca trec 42 de ani si acu, chiar in timp ce va scriu contemplu decizia judecatoreasca prin care sunt instiintat ca-mi voi recapata primul nume. Banuiesc ca va e lesne de inteles care e explicatia gestului facut asa ca n-am sa intru adanc in detalii. Constat cu surprindere ca esti nitel mai popular ca roman decat ca arab atunci cand te hotarasti ca e o idee buna sa te fatai de colo colo prin Europa. N-aveti idee cat de conflictuala poate fi starea care te cuprinde cand esti izolat din marea masa de oameni pentru un control “random” desi singurul lucru care te deosebeste de altii e un numar restrans de vocale si de consoane inlantuite intr-un cuvant tiparit pe un document. Am cunoscut romani 100% cu pielea mult mai smeada ca a mea si ca sa va faceti o idee, iarna arat ca un austriac. Interesant Zeitgeist. Merita studiat fenomenul caci numai astfel putem trage ceva invataminte. Macar acum, asta daca tot am omis s-o facem atunci, imediat dupa ce s-au ispravit cele doua mari conflagratii mondiale ale secolului proaspat apus. Scriptic, am lamurit nitel lucrurile dar oare ele stau tot asa si launtric? Sunt cel putin la fel de confuz pe cat eram si inainte, daca nu chiar putintel mai mult.

Am urmat scoala romana, araba, din nou romana, dupa bac, timp de vreun a si ceva m-am plimbat prin vreo trei facultati apoi m-am decis ca n-am rabdare si nici chef si m-am prezentat voluntar la recrutare in armia tarii mele. Ca voluntar am putut sa-mi decid singur arma si am ales ceva care a dat fiori alor mei: parasutismul. “De ce nu?” mi-am zis eu in barba. “Pacat ca se iroseste atata talent” si-a zis mama. Da, recunosc, promiteam mult. Prima mea carte lecturata pe bune a fost la frageda varsta de sase ani: “Buratino” al lui Tolstoy. A doua a fost “Mary Poppins” al lui Travers. Desigur, o sa spuneti ca altii compuneau simfonii la 6 ani. Totusi, nu era putin lucru, trebuie sa admiteti macar asta. Au urmat altele multe altele cum mi-au cazut in mana din vasta biblioteca florentina a mamei – biografii, monografii, politiste, istorice, fictiune, basme orientale, clasici rusi, americani, francezi, englezi s.a.m.d. – ca prin clasa a cincea sa ma delectez cu orele lecturand din Herodot, Dramba sau Eliade. “E un geniu” si-au zis cu totii. Dar i-am dezamagit in bloc; eram “decat” un pic mai curios decat altii. “Nu-i bai, las’ ca are mana la desen” isi ziceau tot dansii. Asa e, la 6 ani reproduceam cu fidelitate personaje din desenele animate americane (NB din memorie!) si visam sa ajung desenator la Disney. La 13 ani pictam in ulei si-mi faceam voluntar ucenicia la doi pictori contemporani: Sisu Cirel si Marcel Bog. Ascultam Santana si-i dadeam mai departe viguros cu pensula pe panze in miresmele intepatoare ale uleiului de in amestecat cu fel de fel de alte substante de prin atelierul improvizat intr-una din casele-vagon pe prin spatele magazinului Cocor. Desi promiteam, oare am mers mai departe pe drumul asta? Desigur ca nu. De ce as fi facut-o cand aveam atatea altele de explorat?. Cum ar fi de pilda sexualitatea. Si am explorat-o, nu gluma. Daca nu ma-nseala memoria, m-am inchis in baie la 14 ani si vreo doi ani de zile n-am mai stiut ce e atingerea blanda a soarelui pe obraz, fie vara, primavara, iarna sau toamna. By the way, va spun de pe acum: povestea cu orbirea? E vrajeala!. Am un vaz de soim si la varsta asta. Myth busted!

Bun, salile de curs nu m-au atras deloc asa ca am incercat diverse job-uri. Ca orice rebel care se respecta pe lumea asta, niciun patron nu m-a putut tine-n lanturi asa ca am pornit fara sa cuget prea mult pe drumul initiativei private inarmat cu naivitatea pustiului care crede ca poate muta muntii cu o mana in timp ce fumeaza cu cealalta. Pe parcursul celor aproape 20 de ani, desi altminteri unii de succes (eu sunt de parere ca asa sunt), mi-a mai pierit din entuziasm, dar n-as fi rezistat nici macar unul daca n-ar fi fost EA sa ma sustina in tot acest rastimp. Prin ea mi-am gasit echilibrul si numai prin ea am reusit sa-mi pun in valoare adevaratul potential creativ pe care l-am canalizat si dedicat in totalitate meseriei mele de creator de gradini. Cherchez la femme, si cata dreptate a avut Dumas.

Si aici intra pe scena dansa, doamna muza mea, Afroditi a mea, persoana care a vazut in mine ceea ce nimeni altcineva n-ar fi descoperit nici chiar de ar fi avut si o mie de ani asternuti la picioarele lui: material de sot. S-o fi dus la vrajitoare, ea insasi sa fie poate una, nu stiu sa va spun cum si in ce fel, dar va marturisesc ca m-a prins in mrejele ei pentru cateva eternitati la rand. Pentru mine inca e un soc. Eu, ala care se plictisea repede de toate cele cazut in limba dupa o bruneta cu ochii ca doi carbuni scosi la lumina zilei cu o secunda inainte sa se transforme in diamante, cu pielea fina ca matasea, cu o mutrita nostima asezata magistral pe un gat princiar si cu un nasuc asternut parca la zeflemea, fix in vant. Restul nu va priveste dar va asigur ca sunt in perfecta armonie cu cele descrise mai sus. Inclusiv spiritul. E o Ioana D’Arc contemporana. N-am cunoscut pe nimeni altcineva ca ea. Ea e Doamna Mea de Fier. Cu ea alaturi mine, nu cunosc sa existe obstacole de neinfrant. Mi-a oferit cei mai frumosi ani ai ei si doi copii nemeritat de buni pe deasupra, doua fete frumoase ca rupte din soare (pe bune, as fi fost primul care v-ar fi mentionat ca sunt urate cu spume). Singurul ei cusur pe care i-l gasesc sunt eu, cu creuzetul personal de defecte cu tot. Eu sunt Calcaiul lui Ahile, al ei. Pana la capat concluzia care se impune ar fi ca eu as fi vrajit-o pe ea, si nu invers. E o varianta de lucru plauzibila si va spun si de ce: numele meu arabesc s-ar traduce prin “Alesul”, “The chosen one”… He he he…V-am avertizat, doar, sunt un om ales de destin. Cu siguranta, am fost ales sa iubeasca si sa fie iubit la randu-i.

Ca sa conchid, va scrie un tip care nu-i nici tanar, nici batran, nici destept dar nici idiot, cu siguranta inalt, un grasan deghizat abil in straie de anorexic, stoic in zilele pare, cinic in cele cu ploaie, fatalist in noptile cu luna plina, mecanic amator cand are chef, chef entuziast cand intra in bucatarie, un timid camuflat in tupeist, un decorator promitator numai cand e in bani, peisagist cand ajunge la birou, motociclist impatimit pana da zapada, skipper terifiat de apa, scafandru certificat, parasutist infricosat de zborul cu avionul (numai la aterizare!!!), muzician inzestrat (numai in inchipuirile sale), autodidact, agitat si puturos deopotriva, cand birjar cand excesiv de politicos, cand golan, cand gentleman cu apucaturi fine, iubitor de jazz si de rock, speriat de moarte dar si de viata traita in van, sunt o colectie perpetua de contradictii ambalate in trupul unuia care si-a facut debutul in societate, cum nu se poate de mai potrivit, c-un tipat si c-un vant, amandoua trase la unison.